ROMÂNIA A ALES
Turul II
Jurnal de campanie
Turul I
Militia alegerilor
Stiri
Avere
Prezidentialele in imagini
Declaratii memorabile
Poiana lui Iocan
Profilul candidatului
Mandat de presedinte
Sondaj comandat de EVZ
Eu cu cine votez
Autentificare
User:
Pass:
Inregistrare | Login
De acelasi autor 
Iliescu crede că Geoană îi datorează succesul
 
Marinela Raţă
Luni, 23 Noiembrie 2009
Ion Iliescu consideră că succesul lui Mircea Geoană după primul tur al alegerilor i se datorează, în mare parte.

Preşedintele de onoare al PSD a declarat, la RFI România, că este un avantaj pentru candidatul la preşedinţie şi nu un incovenient. Fostul şef al statului a remarcat astăzi într-o emisiune radiofonică că Traian Băsescu a înregistrat practic un eşec la alegerile de ieri.

"Abia a trecut de 30%, el care avea cu un an - doi ani în urmă cote înalte, peste 50%", a comentat Iliescu, adăugând că actualul preşedinte şi-a pierdut sprijinul unui bazin electoral puternic, iar "lumea s-a săturat de prezenţa domnului Băsescu în fruntea statului".

"A fost factorul cel mai perturbator în viaţa publică, în fiinţarea şi în activitatea instituţiilor de stat. Deci dacă vreţi este un vot anti-Băsescu, limpede, clar. Deci eu cred că la turul al doilea se vor redistribui voturile de la alţi candidaţi spre domnul Geoană, deci un vot anti-Băsescu", a declarat Ion Iliescu. Întrebat dacă se consideră un inconvenient sau un avantaj pentru Mircea Geoană, preşedintele de onoare al PSD a răspuns că se consideră "un avantaj".

"Cred că sunt un avantaj, adică cele 30 şi ceva la sută reflectă tocmai sprijinul pe care i l-am acordat. Pentru ţară, în momentul de faţă, cel mai important lucru este stoparea domnului Băsescu". Iliescu a reluat, astăzi, criticile cu privire la referendumul privind Parlamentul unicameral şi reducerea numărului de parlamentari. Preşedintele de onoare al PSD a calificat iniţiativa lui Traian Băsescu drept "o demagogie ordinară, fără nici o finalitate", pentru că orice modificare a Constituţiei presupune "o acţiune parlamentară, cu două treimi de voturi în Parlament".

"Dânsul a făcut din această chestiune o manevră electorală pentru alegerile prezidenţiale. De fapt, trebuia respinsă, acţiunea celor cinci ONG-uri era corectă, n-avea ce să caute această suprapunere pentru alegerile prezidenţiale a unui referendum care nu are nici o finalitate, nu poate să aibă o finalitate", a afirmat Iliescu, susţinând ideea că primul partid cu care va negocia PSD pentru turul II este PNL.
 
Comentarii | Spune-ti parerea
  1. Aici ai dreptate.Esti responsabil pt mullteeee....

    de antipsd(Vizitator), luni, 23 noiembrie 2009 - 13:31

    Multe matrapazlacuri.

    1. Sigur,e tatucul Prostanacului!

      de licurici(Vizitator), luni, 23 noiembrie 2009 - 13:49

      Sigur ca l-a ajutat!La si botezat....La numit Prostanacul PSD.

    2. :)))))))))))))))))

      de ROMAN(Vizitator), luni, 23 noiembrie 2009 - 18:06

      Ce maimutoi batran e Ilici asta... Asa ca pentru cultura lui generala, si eu si multi altii (FOARTE multi), nu l-am votate pe geoana din cauza lui Iliescu. A dus tara la sapa de lemn. Nu fac politica, nu ma intereseaza. Doar merg la vot si votez pentru ca e tara mea si dreptul meu. Insa motivul pentru care nu l-am votat si nu il voi vota pe Geoana, este Bunicuta Iliescu. Dupa ce moate babetaria comunista, o sa ma regandesc cu cine voi vota. Pana atunci, nici nu vreau sa aud de PSD. Daca nu era Iliescu si minerii, poate azi eram MULT mai departe si MAI BINE.

    3. tatucul is back!

      de ciprian(Vizitator), luni, 23 noiembrie 2009 - 18:15

      tatucul vrea sa il saboteze pe prostanac! trebuie sa fii imbecil sa-l mai votezi pe geoana cand stii ca iliescu isi asuma succesul. haideti pnl-isti sa ne pastram onoarea si sa dam vot anti-PSD! nu-l putem lasa pe diabolic sa puna iarasi mana pe tara!

    4. Iar PSD...

      de Durex sed Lex(Vizitator), luni, 23 noiembrie 2009 - 18:33

      ... este specialist in anti-vot, nu-i asa maestre Ilievici? Nu ne povestesti putin despre ANUL 2000?

    5. AVEM DE ALES....DREAPTA SAU....NOMENCLATURA LUI ILIESCU VOICULESCU!

      de GOLANUL UNIV.(Vizitator), luni, 23 noiembrie 2009 - 19:00

      AVEM DE ALES....DREAPTA SAU....NOMENCLATURA LUI ILIESCU VOICULESCU..ACTUALUL PNL ESTE O ADUNATURA DE IMPOSTORI....EI VAND partidul istoric nomenclaturii comunisto-securiste!!!!! UNDE SUNTETI BRATIENILOR??????

    6. Sinteti dezinformati.

      de Garfield, motanu(Vizitator), luni, 23 noiembrie 2009 - 19:18

      Numai votind cu Geoana si ai lui putem sa indreptam lucrurile cum au fost. Un parlament unicameral nu o sa aibe suficienti oameni de stat sa rezolve cite probleme are tarisoara noastra. Ce zici Nae? (zicatoru de pe acoperis)

    7. jos PSD

      de bubu(Vizitator), luni, 23 noiembrie 2009 - 20:02

      iliescule unde ti-e basca?! o sa-ti piara zambetul ala cand va iesi basescu presedinte iar!! jos PSD

    8. # Gargarafield

      de Mitica(Vizitator), luni, 23 noiembrie 2009 - 23:23

      Motane, ti-ai revenit din pumni, ai schimbat stapanul? Crezi ca ai cazut in picioare, ori esti la picioarele altora. Imi place verticalitatea ta.

    9. mori

      de ccl(Vizitator), marţi, 24 noiembrie 2009 - 14:30

      iliescule mori in chinuri si mai repede
      mi-ai distrus tineretea

  2. orice alceva

    de Sa nu te-ndragostesti in luna noiembrie(Vizitator), luni, 23 noiembrie 2009 - 13:36

    tot m-ai traiesti buhnita comunista ?

  3. Moscova

    de Tzepesh(Vizitator), luni, 23 noiembrie 2009 - 13:37

    Si vizitei la Moscova!!!!!
    Doi vanzatori de neam Ion si Mircea lingeau picioare pe la Moscova.
    Scuze unul era fost coleg cu "Oumu cu harta-n cap" si asa au pierit 1600 de oameni inutil pentru ca el sa incalce constitutia efectuand 3 mandate!!!

    1. lasa-ne lasa-neee

      de anne(Vizitator), luni, 23 noiembrie 2009 - 20:04

      lasa-ne comunistule!!! geoana cel prostanac e marioneta ta si daca ar iesi ne-ar da inpoi cu 20 de ani! nu mai vrem! votam basescu

    2. Olelei...cata manipulare aveti...voi ce va declarati

      de Licorna(Vizitator), luni, 23 noiembrie 2009 - 23:35

      atat de civilizati si occidentali...Macar Domnul Iliescu si Domnul Geoana - NU au NIMIC de ascuns si recunosc ceea ce fac - fiind responsabili pentru faptele lor. Acuzele pe care le aduceti sunt IN MARE NECUNOSTINTA de cauza. Dar o singura intrebare am pentru acesti postatori care au atata GREATA AFISATA pentru RUSIA , MOSCOVA si cei care au afinitati pentru vecinii RUSI : credeti ca burghezii comunisti-securisti care s-au vopsit in portocalii - acuma NU AU avut si nu au nici o legatura cu ceea ce aparent CRITICA ? Poate reusiti sa meditati asupra acestei intrebari si apoi mai vorbim....

  4. PSD=PC(partidul comunist)

    de meme(Vizitator), luni, 23 noiembrie 2009 - 13:44

    dragi tovarasi avem sansa sa ajungem iar la guvernare si daca reusim poate mai chemam minerii peste catva timp....(doar asa in vizita prin bucuresti)deci daca il vreti pe Ion ILIESCU presedinte votati Geoana...

    1. =PDL

      de ai uitat ceva(Vizitator), luni, 23 noiembrie 2009 - 18:32

      =FSN

  5. la cucaracha

    de Flory - Texas, luni, 23 noiembrie 2009 - 13:48


    ...daca taceai, filozof ramaneai. sa vezi vot masiv, in turul al doilea, impotriva puppet-ului tau. cu cine crezi ca stai de vorba? cu cei care, in "campania electorala" a primelor alegeri postceusism, ti-au acordat increderea lor la fel cum ar fi acordat-o oricui ar fi facut exact ce ai facut tu, declarand nule multe dintre aberatiile legislative ale ceausescului, ale MAN-ului si ale a guvernului lui marioneta, sustinut de Securitate? n-ai facut nimanui nici un favor - nu noua, celor care am iesit in strada pentru ca n-am mai vrut comunism dar nu te-am vrut nici pe tine. sa fi avut romanii, in perioada premergatoare duminicii orbului, la fel de multe surse de informare cate au acum, nu pupai tu in veci presedintia Romaniei; pentru ca alea erau drepturile noastre fundamentale, nu pomana data de tine, impachetata in pungi de plastic importate de la Moscova

  6. Nu numai...

    de Kondor(Vizitator), luni, 23 noiembrie 2009 - 13:50

    Nu numai Geoana isi datoreazu succesul lui Iliescu.. Si mafia. Si coruptia din Justitie.. Si deprecierea de 10000 de ori a leului. Ginditi-va citi dinte voi ati avut citeva mii de lei la CEC la revolutie. Ginditi-va cit de mult ati pierdut prin deprecierea leului pe vremea lui Iliescu.

  7. Adevarul

    de Tudor(Vizitator), luni, 23 noiembrie 2009 - 13:51

    Imi pare foarte rau, dar cei care cred ca Iliescu trage sforile in PSD sant cam grei de cap.
    Iliescu nu mai are influenta in PSD dinainte de 2005! L-au pastrat pentru ca nu se descurca fara el la alegeri. Iliescu nu mai are influenta decat asupra din electoratului si este folosit in acest scop de PSD.
    Toti cei care spun ca in spatele lui Geoana se afla Iliescu sant ori fara minte, ori mint special in scopuri politice si electorale.
    Iliescu este destul de in varsta (79 de ani) si nu mai trage nici o sfoara. Asta nu inseamna ca cei care il ataca nu au de pierdut, mai ales in perioada de alegeri: automat electoratul nostalgic dupa Iliescu va vota impotriva lor.

    1. Nu minti, baiete ca te bate iliescu!

      de John Smith, luni, 23 noiembrie 2009 - 14:25

      Si cine stie ce nume-ti da! ILIESCU E STRAPUL PUS DE MOSCOVA SA DIRIJEZE ROMANII impilandu-i si impingandu-i in afara UE si A NATO! DE ACEEA TREBUIE SA VOTAM BASESCU! Ati vazut doar ca crin e un tradator si s-a aliat deja cu geona...

    2. trist dar adevarat

      de klaus(Vizitator), luni, 23 noiembrie 2009 - 14:40

      Iliescu mai are inca influenta asupra celor ce voteaza.
      Multi au votat Geoana numai pt ca are sprijinul PSD din care face parte Iliescu.
      Primii la vot sint oamenii in virsta si din pacate printre ei muti voteaza automat candidatul PSD.

    3. iliescu

      de crocodilul satul(Vizitator), luni, 23 noiembrie 2009 - 15:01

      Are dreptate. Prezenta lui alaturi de Geoana i-a mai adaugat vreo 5 procente lui Basescu.
      Ar fi bine sa se abtina de a mai iesi in public o perioada. vreo 50-100 de ani.

    4. **** esti suflete!

      de domino63(Vizitator), luni, 23 noiembrie 2009 - 18:29

      Ilici conduce tot!
      Altfel de ce ar tine sa fie atat de prezent?
      Ti/as fi cerut sa judeci, dar cu ***din cap nu ai sanse?!

    5. Lasa draga ca au nevoie de sperietoarea Ilici

      de Hehe(Vizitator), luni, 23 noiembrie 2009 - 18:35

      E scoasa din dulap din cand in cand. Sa reaminteasca boborului ca trebuie sa voteze cu madam U, Pitzi si Bamboo:)

    6. Tudore - ai mare dreptate , insa multi

      de Mihai(Vizitator), luni, 23 noiembrie 2009 - 23:41

      care posteaza sunt in "misiune" - iar altii nu stiu decat "CANTECUL IMITATIEI" dar mai posteaza asa ca sa se simta oameni....Sunt "draguti" si multicolori...dar nu stiu decat un singur cantec. Este mult mai greu sa poti analiza , sa poti vedea , sa poti sti adevarul.

    7. Adevarul

      de marius(Vizitator), marţi, 24 noiembrie 2009 - 14:14

      Si de unde stii tu ca acesta este chiar adevarul, nu ti se pare putin ca exact asta ar vrea sa crezi? In caz ca nu ai observat in ultimul timp se practica asta: Cand liderul unui partid imbatraneste si nu il mai voteaza nimeni il fac presedinte onorific si il trec in "rezerva", de fapt nu e decat o modalitate prin care aceste relicve isi conduc aproape in totalitate partidele in continuare fara sa fie imaginea centrala pt acel partid, si in locul lor imping un tinerel care tipa cu toti bojogii "Schimbaaaaare!" ca sa fie noua imagine a partidului si sa se muleze mai bine pe electorat, dar de fapt nu sunt decat marionete. Asa a facut Iliescu, asa a facut Voiculescu si in curand asa va face si Basescu. Resping PN-L, dar si mai mult resping PSD. Deci in decembrie la vot. BASESCU!!!!!!!!!!!

  8. si mai are dreptate...!!!

    de Kiombis(Vizitator), luni, 23 noiembrie 2009 - 13:54

    ca referendumul nu va avea nici o finalitate.Din pacate pt romani.Credei ca parlamentarii isi vor vota desfintarea? Va inselati amarnic domnilor !

    1. parlamentari eroi

      de Matei(Vizitator), luni, 23 noiembrie 2009 - 14:53

      Numa rul lor ar putea fi redus si prin alte mijloace dupa cum sugereaza Virgil mai jos ... sa devina eroi :D

    2. Parlamentul are obligatia

      de A.G., luni, 23 noiembrie 2009 - 18:05

      Sa puna in aplicare votul romanilor, daca incearca altceva abia atunci veti vedea dictatura, dictatura parlamentara.

    3. gata cu voi

      de lora(Vizitator), luni, 23 noiembrie 2009 - 20:05

      in turul 2 va castiga basescu! sa vedem atunci ce mai zici!! jos comunistii

  9. Tov Ilici Iliescu KGBow Moscovitul,

    de Ion Tradatorul(Vizitator), luni, 23 noiembrie 2009 - 13:55

    daca iese Basescu presedinte cred ca emigrezi in Rusia, Coreea de Nord sau Cuba. Te baga asta la puscarie, ca sa te mai odihnesti ca ai obosit cat rau ai facut Romaniei. Cat priveste contributia la succesul lui Geoana, gresesti, tovule. Daca erai plecat definitiv la Moscova si mai luai cativa tovi, Geoana castiga din primul tur.

    1. pt tradatorul..:)

      de galu(Vizitator), luni, 23 noiembrie 2009 - 14:13

      da ce ma fratioare ,acum esti in Rusia ? ca Basescu a esit si acum 4 ani ,de ce nu ai plecat pana acum

    2. draga dar nu l-a deranjat nimeni pe Ilici in ultimii 5 ani

      de Vorbarie(Vizitator), luni, 23 noiembrie 2009 - 18:38

      Te comporti de parca acuma n-ar fi tot Base presedinte. Ai amenzii? Base ESTE presedinte, de 5 ani. Ilici vaz ca e bine merci.

    3. hai basescu

      de ada(Vizitator), luni, 23 noiembrie 2009 - 20:08

      vrem basescu presedinte!! nu vrem sa fim dati inapoi cu 20 de ani!! jos PSD!!

  10. geoana- omagiu trii conducatorului iubit

    de drogba(Vizitator), luni, 23 noiembrie 2009 - 14:04

    comunisti borati ! geoana si iliescu doi mielusie cu **** stampilat cu emblema secerei si ciocanului .
    GEOANA !!! AI FOST LA TARGUL CEPELOR LA ASUAJ! I-AI PLATIT CEAPA BABEI?

  11. Vai de Romania daca ajunge pe mana comunistilor!

    de iosif(Vizitator), luni, 23 noiembrie 2009 - 14:12

    Va fi o "liniste" de neclintit...fiecare-si va incarca sacii ajutandu-se unul pe celalalt. Vor fura tot mai e de furat. Dupa ei si mogulii din spatele lor nici acum nu am fi fost in UNIUNEA EUROPEANA!
    Vai de noi...

    1. acuma pe mana cui e?

      de Vorbarie(Vizitator), luni, 23 noiembrie 2009 - 18:38

      hm..liniste.

  12. Cine l-a invatat pe Geoana asta?

    de Matei(Vizitator), luni, 23 noiembrie 2009 - 14:23

    La ultimul interviu televizat inainte de alegeri (in 3)Geoana zice asa, citez:
    "le multumesc celor care ma vor vota dar mai ales celor care nu ma vor vota"
    iar la intrebarea despre cea mai buna fapta facuta Geoana raspunde:
    "nu mi-am dat soacra afara din casa"
    Cred ca Geoana a fost prevestit de Caragiale!

  13. Poate...

    de Virgil(Vizitator), luni, 23 noiembrie 2009 - 14:28

    ... ca Prostanacul ar fi un presedinte chiar bun, dar pentru aceasta, un lunetist bine platit ar trebui sa-si demonstreza clasa! Aproximativ 10 persoane ar trebui sa fi declarate la un moment dat eroi ai neamului, cu statui fiecare, pe o alee, unde sa arda si flacara de veghe. Primul: Ion Iliescu! Restul...

    1. jos PSD

      de lexa(Vizitator), luni, 23 noiembrie 2009 - 20:09

      haideti domnule basescu aratati-le ce puteti!!! va votam si va sustinem pt ca puteti invinge comunistii si coruptia!! basescu presedinte

    2. Basescu Presedinte

      de Bogdan(Vizitator), luni, 23 noiembrie 2009 - 20:27

      Jos neocomunistii PSD

  14. a mai inviat mumia ilescu in 22 tineti-o treaza pana pe 6 decembrie

    de unu(Vizitator), luni, 23 noiembrie 2009 - 14:28

    a mai inviat mumia ilescu in 22 noiembrie tineti-o treaza pana pe 6 decembrie, sa ne aducem aminte in luna decembrie de marele revolutionar tovaresul iliescu si sa ingropam pentru totdeauna acest personaj trist pentru istoria romaniei, iar geoana sa ne lase pe noi in UE sa plece el la moscova cu psd si cu toti comunistii

  15. iliescu....

    de gechi(Vizitator), luni, 23 noiembrie 2009 - 14:33

    declaratia asta a lui Iliescu m-a convins: in turul 2 voi vota Basescu.

  16. Frustratilor !

    de Atletul(Vizitator), luni, 23 noiembrie 2009 - 14:40

    Votati-l pe Basescu sa ajunga ca Ceausescu !

    1. te referi la saturnism?

      de Matei(Vizitator), luni, 23 noiembrie 2009 - 14:44

      Parca saturnism se numeste boala cauzata de plumb ... Ceausescu a murit din cauza plumbului.

  17. Mai ca te-apuca scarba...

    de tit livius(Vizitator), luni, 23 noiembrie 2009 - 14:43

    Omul cu sapca ne spune manipulatoriu: Basescu abia a depasit 30%..., iar Geoana, cu cele peste 30%. Stupid.
    Deci daca contra lui Basescu au votat 67% din electorii prezenti, contra lui Goana au votat 69%.
    Corect, sau in scoala de matematica sovietica aritmetica este altfel?
    Omul cu sapca ne spune ca Basescu ar fi avut candva 50-60% din voturi si uite-l cum a scazut!
    Fals. In turul intai 2004 a avut aprox aceleasi procente; iar Nastase avea chiar peste 40% din care prostanacul Geoana a mai conservat doar 30%.
    Foarte interesant este cum in vremurile astea grele, cand cei de stanga aduna simpatii, echipa de stanga romaneasca, ce-i impune temele si-i scrie discursurile lui Geoana, a reusit sa-si duca prezidentiabilul de la 41% la 30% in 5 ani.
    Bravo Nastase! Bravo Mareane! Bravo ilustrului social democrat Mazare! Bravo omului cu sapca!

  18. de ioanMS(Vizitator), luni, 23 noiembrie 2009 - 14:44

    io in locul dansului nici nu as iesi din casa, dara-mi-te sa imi permit sa si cuvantez. Este un criminal de razboi care nu ar trebui sa fie in momentul de fata decat dincolo de gratii (sau dincolo de mormant).

    1. Oportunism, nu comunism

      de Dana(Vizitator), luni, 23 noiembrie 2009 - 19:06

      Sa voteze 66% impotriva presedintelui in exercitiu e un semn clar de neincredere a cetatenilor impotriva acestuia si de dorinta lor de schimbare. Iliescu e fr. batrin nu are cum sa mai se impuna in PSD, cei tineri asteapta si ei sansa lor. In privinta comunismului (care in Romania a fost mai degraba oportunism decit comunism) multi din PDL sau PNL au avut inainte de 89 avantaje substantiale de pe urma aceluiasi comunsm, pe care acum cu oportunism il condamna. Romania e o tara saraca are nevoie pentru un echilibru si de partide de stinga, nu doar de dreapta care au demonstrat, ca in mare parte ii avantajeaza doar pe cei bogati. Si sa nu ma luati cu "du-te la Moscova", ca traiesc de multi ani intro tara capitalista, iar inainte de 89 nu am fost membra de partid, desi nu trebui data socoteala nimanui, insa multi limitati critica acum stinga tot din oportunism.

  19. Iliescu

    de Lucian(Vizitator), luni, 23 noiembrie 2009 - 15:01

    Din pacate, epava asta va muri liber si de batranete, si nu in fata unui pluton de executie unde i-ar fi locul. Sau macar intr-o inchisoare...
    Macar sa-l vad o data in sala de judecata acuzat de toate crimele facute, innainte sa dea coltul.

  20. El crede, eu sunt convins

    de sis(Vizitator), luni, 23 noiembrie 2009 - 16:56

    Pai de vreme ce l-a impins de la spate atata timp, normal ca este responsabil pentru succesul lui. Oricum, pe Geoana l-au votat o gramada e nostalgici de pe vremea comunismului care traiesc cu impresia ca pe vremea lui Ceausescu ne era mult ami bine. CHiar nu inteleg de ce unii nu pot sa renunte la trecut si sa incerce sa priveasca in viitor.

    1. jos PSD

      de vovo(Vizitator), luni, 23 noiembrie 2009 - 20:10

      cand va castiga basescu sa vedem cum iti piere zambetu ala meschn!! jos comunistii!! vrem sa ne fie mai bine!! sa avem o tara fara comunisti!! basescu e cel mai bun

  21. ILIESCULEEEE!!...

    de Pesticidul(Vizitator), luni, 23 noiembrie 2009 - 17:04

    ...TE CAUTA "PORCINA"!!...

  22. Antonescu dixit:

    de A.G., luni, 23 noiembrie 2009 - 17:30

    Iliescu este bun pentru ca n-a pus armata sa impuste "golanii" din Piata Universitatii si unde mai pui ca a pus si minerii sa planteze flori. Iliescu merita toata stima lui Antonescu si viceversa.

  23. Atentie, PNL!

    de TIL(Vizitator), luni, 23 noiembrie 2009 - 17:40

    Cui veti datora succesul vostru? Tot tovului?..

  24. Iliescu

    de Truda(Vizitator), luni, 23 noiembrie 2009 - 17:41

    Tolerant si nostalgic e romanul si prin asta isi merita soarta,unul ca Iliescu in orice alta tara fie democratica fie africana,ori i se taia capul ori era la inchisoare. structurile care le-a mentinut sint inca puternice si trebuiesc invinse pina copii lor nu nasc alti ilescieni.

  25. Esecul poate

    de Ioane Ioane(Vizitator), luni, 23 noiembrie 2009 - 17:44

    Daca Geoana i-ar fi tras pe linie moarta pe Iliescu, Nastase, Mitrea, Vanghelie, Hrebenciuc altul ar fi fost rezultatul alegerilor.
    Iliescu = comunism
    Nastase = coruptie
    Mirea = oportunism ieftin
    Vanghelie = incultura
    Hrebe = vezi Nastase
    Dintre toti Iliescu a tras cel mai mult in jos!!!
    Chiar nu vreti sa pricepeti ca nu mai vrem COMUNISM? In orice haine l-ati imbraca voi, tot asa se cheama.
    Trebuia sa bage oameni noi in fatza: Ponta, Diaconescu etc. Nici astai nu is grozavi dar totusi...

  26. o simpla urare

    de gelu(Vizitator), luni, 23 noiembrie 2009 - 17:44

    La mlti ani tovarase ILICI ILIESCU, sa traiti cat mi mult ca sa ajundeti sa fiti pedepsit oentru ceea ce ati facut la revolutie si mineriade!!!
    Watch this http://www.youtube.com/watch?v=OAJ7Gj6Bma0
    NU votati "SOBOLANII ROSII"!!!

  27. Putina consideratie

    de Ilici(Vizitator), luni, 23 noiembrie 2009 - 17:58

    In ciuda tuturor rautatilor care se spun aici, Ion Iliescu ramane cel mai important politician din a doua jumatate a secolului trecut, in ciuda unor greseli facute in momente de criza politica. Cred ca ar merita mai multa consideratie. De altfel, am ajuns ca toata lumea terfeleste pe toata lumea. Si aceasta este o mare problema a societatii noastre. Peste un deceniu am fost, hotarat, impotriva lui. In ultimii ani am inceput insa sa-mi schimb parerea. Apreciez in mod deosebit echilibrul sau, capacitatea de a se adapta la nou, mai ales dupa anul 2000, vigoarea si profunzimea judecatii. Este evident ca pentru cei de peste 55 de ani, PSD=Iliescu. Acestia sunt in mare proportie votantii lui Geoana: oameni in varsta si cu studii elementare si medii, dar foarte motivati in a vota.

    1. considerare

      de golan(Vizitator), marţi, 24 noiembrie 2009 - 12:57

      Inttr-adevar, Ilici e destept si viclean si merita considerare. Asta nu inseamna ca este o forta a bunului. Este o forta a raului inteligenta, care a reusit sa mentina forttele raului la putere foarte mult timp si care acum se sbat pentru a nu le fi taiate din tentacole. Istoria il va privi pe iliescu mai rau decat pe Ceausescu, alaturi de marii criminali si forte malefice ale istoriei romaniei. Sper macar sa ajunga in puscarie inainte sa moara, numai ca caracatita nu a fost ciuntita destul penttru a se intampla accest lucru. Copiii copiilor nostrii vor invata despre el cum invatza acum despre hitler

  28. Il sapa Iliescu pe Geoana

    de Crox(Vizitator), luni, 23 noiembrie 2009 - 18:04

    Parca ar fi inteles cu Base.

  29. situatia!!

    de andy(Vizitator), luni, 23 noiembrie 2009 - 18:16

    Sunt un sustinator al lui Crin. Il urasc pe basescu!!
    Din pacate nu avem alta solutie, trebuie sa-l alegem pe marinar, ca altfel ne mananca rusii!!!
    FARA COMUNISTI!!!

  30. GEOANA = copil de nomenclaturist

    de GEOANA = copil de nomenclaturist(Vizitator), luni, 23 noiembrie 2009 - 18:22

    GEOANA = copil de nomenclaturist
    a trait numai printre fripturi si escursii cand lumea facea cozi imense si strangea cureaua sa plateasca datoria tarii.
    apoi vine Iliescu(despre care Ceausescu spunea ca nu este bun de nimic ci doar dupa functii alearga)si lasa tara pe mana fostilor securisti care stiu de unde s-o inceapa.
    Acum romania are o datorie de zeci de miliarde de euro si un patriciu care datorita petromidia romania are 2 miliarde de euro.
    iar noi suntem indrumati de vantu fni si patriciu petromidia si altii sa votam geoana.
    ROMANIA NU PIERDE DRUMUL !!!!!

  31. ROMANIA NU PIERDE DRUMUL !!!!!

    de ROMANIA NU PIERDE DRUMUL !!!!! (Vizitator), luni, 23 noiembrie 2009 - 18:24

    GEOANA = copil de nomenclaturist
    a trait numai printre fripturi si escursii cand lumea facea cozi imense si strangea cureaua sa plateasca datoria tarii.
    apoi vine Iliescu(despre care Ceausescu spunea ca nu este bun de nimic ci doar dupa functii alearga)si lasa tara pe mana fostilor securisti care stiu de unde s-o inceapa.
    Acum romania are o datorie de zeci de miliarde de euro si un patriciu care datorita petromidia romania are 2 miliarde de euro.
    iar noi suntem indrumati de vantu fni si patriciu petromidia si altii sa votam geoana.
    Mai spune aici ca romanii si-au pierdut economiile de la cec in 1990 prin devalorizarea peste noapte a leului.
    Si tot pe astia sa-i votam?????????????
    ROMANIA NU PIERDE DRUMUL !!!!!

    1. hai base

      de monica(Vizitator), luni, 23 noiembrie 2009 - 20:11

      votez basescu si in turul 2!! va castiga si ne va scapa de iliescu si marionetele lui care au gaurit bugetul!! vrem democratie!! votam basescu

  32. Mai 1990

    de Clara Warner(Vizitator), luni, 23 noiembrie 2009 - 18:26

    Basescu,Blaga,Berceanu,Vicleanu,Oltean au pupat mana batrunului comunist.Astazi dau cu pietre in el.Ion Iliescu i-a facut pe toti oameni,i-a lasat sa fure,a creat burghezia securisto-comunista,care l-a repartizat pe Patriciu la petrol si gaze si pe Basescu la flota.

  33. lASATI pe mana RUSILOR

    de LASATI pe mana RUSILOR (Vizitator), luni, 23 noiembrie 2009 - 18:29

    LASATI IARASI PE MANA RUSILOR ca in 1945, in 1989 cand se stie ca rusii au facut ce au facut acum iarasi vin astia de data asta cu marii miliardari securisti vantu voiculescu patriciu si altii nu spun ca basescu nu are marii corupti dar sa votezi pe GEOANA PROSSTANACU RUSOFON AMERICANIZAT mi se pare aiurea de to

  34. presedinte PSD

    de Lala(Vizitator), luni, 23 noiembrie 2009 - 18:32

    Cine va fi presedintele PSD daca Geoana ajunge presedintele Romaniei?
    Stie Crin Antonescu cu cine va trebui sa discute - de la PSD - dupa 6 decembrie?

  35. tema

    de Popescu(Vizitator), luni, 23 noiembrie 2009 - 18:34

    .... 13 - 15 iunie 1990 studenti / mineri / politisti / bucuresteni ... educatie cu paru ... bibicilor asta va asteapta

    1. pai daca nu i-ati lasat pe studenti sa voteze..

      de Ce(Vizitator), luni, 23 noiembrie 2009 - 18:49

      de-aia acuma e Geoana pe locul 2.

  36. Saracul nea Nelu!

    de GPL(Vizitator), luni, 23 noiembrie 2009 - 18:45

    El chiar crede ce scoate pe gura, din contra, daca nu ar fi nea nelu ar castiga prostanacul detasat, asa ca i-a si pus eticheta si il tine si-n brate!!
    Mircica nu ai sanse cu Ilici in spate, cu Almanache si multi altii, ai a avut o sansa cu grupul de la Cluj, dar i-ai tradat in spiritul Dambovitean, pa pa Mirciulica!!!

  37. ole

    de aaaa(Vizitator), luni, 23 noiembrie 2009 - 18:46

    nu votati GEOANA ...
    ne intoarcem inapoi.
    hai sa reformam romania, hai sa muncim.
    nu o sa fie usor ...hai la vot ..dar fara Geoana

  38. ****batrina

    de Barbu(Vizitator), luni, 23 noiembrie 2009 - 18:52

    ai dreptate Ilici , l-ai propulsat pe Geoana , pe care tot tu l-ai facut prostanac ,caci asta e si calitatea lui, iar in spatele sau se aduna mafiotii pusi pe jaf ; Vanghelie, Nastase, Hrebenciuc, etc ce sregatesc de o noua jefuire.

  39. Da, tovarase Ilici

    de Iliciada si Odiseea(Vizitator), luni, 23 noiembrie 2009 - 18:52

    Geoana ii datoreaza lui Ilici succesul din tutul I si caderea din turul al IIlea.
    Bravo, Ilici, da-i inainte. Vorbeste mult in aceste doua saptamani, apari pe toate televiziunile, da-i inainte. NUmai asa il poti ajuta pe Geoana sa ne lase.

  40. ROMANI ALIPITI RUSIA

    de ilici(Vizitator), luni, 23 noiembrie 2009 - 18:55

    VOTATI GEOANA ...........dupa aia vom vota exit-ul din UE si alipirea la URSS

  41. Esti dezgustator, dle Iliescu

    de Popescu(Vizitator), luni, 23 noiembrie 2009 - 18:59

    Mi-e sila de ce am citit,nu va este rusine,dupa tot ce ati facut,sa iesiti si sa va bateti cu pumnul in piept.Nimic nu va poate opri,pui de naparca?Pacat ca istoria nu v-a condamnat inca, poate moartea o va face.Pt dvs, dle Iliescu si creatiile dvs odioase, gen Geoana si clica de lichele. Si nu, referendumul nu este fara finalitate, finalitatea va fi de a se debarasa de o buna parte din lipitorile parlamentare care ne sug sangele fara merit,pe salarii aberante,si care ne mai si dau lectii de cum, noi ceilalti,putem sa traim cu salarii de mizerie. *****, politicieni de mucava, lichele ordinare!

  42. nu conteaza!

    de scanteie(Vizitator), luni, 23 noiembrie 2009 - 19:08

    Geaoana nu va ajunge presedinte, iar pe Iliescu istoria nu il va judeca prea bland!
    asa patesc de regula, tradatorii!

    1. lasa-ne

      de olive(Vizitator), luni, 23 noiembrie 2009 - 20:12

      nu vrem sa mai auzim de tine, comunistule!!! nu-ti mai da cu parerea, ca nu avem nevoie de tine!! haideti la vot romani tot pt basescu!!!

  43. ilici

    de iodo(Vizitator), luni, 23 noiembrie 2009 - 19:22

    ar trebui sa fie dupa gratii, este un criminal si un tradator.. sper ca oamenii sa si sa-si aminteasca inainte de a vota geoana de crimele revolutiei, de mineriade, de devalizarea bancilor, de privatizarea pe degeaba a petromului si a celorlalte resurse si industrii strategice, de baroni, de nastase, de umilirea profesorilor, medicilor si a tuturor celorlalti intelectuali, de imaginea extrem de proasta si neincrederea de care se bucura romania in lume. de toate acestea este responsabil intr-o covarsitoare masura PSD, ilici si baronii sai. votati asadar geoana!

  44. geoana presedinte 10 ani!!!

    de Nane(Vizitator), luni, 23 noiembrie 2009 - 19:25

    Crin Antonescu realizeaza ca ajutandu-l pe geoana sa devina presedinte tradeaza increderea tinerilor care l-a votat?? mai realizeaza ca-si poate lua adio de la sansa de a fi presedinte? 10 ani inseamna mult pentru el.dinu patriciu il sacrifica pentru a-l termina pe Basescu asa cum a declarat ?

  45. loooool

    de julienne(Vizitator), luni, 23 noiembrie 2009 - 19:25

    Si ce spuneati? Ca Geoana e cel corect si care va schimba structura PSD? Structura PSD nu se va schimba niciodata, o adunatura de gruouri de interese si corupti, cu dosare care nu au loc in vila de la RAPPS a lui Geoana si cu un falnic Tatuca Iiuta... Sunteti dusi de nas in cel mai macabru mod. Treziti-va inainte ca Romania sa de ainapoi cu 20 de ani!!!!!

  46. Ce spune BBC

    de Johnny Utah, luni, 23 noiembrie 2009 - 19:28

    "Traian Basescu si-a facut prea multi dusmani, mai ales in presa prosocialista, care il ataca de dimineata pana seara"

  47. I. Motive pentru a vota BASESCU in 6 dec

    de Mara(Vizitator), luni, 23 noiembrie 2009 - 19:31

    * Condamnarea comunismului
    * Legea salarizarii unitare
    * Cota unica 16%
    * Intrarea in UE (ok, ok - e efort colectiv)
    * Legea educatiei nationale
    * DNA mai curajos
    * Vot uninominal
    * Libertatea presei
    * Insula serpilor castigata
    * Cetatenie mai usor de primit de catre moldoveni
    * Are 6 televiziuni potrivnice
    * A desemnat sefi SRI si SIE (pe Maior si Saftoiu de la PSD, respectiv de la PNL)
    * Are dusmani 3 din primii 4 miliardari din Romania (cine s-ar mai lupta in tara asta cu Patriciu - 1.6mld, Voiculescu - 1.6mld, Vantu - 1.2 mld - in euro - total peste 5mld euro cu 3% din PIB; ma iau fiori cand ma gandesc)
    * Are dusmani pe: Vanghelie, Iliescu, Hrebenciuc, Vadim, Norica, Bogdan Olteanu (viceguvernator BNR fara sa aiba habar finante), Orban (a facut 33% din romani tigani sau analfabeti)

    1. corect

      de fred(Vizitator), luni, 23 noiembrie 2009 - 20:13

      sunt perfect de acord!! a facut multe lucruri bune domnul basescu si va face in continure!! trebuie doar sa il sustinem!! mergem la vt si votam basescu

  48. II. Motive pentru a-l vota pe Traian BASESCU in 6 dec.

    de Mara(Vizitator), luni, 23 noiembrie 2009 - 19:32

    * Cand a fost acuzat in dosarul flota in '96 a renuntat la imunitate si in '97 a fost anchetat si achitat de parchet (cine a mai facut asta in Romania? Vadim a fost acoperit de nenumarate ori de PSD sa nu raspunda penal)
    * Organizarea celui mai mare summit NATO la Bucuresti
    * Masuri nepopulare (dat afara bugetari si concediu fara plata) in perioada alegerilor (nu a mai facut nimeni ceva similar in Romania; altul ar mai fi asteptat o luna, doua, sa treaca perioada de campanie electorala)
    * E sincer; la ceilalti vad doar o fatada falsa - urmareste, de exemplu, ce reper moral are Geoana
    * Isi recunoaste greselile (de exemplu ca a fost membru de partid cat a fost plecat ani de zile pe mare) si isi mai cere si scuze uneori (si aici as vrea un contra exemplu)
    * Nu ataca murdar, inutil si surd (drept contraexemplu, vezi atacurile de la Antena3 contra lui T.B.).

    1. Bravo Mara

      de golan90(Vizitator), luni, 23 noiembrie 2009 - 20:34

      Sper ca team-ul lui Base sa ia nota de observatziile tale si sa le foloseasca in clip-uri electorale.
      Cit despre Ilici Kriminalul, s-au spus destule mai sus. La groapa Istoriei cu el, inainte de cealalta groapa.

    2. Mara dragutzo - poti sa fii fericita si

      de Ariadna(Vizitator), luni, 23 noiembrie 2009 - 23:54

      sa iti faci un TABLOU urias cu acest IDOL si sa i te inchini toata ziua si toata noaptea. Ca pentru ROMANIA a fost cel mai dezbinator PRESEDINTE . ROMANIA a decazut foarte mult ca stare materiala , sociala si morala - MINCIUNA si marile cacialmale trase , CINISMUL si micimea actiunilor intreprinse de niste mediocri consacrati "mari specialisti", mediocritate si inlaturarea COMPETENTELOR a fost tinta principala -santajul cu dosare si biletele si inregistrari - si cel mai catastrofal aspect este SARACIREA ROMANILOR cu mult sub pragul de suportabilitate...ASTEA NU le vezi - stimata Doamna BLONDA ? FORMELE fara fond cu care ne imbrobodeste mereu - sunt metode ce apartin scolii pe care a absolvit-o - dar NU TIN de foame si nici de climat social. UNDE este CLASA de MIJLOC ? Probabil ca esti foarte mandra de "conceptul" matale - insa MAJORITATEA ROMANILOR - NU.

  49. scandal

    de iodo(Vizitator), luni, 23 noiembrie 2009 - 20:10

    i se reproseaza lui basescu ca e scandalagiu. ceea ce se uita sa se spuna este ca de cele mai multe ori a avut dreptate in ceea ce a spus. dupa parerea mea, scandalul este in mult mai mare masura datorat de acea parte a presei (vezi antenele, realitatea, cotidianul de ceva vreme etc) care de 5 ani incoace nu face altceva decat sa-l toace marunt si mult peste orice limita a bunului simt pe presedinte. mi-este sila de media asta care nu are nici un pic de respect fata de neuronii nostri si incearca sa ne prosteasca pe fata. libertate nu poate exista fara notiunea de responsabilitate fie ca e vorba de liberatea presei, civica sau de orice fel. cand oare vor invata si mediile amintite acest lucru?

    1. de acord

      de Ionut(Vizitator), miercuri, 25 noiembrie 2009 - 12:34

      Prefer scandalul facut de Basescu fata de "linistea" si "calmul" la adapostul carora au furat hotii din PSD atatia ani in Romania condusa de Vladimir Voronin (pardon, Ion Iliescu)

  50. PENTRU TOTI CARE INCA MAI VOTEAZA IN FAVOAREA PSD IMPLICIT IN FAVOAREA LUI ANTONESCU SAU GEOANA

    de etienne (Vizitator), luni, 23 noiembrie 2009 - 20:19

    Va blestem sa traiti si sa muriti la cozi pentru alimente,sa tremurati de frig in case,si sa aveti medicamente cand o zbura porcul .
    Daca dupa 20 ani in care PSDistii au jefuit Romania,si au facut din romani cersetorii europei ,inca mai votati in favoarea PSD si-l adorati pe Iliescu care v-a furat lovilutia si a adus minerii sa va rupa oasele, atunci nu meritati sa traiti omeneste .
    Va urez sa ramaneti doar voi cu comunistii vostri in Romania .
    Sa ajungeti sa traiti ca etiopienii iar Occidentul sa va inchida granitele in nas .
    Sa mancati doar oase de peste ,gheare de pui (asa cum ati fost invatati) si sa n-aveti nici macar arpacas pentru coliva cand veti crapa de batranete sau de boala .
    Sa fiti blestemati pentru ca voi cu voturile voastre mentineti in dregatoriile tarii pe cei ce v-au furat si dispretutit timp de 20 ani
    Oricum Basescu va castiga alegerile dar e bine sa stiti ca sunteti niste gunoaie .

    1. singurul necomunist?

      de dana(Vizitator), luni, 23 noiembrie 2009 - 21:23

      Decit sa blestemi, du-te, maidegraba la un psihiatru. care 20 de ani? Cel putin 8 ani la putere au fost guverne de opozitie fata de PSD. Si inca ceva chiar daca faci pe oportunistul orb si lingau: si Basescu a fost comunist la fel ca multi din echipa lui. Si ce ai propune, ca Basescu si PDL sa conduca Romania pina la moarte, ptca e singurul necomunist iat toti ceilalti sunt ori moguli, ori comunisti, ori mafioti.

  51. jos comunistii!!!!!!!!!!!!!

    de ana(Vizitator), luni, 23 noiembrie 2009 - 20:23

    JOS COMUNISTII!!!!!!!!!!!!JOS GEOANA SI LINGAUL DE CRIN

  52. TRAIAN B.merge mai departe

    de duran, luni, 23 noiembrie 2009 - 20:29

    Romania s-a pus in miscare intr-un tarziu,cu acceptiunea si sprijinul dumneavoastra.

  53. Si esti mandru ca ai si tu prostanacul tau?

    de Raluca V, luni, 23 noiembrie 2009 - 20:30

    Si crede cineva ca nea Nelu nu-si va recupera aceasta datorie de la Geoana? Poi, sigur ca o va recupera !!! Cam multe si cam mari datorii are Geoana de platit, daca imi mai amintesc si de Moscova ... numai ca le plateste pe spatele nostru, si pe 6 dec putem sa alegem sa nu-i platim noi interesele.

  54. BATRANUL ILICI ARATA CA SI UN COMISAR KGB-ist

    de UN ARDELEAN(Vizitator), luni, 23 noiembrie 2009 - 20:45

    Asa a aparut aseara la anuntarea rezultatelor.Statea in spatele lu Geoana cu **** in coastele lui geoana.De la chipiul de pe cap ii lipsea steua rosie .

    1. Imaginatia unora este bolnava si plina de uraciune.

      de Glas Papier(Vizitator), marţi, 24 noiembrie 2009 - 08:31

      Decat sa vii in fata multimii cu pantalonii plini de noroi si sa ti-i stearga un "ciumpalac" cu esarfa Romaniei - cum s-a intamplat cu actualul PRESEDINTE - mai bine sa fii pus la punct si in pas cu moda . Sapca Domnului Iliescu desigur ca poate sa fie asemuita cu ce vrea imaginatia fiecaruia - dupa putinta - insa l-ati vazut in anii care a fost PRESEDINTE la carciumi ? Cu tinuta neglijenta ? Nu a avut prestanta unui PRESEDINTE ? Nu cred sa se fi intamplat aceasta...Cat despre COMISARI si AGENTII STRAINE ---oare ce stiti despre Domnul Basescu ? Sau ne facem ca nu vedem si nu auzim - mergem ca turma....si cantam ce spune ecoul ???

  55. mumia

    de securist(Vizitator), luni, 23 noiembrie 2009 - 20:48

    cand oare se va face dreptate si aceasta mumie comunisto-securista isi va primi pedeapsa pentru crimele de la revolutie si mineriade ? geoana nu este decat o umbra ,o marioneta comunista a tovarasului ilici .

  56. Cioclul nu se lasa...

    de Costel(Vizitator), luni, 23 noiembrie 2009 - 20:53

    Acest bosorog sta inca la pupitrul psd si umbla la butoane,ca sa nu miste nimeni.Ii are pe toti la mana
    si nu pot face nicio miscare.Surprinde atitudinea pnl
    care nu mai este liberal,de dreapta,ci partid comu-
    nist.Saracul crin ofilit,cand isi va da seama de jocurile murdare ale psd,va fi tarziu si acest partid va deveni insignifiant.Nu vor accepta sforarii din psd
    ca geoana sa faca ce vrea.Chiar si acceptarea lui
    Johannis ca premier,desi putin probabila,va fi o promisiune nerealizabila.Iar daca se va concretiza, va fi pentru scurt timp.Crinule,trezeste-te,ca te mananca cioclul si ai lui.Acestia nu discuta acest subiect ca sa le fie mai usor sa afirma,ulterior,ca ei nu au stabilit asa ceva.Sper ca prostanacul palavragiu sa o dea in bara si de aceasta data.

  57. ILICI

    de Romanul scarbit de bolsevism(Vizitator), luni, 23 noiembrie 2009 - 21:25

    Ba PORC COMUNIST,CRIMINALULE,dute ba si vezi-ti de pensia ta,lasa pe altii sa conduca tara,bolsevic imputit,nu-i destul ca ai mentinut comunismul in Romania inca 15 ani dupa caderea lui in Europa,si ne-ai tras cu cel putin 15 ani inapoi fata de restul?
    Vrei sa ne duci inapoi in sfera de influenta a Rusiei,cea care a nenorocit o jumatate de Europa timp de peste jumate de secol,vrei sa ne bagi iar slugi la ei?
    De ce la revolutie ,in toata Europa comunistii au cedat in mod pasnic puterea ,ba chiar au colaborat cu fortele democrate la transferul puterii catre democratie,numa la noi a trebuit sa te eschivezi in marele salvator al Romaniei si sa UCIZI peste 1000 de oameni nevinovati,pe Gen MILEA l-ai ucis pt ca nu vroia sa traga in populatie.
    BA, ANTIHRISTUL ROMANIEI,cum bine zicea cineva pe forum!

    1. "Profetii Despre Trecut"

      de Gogu Antropologu(Vizitator), marţi, 24 noiembrie 2009 - 07:26

      Si uite-asa se adevereste profetia saracului bogat care spunea ca vom fi cu 20 de ani in urma europei, 15 ani au fost deja cei pe care ii aminteai , iar urmatorii 5 ar trebui sa fie de acum incolo.

  58. APROPO DE ILIESCU ...

    de romanul(Vizitator), luni, 23 noiembrie 2009 - 21:41

    ...stiti ce am citit? Ca la 9 ani a fost infiat de matusa-sa ca a devenit servitoarea si bucatareasa lui Ana Pauker, cea care ca l-a ajutat pe iliescu sa plece la Moscova sa studieze ... Omul asta a crezut vrut sa construiasca si/sau sa mentina democratia in Romania ....

  59. atentie

    de Ion(Vizitator), luni, 23 noiembrie 2009 - 22:42

    PDL raman cei ma de incredre oameni pe care i-am putea avea in fruntea tarii

  60. Tovarasul Iliescu

    de cosmin m(Vizitator), marţi, 24 noiembrie 2009 - 11:17

    Normal ca l-a ajutat pe Geoana prezenta lui tov. Ilici in prima linie a Partidului Comunist(PSD cum ii spune acum).Multi pensionari,nostalgici,fosti nomenclaturisti si securisti,cu totii au iesit din case disciplinati si au votat duminica trecuta culoarea rosie.Avem un mare noroc insa.Se pare ca nu mai sunt decat 3 milioane.Basescu va castiga detasat turul 2.Nimeni nu vrea intoarcerea la comunism,cu exceptia celor 3 milioane.

  61. Liberali de doi bani

    de Costiniu(Vizitator), marţi, 24 noiembrie 2009 - 11:26

    Culmea ironiei: sa-i vezi pe sustinatorii liberalului Antonescu (Petre Roman, Emil Constantinescu, Zoe Petre, Mircea Ionescu Quintus, Neagu Juvara etc.) votand pentru candidatul PSD-ului "finul" lui Ion Iliescu, Mircea Geoana. Ce fel de liberali sunt acesti oameni?

  62. Securistii nu se lasa

    de Lionel(Vizitator), marţi, 24 noiembrie 2009 - 11:31

    Ajutati de comunisti, securistii romani sunt inca foarte puternici. Au pus mana si pe economie. Lucrul cel mai trist pentru poporul roman este ca s-ar putea sa aibe un presedinte fiu de fost general de Securitate, vasnic aparator al lui Ceausescu, adica Mircea Geoana, sustinut de un comunist KGB-ist, Ion Iliescu, in ciuda faptului ca l-a botezat "Prostanac".

  63. Bai nene , dar asta are tupeu, nu gluma!

    de Emy(Vizitator), marţi, 24 noiembrie 2009 - 11:53

    S-ar putea sa ia o mare Plasa, multa lume s-ar putea sa voteze taman contra lui Geoana, numai ca sa nu ajunga iar pe mana "Bunicutzei". SI sincer imi doresc din toata inima sa se intample asta. Nemernicii astia ne-au adus in sapa de lemn. Dintre 2 rele o prefer pe cea mai buna, adica Basescu! Asadar nu acceptati sa fiti iar condusi de Bunicutza si gasca sa , care vor doar sa mai vanda si ce a mai ramas din tzara , sa le fie si lor bine(si la urmatoarele 3-4 genereratii ale lor, la cat au furat...) Votati Basescu!!

  64. Corect

    de ion(Vizitator), marţi, 24 noiembrie 2009 - 12:14

    Este singura data in ultimii 15 ani cind sunt 100% deacord cu I.Iliescu. Fara el si PSD Geoana era mult sub Vadim!

  65. Ciuma

    de ??????(Vizitator), marţi, 24 noiembrie 2009 - 13:01

    Vorbeste subversivu asta,pai dc nu mai aduce nimeni aminte ca in 2004 in ultima zi de mandat l-a gratiat pe Miron Cosma?Cu asa oameni in guvern ne ducem naibii toti.

  66. da da si marmota...

    de alex220w(Vizitator), marţi, 24 noiembrie 2009 - 13:59

    Iti transmitem noi domnule religva, ca in nici un caz nu l-ai ajutat dimpotriva,da in fine oricum nici nu a apucat sa se termine primul tur si deja incep sa-l manevreze pe geoana - daca mai vrei un mandat al lui iliescu votati mircea geoana daca nu sunteti vre-un combinator -baron votati basescu !!

  67. FARA RETINERE,BASESCU!!!!

    de GEORGYANNA(Vizitator), marţi, 24 noiembrie 2009 - 14:01

    SPRE DEOSEBIRE DE ALTII ( CARE AU FOST SI N-AU FACUT NIMIK),BASESCU A MAI REALIZAT CEVA....DECI PE EL IL VOTAM,FARA RETINERE.....PE BOSOROGUL ILICI,IL TRIMITEM LA PENSIE SA STEA SI EL LA COADA,SA VADA CUM E!!! ;)

  68. numai dobitoci

    de Kanedel(Vizitator), marţi, 24 noiembrie 2009 - 14:53

    Bai frate,numai dobitoci pe net,saracii de voi!nu aveti altceva mai bun de facut decat sa stati toataaaa ziua pe net si sa scrieti numai tampenii.IMI ESTE MILA DE VOI!SINCER! CELE MAI MARI PLACERI ALE VOASTRE E SA JIGNITI,SA CRITICATI. SCRIETI FARA SA JUDECATI PREA MULT.CE VA VINE IN CAP AIA SCRIETI!INDIFERENT DACA O FI BINE,NU O FI,O FI ADEVARAT,NU O FI.SARACII DE VOI!

  69. nu a reusit cu nastase dar acum...

    de el(Vizitator), marţi, 24 noiembrie 2009 - 15:05

    daca nu a reusit sa-l scoata presedinte pe nastase cand era mai tanar si presedinte in exercitiu iar nastase prim-ministru si au plecat de la 40% in T2 nu are nicio sansa acum cu geoana de la 30% iar iliescu mai batran cu 5 ani.
    de accord ca daca nu era iliescu, geoana nu prindea T2

  70. bolsevicul iliescu

    de nik(Vizitator), marţi, 24 noiembrie 2009 - 16:00

    L-au lasat rusi sa infiltreze si PNL-sti cu sifonari care vor sa se regrupeze acum . TU POPOR ROMAN APROBI REFERENDUMUL , E SINGURA POSIBILITATE A TA DE EXPRIMARE ODATA LA 5 SAU CINE STIE CATI ANI SI CRIMINALUL CARE NE-A MANCAT 20 ANI ITI SPUNE IN FATA CA TOTUL E NUL , DOAR PARLAMENTUL POATE FACE ASA CEVA SI CAND V-A VREA ADICA NICIODATA ; ASA SFIDARE A UNEI NATIUNI NU POATE FI POSIBILA . PUTEM OARE SA ACCEPTAM ASA CEVA ! DACA DA MA INSPAIMANTA BLESTEMUL LUI ettiene DE MAI SUS . MA GANDESC LA ISTORIA SCRISA DE COMUNISM IN ROMANIA LA CONDAMNARILE SUFERITE DE POPORUL ROMAN , LA CHINURILE SUFERITE DE VECHI LIBERALI SI TARANISTI SI MODUL JALNIC SI RUSINOS DE COMPORTAMENT AL LUI CRIN ANTONESCU . OARE PENTRU ASTA TE-AM VOTAT SPALACITULE CA SA MA RUSINEZI DE VIATA BUNICILOR MEI . SA NU TE MAI VAD , EU CU BASESCU VOI VOTA ACUM .

    1. bolsevicul iliescu

      de gabriel(Vizitator), marţi, 24 noiembrie 2009 - 18:02

      daca te amesteci cu prostanacu te mananca iliescu

  71. @garagarafield motanu

    de basesesese calca motanu in picioare(Vizitator), marţi, 24 noiembrie 2009 - 16:59

    am impresia ca gargarafield motanul este de fapt motanul felix, supersecuristul superdezinformtor de opinie :)))

  72. psd-pdl udmr

    de daniel(Vizitator), marţi, 24 noiembrie 2009 - 19:18

    Poporul?..., Care popor ? NISTE NENOROCI CARE VOR RESPECT?
    Ideologia de baza a PNL a fost terfelita si badjocorita prin coalita cu PSD si clica sa.
    Prin aceasta alianta se v-a realiza dezideratul principal trecerea grupurilor de interese in umbra si tacere si punerea pe scena si in fata reflectoarelor a unor marionete gen Mircea Geoana, Crin Antonescu etc.
    LINISTEA CREAZA MONSTRII.
    De data aceasta se urmareste acapararea totala a economiei bazate pe legatura directa cu statul si atfel instituirea unor preturi de monopol pentru serviciile de altfel necesare si legitime ale statului.
    Profituri sigure si grase provenite fara concurenta de piata libera si alimentate DE TAXELE VOASTRE.
    Mergetii si votati-va viitorul, mergeti si votati-va libertatea, mergeti si votati constinta.
    Basescu are multe defecte dar este al vostru asa sasiu, chel, betiv are un singur avantaj este CORECT. Dumnezeu sa fie cu voi.

  73. PDL

    de LILI(Vizitator), marţi, 24 noiembrie 2009 - 21:05

    Dragi votanti, pe mine ma apuca groaza cand ma uit la tv si vad cu cata nesimtire se afiseaza uni, nu se poate ca acest om, si anume Iliescu, sa i se mai permita inca sa-si faca felul in Romania, e strigator la cer ....ne trebuie o schimbare URGENT