Înverşunarea împotriva mogulilor, dar şi scorul extrem de strâns din sondajele interne au schimbat tactica de campanie a PDL şi a lui Traian Băsescu pentru turul al doilea.
Convinşi de boicotul presei centrale, PDL-iştii au decis ieri să ia la pas fiecare uliţă, cu vedetele partidului în frunte, începând cu Emil Boc. Primul sondaj: Băsescu - 50,1%, Geoană - 49,9% Decisivă în această repliere a fost însă diferenţa de numai 0,2% între Traian Băsescu şi Mircea Geoană pe care ultima analiză internă o indică pentru turul al doilea. Potrivit unor surse din PDL, în primul sondaj de după turul întâi, Băsescu ar avea 50,1%, la limită cu Geoană - 49,9%. Cu toate acestea, PDL-iştii se declară opimişti. Motivul: consultanţii le-au interpretat rezultatul ca in dicând curba maximă de e moţie pe care poate urca Geoană. Măsurătorile au fost făcute în prima zi de la alegeri, după anunţul de sprijin al lui Crin Antonescu. Or, PDL-iştii mizează pe faptul că avest val de emoţie va fi imposibil de menţinut de Geoană. „Spuma” PDL împarte pliante Şansele lui Băsescu se joacă, în aceste condiţii, în funcţie de mobilizarea electoratului. Cu mogulii fixaţi ca adversari reali de campanie, liderii PDL şi-au anulat astfel în şedinţa Colegiului Director de ieri toate mitingurile programate anterior, ale gând asaltul satelor şi oraşelor, cu găleţi, sacoşe şi pliante împărţite nu doar de militanţii de rând, ci şi de „spuma” partidului: parlamentari, miniştri şi chiar primul-ministru. Prima acţiune electorală care a picat a fost marele miting din Bucureşti, „îngropat” de vacanţa de 1 Decembrie. „De la primul-ministru până la ultimul militant, toată lumea să fie în teritoriu!”, a decretat în schimb Boc, indicând şi mesajele campaniei din uşă-n uşă: „lipsa bunului-simţ al coaliţiei” care „ignoră cele 8 milioane de români care au spus «da» la referendum” şi mogulii-rechini. Mogulii au fost şi motorul de mo bilizare cu care Băsescu a venit ieri la şedinţa PDL. „În 12 ani de serviciu pe mare am învăţat să rup şi colţii rechinilor”, i-a încurajat el pe PDL-işti, acuzând „această adunare de rechini - Voiculescu, Vîntu, Patriciu” - că are interese în nefinalizarea unor dosare şi neachitarea unor datorii de 600 de milioane de dolari la stat. Planul PDL este ca bannerele cu mogulii din spatele lui Geoană afişate în Bucureşti să împânzească toată ţara, iar Băsescu să contraatace de la televiziunile regionale şi din dezbateri. În paralel, liderii din judeţe au primit sarcină să a tragă orice consilier local sau primar PNL. Marea problemă reclamată este însă că executivul nu s-a a chitat de promisiunile făcute primăriilor - bani de şcoli şi drumuri - pentru care a aprobat o hotărâre de guvern, dar fără anexe. |
||||||||||||||
|
||||||||||||||
|
||








Boc, boc, boc...
"Boc! Boc! In poarta.
Spre dimineata, cu vreo trei zile pana-n Craciun.
- Vezi, ma Gheorghe, cine bate, ma -
Sare muierea. Nu se sculasera, ca era prea denoapte.
Afara iar: Boc! Boc!
- Care esti, ma?
Era-ntuneric, se vedea doar o pata..."
(Nu te-ncurca)
Boc...da Iohanis....?
bai Naie da neamtu pe unde naiba umbla > Tu le stii pe toate chia sa nu-si faca aparitia s-au sa-si dea cu parerea !!!??? Tu nu crezi ca ==ceva pute==?
ptr.nae camionagiu
Mai nae mandra rebuie sa mai fie mamicuta ta ca a nascut o asa odrasla inteligenta,tare mandra......Vad ca nu mai scapa numele de tine,de pe aceste comentarii.Te bagi ca musca in c--- iepi mai baiete....
Maxima filozofica
"Mai bine pierzi cu onoare decat sa reusesti prin frauda." - Sofocle
JOS COMUNISMUL, JOS BASESCU !
PD-L a fost la guvernare un an impreuna cu PSD ! Nu uitati asta !
Basescu, un fost activist al PCR, adica un comunist notoriu,
fost securist (ca toti capitanii de nava erau cu functii mari in Securitate),
care a furat flota Romaniei si care a iesit cu basma curata ca si-a distrus
dosarul de la arhivele securitatii.
Geoana NU A FOST MEMBRU ACTIV IN PCR !
Deci Basescu e comunistul, iar Geoana e doar un fost ambasador al Romaniei in SUA.
PD-ul e un partid pornit din FSN de catre Petre Roman, pe care Basescu l-a dat jos,
a furat sefia PD-ului si desi era de stanga, intr-o noapte s-a transformat in partid
de dreapta.
Basescu imi aminteste de Stalin care spunea "Jos Mogulii" - "Mogulii sunt dusmanii poporului" !
Pai sa ma scuze, dar numai comunistii au asemenea lozinci.
Cand erau minerii in piata Universitatii, Basescu era in FSN, secretar la ministerul transporturilor.
Geoana a intrat in politica in anul 2000.
Rusine celor care se lasa prostiti sa voteze un tiran dictator ca Basescu !!!
De admirat loialitatea
De bine de rau, Boc a ramas loial, sincer, n-am prea vazut la pesedisti asa loialitate. Aia cind se scuipa, cind se impaca, depinde de interese. Nu fuge ca sobolanul cind simte ca se clatina corabia, trage tare sa o salveze sau se duce cu ea la fund...toata admiratia mea.
Majoritatea sobolanilor au parasit demult corabia
Sa nu uitam perioada 2000-2004 cand PDisti cu functii inalte, vicepresedinti, parlamentari au dezertat cu totii la PSD (Sasu, Duvaz, etc). == Boc saracul de el chiar ca e loial lui Basescu. Nu e el ceva inteligenta sclipitoare dar nici nu am auzit scandaluri legate de el. = Sa nu incepeti cu competenta ca nu stiu cati dintre noi sunt in masura sa evalueze decizii macro-economice. Iar ce s-a intampla in Romania in ultimul an nu a fost influentat de la o zi la alta. Sunt efecte cu cauze care se intind pe multi mai multi ani inainte.
Evident, e vorba de sobolanii comunisti de la PSD sin PNL!
Acesti tradatori de tara fac tot posibilul pentru a insela inca o data romanii : AICI NU MAI E VORBA DE BASESCU CI DE ROMANIA pe care geoana si ai lui vor s-o transforme in provincie sovietica! SITUATIA E EXTREM DE GRAVA : VOTATI BASESCU!
macro-economie
nu ne-om pricepe noi la macro economie da' nici prim ministrii nu ne-a facut nimeni
esti chiar dus
tot postezi pe aici numai naivitati..chestii de gandire la nivelul unui copil de 9-10 anisori....tu si cu gargield si tractoristu lui peste..sa va luati numere de telefon si vorbiti cat vreti intre voi..suntem satui de imbecilitatile voastre
@"pt nae(Vizitator)"
Scuza-ma ca te-am deconcentrat!...
evz independent sau nu?
am vazut ca ati postat cum ca sunteti independent ,ziazul evz ma refer, cum asa? ca eu tot aud de vorbe ca tineti cu Basescu?!
Auzi vorbe ?
Atunci sigur e-adevarat. Doar stii si tu ca vorbele-s adevarate toate. Mai ales vorbele cantate si cu trandafiri descantate - "Lie me tender, lie me sweet ... never let me think ..."
Astea sunt metodele si-n alte parti
Nu fiti rai!Aceasta este o metoda preluata din alte parti(ex.meu Germania).Locuiesc in localitatea fostei ministra a sanatatii,care a facut:boc,boc la peste 5000 de usi ca sa-i dam votul.L-a primit atunci,acum nu(ptr.ca nu ne-a bocanit la usa-spus asa in gluma)!
Acum a luat clanta usii candidatul CDU-ului,care a castigat alegerile si ne reprezinta in Bundestag.
El nu ne-a bacanit la usa numai ptr.sine,ci si ptr.
Merkel.
Alt BOC va lua aceleasi masuri..
Trebuie decongestionata structura guvernamentala
si administrativa cladita de 20 de ani de ILIESCU si ai lui. Toate neamurile lor sunt bagate in posturi de
administratie si taie frunze in timp ce poporul prost aduce bani din capsuni in Spania !!! E timpul ca sa cada aceste "prune stricate". : Scuturati !
sacose, galeti, pliante .....
...... cred ca de sacosele, galetute pentru copii, pliante au nevoie acuta alegatorii! Un program serios de iesire din "galeata!" in care ne/am afundat in ultimu/ timp nimic!¿ sau o propunere nepopulista n/aveti? In imaginatie, Doamna Udrea calare pe Calu/ Balan de la Neptun din vara trecuta prin satele si comunele tarii, si la oras calare pe bicicleta, impartind pliante, galeti si sacose, crede lumea ca le da pe "fulgi de gisca si de ratza!". Aratati ca va pasa de Romania, oriunde v/ati afla! Sa traiti! Bine¿
A fost rau cu Base?
Ha-ha, ce-o sa mai rid din Canada cind va iesi Patri...pardon, Geoana presedinte.
A fost rau cu Base?
Mai vorbim la vara... cind si ultima bucatica de tara se va vinde si nu oricum, ci in est...
Normal ca sa nu le placa Basescu...
Toti rechinii ILIESCULUI si securistii bagati in alte partide decorative nemultumiti ca li s-a dat peste manuta sa nu mai fure asa de mult, sunt foarte impotriva Basescului acum. De aia-si dau acuma mana-cu-mana "cei cu inima rromana" ca sa-l dea
jos pe Basescu care precum Tepes le-a cam taiat
macaroana si acuma plang amarnic saracii...
aaa
Basescu este singurul in masura sa conduca Romania.
ha,ha,ha!
Am vazut cum a condus-o!Ma intreb daca se poate mai rau de atat!
Toti sunt la fel.Enervant este cand Basescu si gasca lui incearca sa ne convinga despre faptul ca ei sunt cinstiti.Se deosebesc numai dupa cat au furat fiecare, dar asta noi nu o vom sti niciodata.Corb la corb nu-si scoate ochii.
votare
BASESCU este cel mai in masura sa conduca Romania .Va fi greu cu Geoana in fruntea tarii.Va fi cea mai gresita alegere daca il votati pe Geoana.Vom rade de voi cand o sa va,vaitati de foame si de toate celelalte
EVIDENT, NU VEDETI DE MINUNAT O DUCEM ACUM DUPA 5 ANI DE BASE?
Inca 5 ani si ne mutam cu tara in Africa, langa Somalia.
pt Fane
Bai Fane,
Eu zic ca daca iese Bioana asta al tau o sa te muti in Siberie mai degraba. Asa ca imbracate bine ca e frig acolo.
PS: Ia si pe Camioonagiul si pe Girlfriend motanu si pe altii ca ei.... nu de alta sar sa nu va plictisiti.
Eu am emigrat deja.
Numa' bine
Adrian US
@ADRIAN US
Ba asta, m-am saturat de cei de teapa ta care stiu sa dea instructiuni ca pe timpul lui Teasca, dar care stau bine-mersi in alta parte a lumii! Daca tot il pupi peste tot pe Base si spui ca va fi bine cu acesta, de ce nu te intorci tu frumusel acasa? Doar o sa fie bine, nu?
VLAD TEPES
PAI IN SONDAJUL COMANDAT DE PDL
Inaintea turului intai, Basescu castiga cu o diferenta de 10 procente. Cum isi fura astia caciula.
Ori Basescu e nebun, ori voi sunteti hoti!
Din doua una! Nebunu va strica linistea atat de necesara, combinatori de mucava ce sunteti. Marinarul va sta ca un os in gat. Altfel ati hacui ce a mai ramas din Romania in liniste, ca nu mai are cine sa va deranjeze. Basescu- raul absolut. Vreti sa scapati de el? Aflati ca noi nu vrem ca voi sa scapati de Basescu. Vrem sa va toace. Si mai vrem ca buna parte dintre voi sa fiti bagati la puscarie. Sa faceti acolo aliante si sa va impartiti lenjeria din celula si nu tara. E clar baieti? Iar raul facut de doua-trei proaste din jurul lui Basescu nu se compara cu raul pe care l-ati facut voi tarii. De asta va e frica, capitalisti de carton ce sunteti... abonati la afaceri cu statul, cu hg-uri si legi cu dedicatii... Mai devreme sau mai tarziu o sa platiti, va veni ea si vremea socotelilor!
dar matale...
de ce esti asa inversunat ca pierde Basescu?Iti pasa de bietii romani ca-si vor pierde viata minunata pe care o duc acum,sau esti ingrijorat ca iti pierzi privilegiile de care beneficiezi sub Basescu?Nu va e un pic de rusine,pentru tampeniile cu care defilati pe forum?
dar matale...
PS. Observa ca nu sustin pe Geoana,(din acelas cartier moral cu Basescu),dar inversunarea unora ca matale si a altora ca matale,este una din cauza starii morale a societatii romanesti.
Tanti Lenutza a lu Gheorghe
Sa-ti dea Dumnezeu tie cate privilegii am eu de la Basescu (ca a avut de unde, a avut puterea absoluta in Romania in ultimi 5 ani, nu-i asa?) iar mie inima si suflet cat au furat toti cei care s-au adunat impotriva unui singur om, ca striga in ei constiinta civica si dragostea de romani, nu alta... Iar prostie mai mare ca asta nu am mai auzit: „inversunarea unora ca matale si a altora ca matale,este una din cauza starii morale a societatii romanesti”. Auzi enormitate! Ai probleme cu iq-ul asa de mari? Si ai drept de vot????
OK Anca Simina
Acum asteptam sa ne dezvalui si tactica de campanie a Crinului, ce indicatii a primit si de la cine. Ne asteptam sa mai faca un trucaj Patriciu si cu sosia presedintelui si o actrita porno care sa semene cu Udrea.
Vrem sa auzim PROGRAME de GUVERNARE -
clare si foarte sigure si ELECTORATUL care nu mai crede in MINCIUNILE acestor POLITICIENI - aceeasi de 20 de ani - care se acuza reciproc de MAFIOTISM, incompetenta si banditism - FARA a AVEA clar CORUPTI CONDAMNATI - ci doar asa niste posibile anchete - posibili corupti si antinationali - deci ELECTORATUL - noi cei multi si PACALITI si dispretuiti de cei care sunt "smecheri" si moguli si securistii conducatori - DORIM un CONTRACT CLAR si SIGUR de GUVERNARE care sa fie RESPECTAT. Nu ne mai ametiti cu tot felul de NEPUTINCIOSI si necalificati - numai pentru-ca sunt membri de partid , ca au cotizat baban , ca nu stiu ce obligatii sunt la grupurile aceastae cu pretentii de partide. Vrem sa stim clar daca dupa un an de guvernare PRESEDINTELE isi da demisia daca nu incepe si nu dovedeste derularea PROGRAMULUI cu care este ales in aceasta campanie.
viitorul
romanii, viitorul cu gioana e sigur ne intoarcem la rasarit de unde am plecat ... ce bine traiam ca acum ne este dor, avem o singura sansa pentru a merge spre vest votul , sau gioana si foamea vine ca un hot noaptea pe nesimtite ....se pare ca in 20 de ani nu vati saturat de hoti ,o sa mai avem 5 ani perduti ,ganditiva si la copii vostri sau nu.....ps fiecare natiune isi merita conducatori ....
PNL a tradat si in trecut
" Daca Traian Basescu pierde, nu va mai exista nicio forta in politica romaneasca in stare sa se opuna mafiei economico-politico- mediatice. Ne vom intoarce, prin urmare, la premisele guvernarii Nastase, dezamorsate acum cinci ani de Basescu si de alianta D.A."
partid mic, cu pretentii mari
PNL a fost mereu un spatiu de manevra pentru cei mari, o jucarie de antrenament pentru infiltrati, o marioneta pentru comunistii deghizati. Imi pare rau de aceia din membrii si sustinatorii lui care au crezut (ca mine) vreodata in doctrina politica a liberalismului.
Basescu spune ca satul a devenit greu de suportat si trebuie redus !
Pai bai fratilor daca Basescu spune asa stunci cine-l mai voteza cind in Romania toti se agata de stat !Toti sint invatati ca in comunism , toti fura si-si fac avantaje de la stat ! Romania e un stat semi-comunist si Geoana o sa intareasca acest lucru ! Ce sa-i faci daca dupa 89 si-au impartit statul intii si dupa aia ne-am privatizat !Dupa Iliescu am fi ramas asa cu citeva cirpeli !
Mogulii sunt bine merci
In 2005 Traian Basescu a mers la GRIVCO,solicitand lui Felix Voiculescu,intrarea PC la guvernare.Dupa aceea a caificat acest gest ca fiind SOLUTIA IMORALA.In 2008 Voiculescu este ales vicepresedinte al senatului,si cu sprijinul senatorilor PDL,care au votat pentru.SOV,un biet infirm,cu liceul la baza si cativa ani de puscarie,care i-a belit pe romani de zeci de milioane de euro,este la fel de bine.Justitia care l-a gasit pe Basescu nevinovat in dosarul flota,l-a spalat si pe SOV.Nu vad nicio diferenta,
nicio deosebire.Hrebenciuc ne-a spus si el ca nu are probleme cu justitia,este la fel de curat ca si Basescu.
Dar presedintele Basescu lupta la fel ca si Ceausescu cu boborul,impotriva mogulilor.Cu totii sunt bine si au succesuri,si mogulii si Basescu,numai prostii de romani sunt intro criza prelungita cu mosteniri grele.
felicitari!
cea mai buna relatare a situatiei politice reale. Nota zece!
Asa si trebuie!
Asta e tactica de folosit in campania electorala.
Cine-a pus rahat pe clantza?
M-au "asasinat" cu telefoanele saptamana trecuta[aci in Cluj],amu vor sa se deplaseze personal? Nu-i bai ,Io-s om civilizat si-i voi servi cu o cafea,daca tot au venit. Ase macar le poci spune clar si raspicat ca nu-l votez pe Basescu. Servus.
Numai atat?
La noi (Bacau) pnl ne-a sufocat cu sacose, ziare, telefoane si rastelefoane, pentru confirmare: chiar nu votati cu...? Pensionarii au primit bonuri, iar pe la sate s-au palmat cate 50 lei. Ca doar are de unde nasu Patriciu de unde!
Aruncam cu ce ??
Nu imi place sa arunc cu ceva in campanie electorala. Dar s-inceput.
Ce mai face iubita a lui Geoana in Atletic?
Mai sta in Sighet?
Mai bine te uiti in oglinda Mircea !!
Un fan al Romaniei
vot
Geoana si gasca lui sunt copii de nomenklaturisti.
Parintii lor i-au calcat in piciore pe parintii vostrii pe vremea comunismului.
Votati Geoana si veti fi calcati in picioare de prostanacul si ai lui.
Fiti responsabili si votati Basescu ! Fiecare vot conteaza.
Interesant
Eu cred ca daca Basescu nu cistiga cu peste 60% este la fel ca si cum ar fi pierdut...
BASESCU....loveste
Nemernicii astia de **** ale PSD inventeaza acum o chestie umilitoare pentru cei care au inventat-o. Pai nu stiti, mai jigodiilor ca TRAIAN BASESCU face bai de multime....si nu voi care va duceti cu **** in locuri izolate de multime...prin delta....pai presedintelui ii plac oamenii simpli si ii intelege pentru ca a muncit in tinerete cu oameni simpli...Atunci cum credeti voi ca loveste vreodata un copil... credeti ca va comparati cu presedintele care este casatorit cu o femeie normala si are o familie frumoasa....el este un familist convins si se vede asta; ati vrut voi sa-l tot cuplati cu diverse doamne, dar din punct de vedere al moralitatii nu-l puteti compara cu voi. Sa va fie rusine ce ati mai putut scorni cu creierasul vostru mic...precum alte chestii mici ale voastre...
Dezamagire, Vio!
Chiar nu poti sa realizezi draga Vio ca acest om - Basescu- v-a spalat creierul. Eu, din fericire, pe ultima suta de metri am reusit sa imi dau seama in cine mi-am pus speranta in toti acesti ultimi ani. Pacat ca nu iti dai si tu seama! Aseara, a spus clar prin motivatiile domniei sale ca a lovit acel copil, nu? O fi injurat, o fi vorbit urat la adresa femeii de langa, o fi spus el ceva... Clar, a recunoscut fara sa-si dea seama ca l-a lovit pe copil! Haideti sa fimi seriosi si sa gandim corect. Dumnealui are leac pentru noi toti. Pe copii ii loveste, pe oamenii ii jigneste cum vrea, nu mai suporta nimic acest om. Sa nu mai vorbeasca in numele nostru! Ne-am saturat de atata fals si trait bine.
Mai tase
Mai , vezi ca ti-am vazut mintisoara curgand pe garla...te-au spalat cu petrol..si ti-au dat un patrician sa te faci bine..daca tu faci atata caz , sarmanul de tine, de prostii pe care nici ei nu le cred, da-te la o parte ca ne strici viitorul , ca n-a mai ramas aproape nimica de hotzit!!si vine adi , flamand ca un 'popotam...
parere
L-am votat pe Basescu ,in general dreapta intotdeaunadar ma exaspereaza comportmentul acestui presedinte care se crede imaculat,un grobian lipsit de eleganta ,un manipulator care nu a facut nimic decat vorbarie si si_a asumat anumite succese facute de tara,Imi v-a tremura mana!!
Taranistii au uitat atat de repede?
daca la tine votul se da pe eleganta
etc., atuncea mai bine te-ai valorifica la "Dansez pentru tine" alaturi de Petre..cat despre ifoseala. jalnica "natiune"..poate ca,de la nervi, le cam scrii gresit!!
Jo, Jo, Jo....
Jo...hannis a lasat cu fundu-n balta pe ALIANTA ANTI . A zis NU!
PDL-istii sa puna fundul la treaba si sa-si sustina candidatul. F
arde tara???
cu Base mergem inainte ,cu Geana la rusi
parere
Va plangeti de penelisti?Dece nu l-ati votat pe Antonescu?In timp ce conducea un microbuz, un sofer a zis:il votam tot pe sasiu.Acesta este poporul roman!
Te rog sa-ti introduci
titlul postarii in ..urna si lasa-te de figuri ..dupa eleganta , urmeaza marlania..cam multa inconsecventa pentru o "parere "de luat in seama
O romanie rupta in doua.
Asta a reusit piatul imbibat in alcool sa faca in 5 ani.
Sa va bucurati de pirat multi ani de acum inainte tovarasi.
Se pregatesc arestari masive, ca in 2004.
Bravo lor!Numai asa-i trezeste pe tampiti!
Ieri fiind la o intalnire de familie,aveam si eu doua matusi care priveau spre PNL........acum le-am trezit!Cand canalele mogulilor lucreaza "la foc continu" cea mai buna metoda este sa li se explice oamenilor direct........asa poate inteleg si cei tampiti,ce li se "COACE!"
Buf. Buf. Buf-Buf.
Cine a fost la putere inainte de '89...SEsCU ?
Cred ca "baietii din spate" se vor aseza la butoane din nou pentru ca au DOCUMENTE. Ati identificat corect unde sunt dosarele? Si baietii ? La "servicii" si prin instante, nu ? Vor trece repede la "butoane". Iar banul n-are ideologie de dreapta sau de stanga. Nu prinzi coruptii fara dovezi. Iar cei care au dovezi le folosesc doar pentru ei ? Pot profita, nu ? Daca nu se prezinta dovezi reale la ce bun atatea declaratii ? "Microbisti" in politica ? EXACT ! Cel care voteaza a inteles. Vrem liniste deoarece nu se prind hotii vorbind. Daca dupa 5 ani n-am prins coruptii am inteles ca nu s-a vrut/putut. Victorie. Tara praf si pulbere. Ce mai tam-tam contra. Ne-am cam saturat de galagie. In plus, rezultatele economice sunt proaste. Declaratiile spun ca nu s-a propus sa se scoata tara din priza = criza scandal circ. Referendumurile "ciupesc" bani, nu ? Am inteles. Intotdeauna va fi nevoie de un CONDUCATOR ! La revedere. Stima.
V-a fi greu daca votam Geoana
Am votat Crin dar sunt dezamagit, cu Geoana ar fi DEZASTRU, VOTEZ BASESCU, va rog faceti la fel pentru binele copiilor sa mai aiba tara lor nu a BOGATILOR.
DACA vrea sa-l credem ca LUPTA CU MOGULII , pe bune ...
Basescu ar trebui sa declanseze REVOLUTIA BOLSHEVICA !!!. Impotriva bogatasilor Moguli care SUG sangele POPORULUI . Ca sa lupte si poporul alaturi de dumnealui cu mogulii . Daca nu face astfel , Basescu este un MINCINOS . Adica lupta cu P.D.-L . Mogulii care il slujesc ( si sunt cu SUTELE , chiar cu MIILE ) sunt buni , nu ???
Basescu
Hai Basescu! Afara cu toti comunistii.Diaspora este cu tine Basescu!!!!!
Sacramento-USA
@ "DESTEPTUL" DE TIBI!
Bre desteptule, de cat timp esti plecat? Ai cumva idee despre ce se intampla in tara? Stii cumva ca acest marinar este cauza aducerii tarii in prag de colaps total? Tu de ce ai plecat? Daca tot este asa de bine cu Base de ce nu te intorci tu in tara sa vezi ce frumos este? Ce simplu este de dat indicatii de la distanta, atunci cand nu esti implicat! Mai taca-ti fleanca aia si nu vorbi in numele diasporei!
Stii ca a fost securist, sef la Antwerpen pe timpul lui Teasca? Stiai ca el insusi a recunoscut ca este securist, in 2004? Stii ca acopera si sustine coruptia? Stii ca loveste si copii? Apropo, ce ar fi facut Obama in aceasta situatie? Ia adu-ti aminte de cazul Lewinski! Basescu este cel mai mare comunist al Romaniei!
VLAD TEPES
Adevarul!
De ce se tot spune peste tot ca PDL-ul se duce din usa in usa ... pai la mine acasa vineri seara a sunat la usa o vecina si mi-a dat un radiou de la P.S.D. si intr-adevar nu mi-a sugerat nimic legat de vot, doar ca e un cadou de la Geoana. Nici macar nu am fost si nu sunt PSD-ista vreodata. Acum ce sa inteleg ca trebuie sa votez cu dl. Geoana?
Vizita de lucru
Eu o astept pe Roberta in costum de MISS !
vatam Basesu!
Pentru ca nu are in spate moguli-oligarhi-tradatori. Trebue sa intelegem ca numai dl basescu poate sa termine cu aliatii PSD-voiculescu-vintu-patriciu care i-au pus in fata pe prostanaku crin pentru a jefui si manipula in continuare.
Si diaspora, mai cu seama romanii basarabeni vor esi masiv la vot in sustinerea dl Basescu! I-i chemam si pe moldoveinii din dreapta Prutului sa ne ajute sa scapam de ciuma rosie de care e molipsit geoana, si sa ne putem salva de loterea pentru redobindirea cetateniei pe care ne-a intins-o prostanaku recomandata- consultata tot la moscova in ultima lui vizita.
Basescu Presedintele tuturor Romanilor!
relax, take a deep breath
Nu te mai agita asa ca uite faci numai greseli gramaticale pentru ca nu-i asa, precis esti si tu un intelectual, eventual din diaspora, si nu un analfabet ca Basescu...in alta ordine de idei, de ce nu chemi in ajutor la vot si "bulgarii" de pa malul drept al Dunarii trimisi acolo de Basescu si primarul Craiovei?
alegeri
hai sa-i lasam sa se bucure pina in 6 decembrie si apoi e randul nostru.
votam basescu
lasa comunistii sa se bucure pana in 6 decembrie ca din 7 decembrie e randul nostru.
Mda..
Ce sa va spun.. au iesit din usa in usa pt ca nu se mai poate cu asemenea porcarii media care se tot vehiculeaza la anumite televiziuni la care sunt partoni cu interese de afaceri si interese politice foarte mari,asa ca trebuie informata populatia de manipularea acestor moguli cum li se zice pt ca unii vor sa puna mana pe ciolan ca sa monopolizeze Romania prin cumpararea Postei, Cecului si altele,gasesc ei.. Domnul Patriciu,cu dosarul lui si datoria pe care o are fata de statul Roman,e normal sa dea porcoiu cu bani ca sa sustina aceasta alianta si toate nesimtirile care le fac acestia..In rest, oamenii inteligenti vor intelege care e problema. Salutareee si Trezirea.........
Asa se face campanie..
Campania electorala civilizata asa se face nu cu facaturi de-ale lui Magariciu si Vantu...
Bine le-a facut Lapusneanu la boierii tradatori...
Patriciu, Vantu,Voiculescu sunt exact de aceeasi teapa......
SI DACA NU-I BOC, TOT VA FI UNUL CARE SA MAI DEA AFARA DIN ADMINISTRATIE..
EU va impune curatarea Administratiei umplute la refuz cu nepoti si alte rude. E ridicol: O Romanie cu
popor plecat la munca afara la capsuni si altii stau acasa bine mersi la birou cu 15.ooo Eu pe luna !
Trebuie dati afara parazitii astia.
Votez Basescu..
Basescule te votez daca promiti ca-i tragi in teapa pe acesti moguli dupa ce iesi Presedinte .....fiindca asta merita......
Hai Basescu...
nu semnatzi!
avetzi grija ca incep campaniile din casa in casa ca sa va puna sa semnatzi ca sa va mearga bine, sa va fie bine, SA NU SEMNATZI!
caci
roshu galben===portocaliu
iar portocaliu=iad! (tupescul de dreapta de langa inima in dreapta...)
daca lipseshte ALBASTRU din steag e iadul pe pamant!
iar ALBASTRU, Sfantul Cer nu poate fi decat unsul Domnului... REGELE MIHAI I, regele tzarii noastre, Regina Romania...
SA NU SEMNATZI!
avetzi grija ca incep campaniile din casa in casa ca sa va puna sa semnatzi ca sa va mearga bine, sa va fie bine, SA NU SEMNATZI!
caci
roshu galben===portocaliu
iar portocaliu=iad! (tupescul de dreapta de langa inima in dreapta...)
daca lipseshte ALBASTRU din steag e iadul pe pamant!
iar ALBASTRU, Sfantul Cer nu poate fi decat unsul Domnului... REGELE MIHAI I, regele tzarii noastre, Regina Romania...
SA NU SEMNATZI!
shtitzi voi de ce nu trebuie sa semnatzi!
NU SEMNATZI
avetzi grija ca incep campaniile din casa in casa ca sa va puna sa semnatzi ca sa va mearga bine, sa va fie bine, SA NU SEMNATZI!
caci
roshu galben===portocaliu
iar portocaliu=iad! (tupescul de dreapta de langa inima in dreapta...)
daca lipseshte ALBASTRU din steag e iadul pe pamant!
iar ALBASTRU, Sfantul Cer nu poate fi decat unsul Domnului... REGELE MIHAI I, regele tzarii noastre, Regina Romania...
SA NU SEMNATZI!
avetzi grija ca incep campaniile din casa in casa ca sa va puna sa semnatzi ca sa va mearga bine, sa va fie bine, SA NU SEMNATZI!
caci
roshu galben===portocaliu
iar portocaliu=iad! (tupescul de dreapta de langa inima in dreapta...)
daca lipseshte ALBASTRU din steag e iadul pe pamant!
iar ALBASTRU, Sfantul Cer nu poate fi decat unsul Domnului... REGELE MIHAI I, regele tzarii noastre, Regina Romania...
SA NU SEMNATZI! shtitzi voi de ce...
Foarte frumos
Decat sa caute sa trucheze rahaturi,mai bine iese la campanie,ca sa-i demonstreze alegatorului ca el este cel mai important.De cate ori o sa fie instare mogulii si baroni din psd si pnl sa se duca la usa oamenilor si sa vorbeasca cu ei ? niciodata ca eu personal am multe sa le reprosez si cre d ca ori pun cainele pe ei ori le rup capatana cu rosii.Concluzia : bine ca au curajul si pot sa fac ao astfel de campanie curata nu aca a psd-ului
curatenia
Ar trebui ca nesimtitii din PDL ce pun autocolante pe usile oamenilor, fara acordul acestora sa fie amendati de vandalism. Se intampla la Brasov! Pe deasupra nici nu isi asuma responsabilitatea de a face curatenie dupa campanie. Ultima parte e valabila si pentru alte partide. Propun initierea uei legi care sa le interzica afisayul in alte locuri decat cele desemnate in acest scop si obligativitatea partidelor de a curata mizeria electorata facute cu afisele si ziarele aruncate prin locurile publice!
Boc, boc
DEX: MOGÚL, -A, moguli, -e, s.m. și f., adj. 1. S.m. și f. Persoana care facea parte din dinastia mongola care a cucerit India. 2. Adj. Referitor la mogul (l), de mogul (1). 3. S.m. Fig. Persoana foarte importanta cu puteri discreționare. – Din engl. Mogul.
Campania anti-moguli, moguliada, este absolut stupida cand in spatele presedintelui defileaza Berceanu, Videanu, Blaga, Udrea Cocos, Boureanu, Ridzi, etc. Era mai convingatoare lupta anti-coruptie cu care a castigat alegerile din 2004 si de care s-a ales praful.
Manipulari
Dragi romani cinstiti,corecti,cu frica de dumnezeu si crescuti cu bun simt,ma ingrijorez de voi ,care va regasiti in acest criteriu.Caci tara noastra este imbolnavita de coruptie,saracie, lipsita de un trai bun pe care si-l doresc toti romanii de bun simt.
Cat mai rezistam sa acceptam aceste jocuri politice,manipulari in masa de cei imbogatiti prin saracirea romanilor,jefuirea tarii .Ne-au furat si vandut aproape toate bogatiile naturale care puteau fii exploatate de romani si pt. romani.Cand se vor trezii romanii ca in decembrie 1989 si sa iasa in strada pentru a rasturna toata aceasta clasa politica.Nu vedeti ca tot aceeasi sunt din 1989 si pana acum nu a intrat un partid nou care sa ne reprezinte pe romanii cu bun simt.
Nimeni nu da raspundere pe hotiile ce le fac in masa.Totul se acopera intre "mai marii tarii'
manipulare populatie
Nu mai rezist sa vad la toate alegerile hoti si umulirii ale saracilor.Din tot raul multi spun haideti sa alegem cel mai putin rau si atunci n-as avea altceva decat Basescu fiindca nu realizati ca cei 40 sau unit sa rastoarne cei mai putin rau.PNL ne-a lasat dupa guvernare cu o gaura de 7 miliarde RON nu a dat nici o raspundere pt. aceasta si sau lafait in banii contribuabililor.PSD total comunism atata timp cat tata Iliescu traieste.PC Voiculescu care a detinut toate conturile lui Ceausescu? oare de ce este mereu la guvernare? fiindca este un media magnat si are atatea programe tv si isi permite sa manipuleze cum vrea si binenteles ca este interesant pt. partide.Dar oare de unde are atata avere.Nimeni nu are curaj in RO sa se puna cu astfel de tipi fiindca risti enorm.
NU STATI ACASA SI IESITI LA VOT TOTI BASESCU MACAR EL A AVUT CURAJ SA MUSTE DIN EI SI ASTA A DERANJAT SI ATUNCI NE UNIM SA-L TERMINAM.HAIDETI SA ARATAM CACI VREM ALTCEVA ,DACA NU BOICOTAM VOT SI NU IESIM MASAL LA VOT !
si?
si bese ce ti-a lasat domnule?
datorii pe care o sa le plateasca generatii intregi, firme in faliment, impozite usturatoare, credite cu dobanzi uriase
mizerie si foame, sa iti fie de bine cu zestrea ta
Titlu de ziar independent ?
A avut dreptate Herta Muller cad a spus ca " in conditiile unei crize economice, este posibil ca in Romania sa revina comunismul " !
ne-a ajuns
daca voua nu v-a ajuns base mai votati-l inca o data, asa poate pana la alegerile viitoare nu o sa mai avem nici case, nici slujbe , o sa dormim prin canale , o sa cersim la videanu o bucatica de paine si o s-o tinem tot asa, traind bine
moguli
daca base e atat de pornit impotriva mogulilor de ce nu i-a eliminat, avea la indemana destule proceduri sa ii bage la zdup daca sunt asa de corupti, si poate se mai uita si la mogulii din gospodaria proprie , poate ca videanu e mai putin mogul decat ceilalti sau ritzi cea care a fost prionsa la cotetul cu gaini...
am fi vrut fapte, nu vorbe, da se pare ca nimeni nu a patit si nici nu va pati nimic, nici din mogulii psd si nici din cei al pdl
Rusine PDL-ului .Rusine lui Bàsescu
Mài marinarule, asa crezi tu cà vei cistiga alegerile. Pune mina si carà si tu in spate sacii cu gàleti,caiete, fulare si brichete. Nu làsa numai pe Boc s-au profiti de el cà este mai mic. Voi PDL-isti sunteti lipsiti de cel mai elementar bun simt; và lipiti portretele alea urite pe toate gardurile. Cind aud de Bàsescu si de PDL schimb canalul la televizor imi este scirbà de voi cit mintiti cu nerusinare.
Moguli de la Ev. Zilei
De ce nu afisati toate mesajele, de ce le cenzurati nu observati cà din zi in zi và scade vinzarea la ziar. Mai are dreptate si V. Tudor cu expresia lui E............. zilei.
Din chestia asta ar trebuii s ainvete ceva si psd-ul
Campania adevarata se axeaza pe oameni nu pe trucaje infecte si manipulari,oricum o sa afle si ei pe 6 decembri eca nu merge cu magariile,si o sa aiba timp inca cinci ani sa mediteze asupra acestui lucru
Foarte bine
Este cel mai bun lucru pe care il fac , asa ar trebui sa faca toti daca vor sa le arate romanilor ca le pasa. Ma inclin si imi pare bine ca ati decis sa faceti acest lucru....Voi vota Basescu, e singurul care imi merita votul..
nu mai vrem basee
Incredibil ce comportament de badaran si golan are acest asa-zis presedinte, un om care face atat de mult rau tarii prin imaginea pe care o afiseaza. In plus, mai vrea inca un mandat ca sa ne termine de tot...Votez cu Mircea Geoana pe 6 decembrie, nu as face prostia sa ajut la o astfel de greseala si sa iasa base inca o data!Mircea Geoana presedinte!!
adevarata campanie!
abia asta e adevarata campanie, sa mergi si sa vorbesti cu oamenii...Geoana nu se poate murdari , ca el este prea curat pentru niste oameni simpli ca noi! el se simte bine doar pe scena, departe de noi, privindu-ne de sus!
OK.
Ziar independent ?????!!!!! Doar titlul unui articol (daca nu esti prost ), iti indica independenta sau nu a acestuia. Traiasca love-lele ! Adios si n-am cuvinte, NC.
Foarte bine!!
Si foarte bine fac! Tine-ti-o tot asa baieti! Hai Base!!
A venit toamna...
Si toamna se ofilesc florile! Crinul deja e ofilit si isi pierde petalele. Trandafirii nu mai au mult si le pica nu numai petalele, dar si spinii!! E trista toamna, dar e momentul adevarului!!! Am sa votez pt adevar....si adevarul in reprezinta BASE!!!!!
nu te lasa, Marinarule!
ii bate Base cu propriile lor arme ...
... e mult prea "jmecher" sa cedeze presedintia in fata unui Prostanac ...
... nu prea am pe niciunul dintre ei 2 la suflet dar totusi Basescu e cu cel putin 3 clase peste Geoana ...
Toata admiratia, domnule BOC
Sunteti un om inteligent, loial, curat la suflet.
Basescu este sustinut de oameni indiferent de mizeriile la care se preteaza Geoana si ai lui.un filmulet trucat nu o sa ne schimbe parerea despre presedinte.!!
votez BASESCU
basescu
VOTEZ BASESCU
jos chioru
jos chioru asta vrea tara
vot
Comunistii ticalosi si progeniturile lor (care si iau licentele ''pe genunchi '') ,frustatii ,hotii ,pocitii ,cretinii ,analfabetii ,infractorii ,alcoolicii ,drogatii ,uratii pamantului ,mosnegaraia inculta ,'marlanimea needucata !' ,gangavii ,raraitii , balbaitii , pelticii ,taganarimea needucata ,marlanetul care sunt fani manele ,parvenitii , toata plevusca care se sustrage de la impozite si taxe , boccii care ocupa si tin cu dintii functii platie bine si calduroase( ei fiind ,zero ca pregatire ) ,'reptilienii' (ex. : tariceanu ) , toti din massmedia care aduc osanale psd-ului si pnl- ului , si 'altii ' sunt impotriva presedintelui Basescu Traian . Cum sa ajungi din urma o tara , precum Ungaria ,Austria ,Polonia (nu vb de Germany !!!!!!!!! ) ,daca 50 % sunt oameni de 'rahat' ! S ar putea Dumnezeu sa ne salveze de ''ciuma bubonica comunista '' !!!