"Împreună am învins. E o noapte frumoasă pentru democraţia românească, este o victorie muncită. Vreau să vă mulţumesc, celor care mi-aţi acordat încrederea. Este victoria lui Crin în aceeaşi măsură ca victoria mea", a declarat Geoană.
În vreme ce Mircea Geoană vorbea despre victorie, Băsescu se proclama şi el preşedinte, la sediul PD-L. "Mulţumesc Mihaela, dragostea mea!", a mai declarat Geoană. "Vreau să mulţumesc şi celui care a condus România în ultimii cinci ani. Dle Traian Băsescu vă voi trata cu respectul cuvenit foştilor şefi de stat", a mai spus el. El a mai spus că România are de acum un guvern- guvernul Johannis şi a vorbit despre "România unită, o singură Românie", preluând sloganul de campanie. "Azi punem capăt tranziţiei şi trecutului comunismului. De astăzi mergem către Europa", a mai spus el. "În limba greacă Nicolae (referire la Sf. Nicolae, nr) înseamnă biruinţă. Poporul român a biruit. Români, bucuraţi-vă, este o noapte frumoasă! De mâine, ne întoarcem la muncă!", a mai spus el, luat de valul emoţiilor. Preşedintele PNL Crin Antonescu, aflat la sediul PSD împreună cu alţi lideri liberali, a salutat victoria lui Mircea Geoană. "În frunte cu acest preşedinte, vom reconstrui România, încrederea, economia, instituţiile statului. (...) Doamne ajută!", a declarat şi liderul PNL. Discurs Mircea Geoană: Discurs Crin Antonescu: Discurs Traian Băsescu: CITIŢI ŞI: Bucuria alegerii lui Geoană a pălit după doar două ore |
|||||
|
|||||
|
||








de ce nu trebuie sa se bucure nimeni
1situatia romaniei e catastrofala
2 cazurile de coruptie se vor musamaliza
3 nu exista nici un partid de opozitie - s-a observat ca aceasta lupta a fost pe ciolan si nu pe principii demne de o societate avansata
4 nu exista forta de munca capabila sa redreseze romania, si nu mai exista valori
5 romania est in continuare la dispozitia URSS ului...
punct
Care victorie?
Care victrorie, prostanacule? poate a pepenilor din dabuleni. te-ai unit cu ***** de crin si cu alte zdrente sa fiti sase contra unu si tot degeaba. nu valorati nimic! adio!
ILIESCU catreVoiculescu Felix si Emil Constantinescu:Voicule, Emile,dragi mei: Prostanacul chiar a castigat, dal l-a batut pe Nastase , ... ha ha ha ha !!!
cititi in articolul cel mai citit si comentat de astazi ca pana si Geoana a adunat in acest an mai multe voturi decat Nastase in 2004. adica 5.205 000 la 4.888 000 cam cat avea pe atunci Nastase. Iar Basescu s-a autodepasit pe sine insusi: acum 5275 000 la 5 126 000 aproximativ . acestea au fost luate din ciclul " Glumetul si groparul ILIESCU" .
Abureala
Bine ca n-am votat pentru prostanacii astia
Confunda abureli de exit poll si realitate
Ce naiba, nu mai sant psychiatrii in Romania??
Sa va ajute Dumnezeu!
sa va traiasca din nou Iliescu si cu sleahta lui de talhari! Si sa va ajute Dumnezeu, ca asta e singura speranta pentru Romania...tare trist...
Baronii psd
GeOANA dupa ciolan a fost o victorie mintzita(in cazul in care vei castiga)??????????????
Sa vedem in cazul unei victorii de unde vei avea bani sa aplici aburelile din campania electorala!!!!
baaaaa!!!!!
sescu a cistigat!
"Azi punem capat tranzitiei si trecutului comunismului. De astazi mergem catre Europa"
E INCREDIBIL!!! Ma intreb daca atunci cand sta singur in fata oglinzii, geoana ar sustine acelasi lucru ..... (?))
Romanii cretini
au votat din nu cu iliescu la 20 ani dupa caderea comunismului. Imi vin sa vomit. Cel mai urat popor din lume (chiar si dupa americani, care si-au pus o ****** presedinte)
Au fost doua romanii?
Stie Geoana ca au fost doua romanii sau i-au promis rusii Moldova sov.sau era una corupta si una comunista...si din ele sa faca una singura? Nu pricep ori ce-ar zice,prostanacul.
gioana s-o fi culcat?
sa ii zica careva ca a castigat basescu....nu de alta dar..
o singura...
ASA ESTE, O SINGURA ROMANIE,UNA PLINA DE PROSTANACI...
a-ti pus=o cu marinaru....
gionele!!! unde esti ba?
nasol
Am castigat...iar o trista experienta. Ce ne facem neamule ???????
Are rdeptate, dar afirmatia e incompleta !
"Impreuna am invins Romania" era afirmatia corecta si completa. "Bravos, natiune" si "halal sa-ti fie", spunea odata Caragiale. Sa vedem cit de unita va fi.
prostanacu
mai avea putin si il saruta pe crinuta pe bot de bucurie ! ce scarbos! sa traiasca Domnul Presedinte TRAIAN BASESCU
Trist dar adevarat
Ne asteapa 4 ani de comunism. Cei care va aduceti aminte de tricolor, invatatati-va copiii. Doamne si Domnisoare aveti grija de noua lege impotriva planificarii familiale
exista un singur candidat
bai oameni buni, exista un singur candidat, Basescu , romanii voteaza cu el sau impotriva lui, e clar, el poate fi invins doar de el insusi, prostanacul si crina antonescu sunt doar niste simple deseuri care pot fi insa , din pacate castigatori ai hazardului istoriei...criza bat-o vina...
Vom plange mult dragi Romini...
O tara fara partide de opozitie, unde PNL si-a dat mana cu dusmanii PDSR, PRM, etc. de 20 de ani!
E de plans ca nu mai sunt printzipii ! totu-i banu' si coruptia, iar poporu prost a votat coruptii Nastase,
SOV si altii vin acum triumfatori in fata cu dosarele
lor penale... Sa traiti bineeeee !
corect
te sustin in afirmatia pertinenta de mai jos
BEC
BEC la 8 dimineata
Base 50.43%
Geoana 49.57%
Mama ce a muscat-o saracu' Geoana!
victorie!!!!!!
am invins mafiotii si marionetele lor!!!!
da
Da o Romanie Unita DAR NU ROSIE !!!!
Daca alianta Mafia nu se calmeaza...
Daca alianta Mafia nu se calmeaza nici acum, vor primi o riposta "viguroasa" (cum ar zice ex-gioana) de la popor. Sa nu forteze vreo lovitura de stat pt. ca vor avea pierderi mari si grele.
Romanii au hotarit!
Iar rezultatul real este 70% Base si 30% ex-gioana daca excludem otravirea, manipularea, intoxicarea si furtul la votare.
Pe de alta parte, trebuie facuta urgent ordine in privinta functionarii presei. E inadmisibil ca, in templul democratiei care este U.E., democratia sa fie atit de grav incalcata de niste televiziuni-S.R.L. propietatea unor dusmani ai democratiei, ai poporului roman.
Sunt destule personaje care trebuie sa paraseasca scena publica, urgent!!!
Sa nu uitam ca 5 ani trec repede.
Cristi, tu din ce galaxie vii???
De cand este UE "templul democratiei", Doamne iarta-ma? N-am chef sa scriu prea mult, asa ca iti sugerez (de fapt, te rog) sa cauti interventiile lui Nigel Farage (parlamentar european din partea UK) pe youtube.com. Poate te mai luminezi. Si daca ai timp, citeste Tratatul de la Lisabona, sa vezi acolo ce...democratie o sa puna aia pe noi. Bafta!
ROMANIA
de-a lungul anilor am avut ocazia,de multe ori, sa fiu mandru de compatriotii mei. Ei bine, ieri am avut din plin acest sentiment, in primul rand pentru prezenta la urne si, mai tarziu, in noapte, pt. alegerea facuta. SI-am incalecat pe-o sa/ si v-am spus poveste-asa. Cum care poveste, cea cu gioana care a incalecat un crin dar, DEGEABA. si-au avut ca deviza: INVINGEM IMPREUNA. Acum vor ajunge, tot impreuna, la usa din dos a politicii prin care vor trece IMPREUNA. Stiu ei, ca la TIMISOARA.
nicio "unica romanie"
tocmai, ati pierdut! si nu e victoria romaniei, e victoria banatului si ardealului care de 20 ani voteaza calumea!
Si totusi...
Daca privim harta,in toate judetele presedintele Basescu a luat voturi.Mai multe sau mai putine,dar a luat.Sunt voturi care conteaza.Sa nu uitam romanii din diaspora.Romanii din Basarabia.Daca il votau doar ardelenii si banatenii nu era suficient!
Salajul si Hunedoara au votat mai mult cu Geoana. Vad insa Suceava si toata Dobrogea mai mult cu Basescu. Nu contest votul ardelenilor si banatenilor,le multumesc,dar la acesta victorie nu au contribuit numai ei. Numai bine!
Biruinta?!
"In limba greaca Nicolae (referire la Sf. Nicolae, nr) inseamna biruinta. Poporul roman a biruit. Romani, bucurati-va, este o noapte frumoasa! De maine, ne intoarcem la munca!"
Pai Biruinta a fost a lui Baselu ca doar i-a fost capitan. :))
Mircica,ce faci baiatule?
Sa le spuna cineva Psd.istilor chestia cu votul!Nu contesti doar pentru ca nu ai castigat! Aseara nu contestau,beau sampanie,se aprovizionau cu torturi,Mircica se pupa cu Crin,Crin cu Vanghelie,Vanghelie cu Becali,schimbau hainutele intre ei si Orban avea o privire cam neclara...Desi il detest,Iliescu a fost singutul care a dat dovada de realism.Acum o ora, Dragnea anunta contestarea alegerillor.Alo,Psd,sa fie supravegheat!Arata de parca mai are putin si se sinucide!
prostanacul si echipa
mama mia , ce cadou frumos mi-a facut sf Nicolae, le-a dat peste bot mamelucilor , astia il cooptasera si pe nebunul VC Tudor , ce era acum pus pe lins acolo unde a borit, ha,ha,ha , hi,hi hi, Geoana acuma doarme cu soacra sa caci nevasta lui nu-l mai primeste la asternut pe prostak.
Corect!
Corect! Sa nu-l uitam pe Crin, e si meritul lui.