ROMÂNIA A ALES
Turul II
Jurnal de campanie
Turul I
Militia alegerilor
Stiri
Avere
Prezidentialele in imagini
Declaratii memorabile
Poiana lui Iocan
Profilul candidatului
Mandat de presedinte
Sondaj comandat de EVZ
Eu cu cine votez
Autentificare
User:
Pass:
Inregistrare | Login
Poiana lui Iocan - Niculilţel
Vot negativ pentru clasa politică
 
Adi Tudor
Duminică, 15 Noiembrie 2009
Politicieniii şi sistemul politic românesc sunt zugrăvite în culori sumbre de oamenii care trăiesc în zona Deltei Dunării şi care se simt dezamăgiţi de lipsa cronică de interes a acestora faţă de problemele oamenilor de rând.

Atunci când vine vorba de politică şi de candidaţii la Preşedinţia României, oamenii din Niculiţel, judeţul Tulcea, sunt reticenţi şi de cele mai multe acuzatori, chiar şi atunci când vine vorba despre cineva care a trăit printre ei, cum ar fi candidatul PNL, Crin Antonescu, care a fost profesor în sat între anii 1985 şi 1989.

„Pe domnu’ Antonescu l-am avut profesor aici în sat şi am crezut că este altfel decât ceilalţi, până când ne-a făcut satul şi oamenii de râs. În campania pentru europarlamentare a afirmat că suntem nişte oameni care nu ştim altceva să facem decât să bem.  A spus că dumnealui nu avea ce să facă decât să stea în casă şi să citească. Ştiţi ceva? Nu mă mai interesează politica. Oricine ar veni, nu o să facă nimic pentru popor. Tot pentru ei trag, la ciolan”, spune mâhnit Ion Jecu.

„Ce-au făcut alde „Escu” pentru omu de rând?

Pe uliţele din sat, oamenii vorbesc despre alegeri, fără a le putea localiza însă în timp. Pentru unii, votul ar avea loc în noiembrie, în timp ce alţii s-ar duce la vot abia luna viitoare. Toată lumea ştie însă numele celor mai importanţi aspiranţi la fotoliul de preşedinte al ţării: Traian Băsescu, Corneliu Vadim Tudor, Mircea Geoană, Crin Antonescu. Totuşi, există şi voci care îl plasează în cursa prezidenţială chiar şi pe Ion Iliescu.

„Pe vremea comuniştilor, erau doar câţiva care furau, acum, s-au înmulţit de nu le mai ştii numărul. Pentru ce vor ei în parlament sau mai ştiu eu unde? Să facă ceva pentru populaţie? Aiurea! Să fure cât mai mult domnule! Să facă averi! Uitaţi-vă la ţara asta! Toţi alde „Escu” care ne-au condus până acum, ce au făcut pentru omul de rând ? Nimic! Taxe, dări, impozite, pensii şi salarii mici, nu putem să ne mai ţinem nepoţii la şcoală, copiii în servicii, nimic nu mai putem face! Nici nu mă mai duc la vot! Să se spele pe cap cu politica lor”, adaugă la fel de revoltat un alt localnic, Gheorghe Băndărică.  

„Să trăiască aşa ca noi măcar două zile”

Pentru oamenii din comuna Niculiţel, traiul la limita subzistenţei a devenit de mulţi ani un mod de viaţă. Chiar dacă nu mai au încredere în oamenii politici şi în promisiunile lor electorale, cei mai mulţi visează totuşi la un preşedinte, la un guvern şi la un parlament care să îşi îndrepte atenţia şi către oamenii din pătura de jos a societăţii.

„Vreau să dea legi să pună pe picioare agricultura, că au terminat-o. Din grânarul Europei am ajuns de râsul curcilor. Pensiile sunt mizerabile şi ne chinuim la câmp să ne scoatem pâinea de zi cu zi. Grâul, porumbu’ şi aşa puţin, nu au preţ... Intrăm în iarnă mai săraci ca în primăvară. Să vină ăştia de candidează să trăiască aşa, ca noi, două zile măcar, să vadă şi ei cum e. Aşa poate o să îşi schimbe gândirea. Ăştia îţi iau tot. În campanie vin, promit şi pleacă. Atât! Ne-am săturat de toţi, parcă sunt de-o mamă”, conchide la rândul său Niculae Tudor.

Sătui de politicieni şi de promisiunile lor, mare parte din locuitorii comunei Niculiţe spun că nu se vor duce la vot, taxând astfel sistemul politic românesc. Nici măcar candidatul PNL, Crin Antonescu, cel care a fost timp de patru ani profesor în comuna lor, nu i-a determinat pe oameni să îşi schimbe atitudinea faţă de sistemul politic românesc.


CITIŢI ŞI:
Votul pentru preşedinte, respectat cu sfinţenie de momârlani
Sătenii din Băseşti nu mai cred în politicieni
Scandalurile politice, „ceartă între gâşte”
„Bostănarii” nu l-au iertat pe Băsescu
Nostalgia comunismului cu aromă de cârnaţi
Siliştea Gumeşti 2009. Moromeţii au nevoie de-un Iocan, nu de-un preşedinte
 
Comentarii | Spune-ti parerea
  1. Oricine ar veni

    de tantin(Vizitator), sâmbătă, 14 noiembrie 2009 - 23:27

    Pentru ca ne trebuie un adevarat conducator - "voda", cel mai bun si mai capabil dintre romani, nu cel mai parsiv si cel mai hot.
    Romanii sunt o natie aparte, nu stiu decat de frica. De la Mircea cel Batran, Vlad Tepes, Mihai Viteazul, Constantin Brancoveanu, Stefan cel Mare, Petru Rares, ... regretatu, singurii romani sub conducerea carora s-a realizat cate ceva in tara asta au fost dictactori

    1. Adevarat graiesti..

      de IonescuG(Vizitator), duminică, 15 noiembrie 2009 - 08:01

      CORECT ! Ai punctat adevarul.Poate cineva sa arate cu degetul un politician sau un membru al guvernului sau un primar care nu a facut avere in timpul mandatului !?? NU !.Toti vor la putere pentru ca de acolo pot fura statul in liniste iar coruptia se intinde ca un acoperis protector peste toti.

    2. Nu prea cred...

      de Jicol Dilo(Vizitator), duminică, 15 noiembrie 2009 - 11:27

      Chiar daca ai putea sa ai un pic de dreptate atunci cind te-ai referit la Ceasca, in rest spui prostii. Ceilalti pe care i-ai enumerat nu ai fost dictatori. Au fost conducatori puternici care s-au impus, au fost ascultati si chiar au fost iubiti de popor (e.g. Stefan cel Mare). Pe de alta parte au mai fost dictatori in Romania (in caz ca stii putina istorie) care n-au prea avut succes in ceea ce priveste dezvoltarea Romaniei si supunerea poporului. In concluzie, si tu si IonescuG bateti cimpii. Dupa 45 de ani de comunism si 20 de ani de post-comunism sintem inca "cruzi", mai avem de asteptat pina cind economia si societatea vor generara un flux de proiecte si valori rezultate din competitie, libertate de creatie si de exprimare. Mai trebuie sa se cearna lucrurile in Romania, non-valorile umane(asa cum sinteti voi) sa se rareasca, iar locul lor sa fie luat de oameni de caracter in stare sa impregneze acestui popor virtuti frumoase.

    3. Completare la "Nu prea cred..."

      de Jicol Dilo(Vizitator), duminică, 15 noiembrie 2009 - 11:58

      Bagati la cap! Daca nu erau cei 45 de comunism in Romania, noi am fi dus-o mult mai bine acum, aveam o economie capitalista sanatoasa, performanta, autostrazi, drumuri, invatamint, sanatate, agricultura, etc., etc.,
      Dej, Ceausescu si regimurile comuniste in care acestia au condus ne-au tras inapoi, am ramas mult in urma d.p.d.v. economic fata de alte tari care nu au avut comunism iar o parte din populatie (din care faceti parte si voi) a indobitocit-o iremediabil.
      Mai studiati despre "binefacerile" comunismului si dupa aia scrieti pe forumuri.

    4. Numeste-i cum vrei

      de tantin(Vizitator), duminică, 15 noiembrie 2009 - 13:03

      Numeste-i conducatori puternici sau autoritari daca vrei.
      Pentru moment tot ce sa realizat sant jafuri iar dintr-o tara exportatoare de bunuri de calitate Romania a devenit o piata de desfacere de produse, des de calitate proasta. Datoria publica externa a Romaniei a crescut de aproape 200 de ori, miliarde datorie ca rezultate ale valorilor tale umane, libertate si competitie, virtuti frumoase in favoarea .... avutiilor personale

    5. Numai Dictatura a dat rezultate la romani

      de Grigore(Vizitator), duminică, 15 noiembrie 2009 - 15:48

      Romanul nu-ntelege niciodata de vorba buna si trebuie "strunit" mereu ca o vita, pentru ca nu-i ca
      nemtii sau alte rase superioare. Nici nu se poate compara un catun nemtesc cu unul romanesc.
      Casa omului se cunoaste de la WC.

    6. Demo cratia,cel mai rau dintre modelele cunoscute,exceptindule pe toate celelalte

      de dusu(Vizitator), duminică, 15 noiembrie 2009 - 16:21

      conform Churchill,deci mai ginditzi,dragi tovarasi si pretini,romanica,o tzara ce nu are in componentza de azi nici 100 de ani,dar a carei majoritate traieste cu educatia,ca sint impreuna de 2000 de ani,fals grosolan folosit ptr a construi aceasta tara,dar e bine,omul nou incepe sa sesizeze ca este condus din 1947 de aceleasi grupari mafiote,numai acest fapt si e un cishtig major ptr aceshti oameni

  2. Nici o deosebire intr daci si celelalte popoare.

    de Moldovan(Vizitator), duminică, 15 noiembrie 2009 - 12:00

    Poporul roman este un popor foarte harnic si cu bun simt.
    Ce nu avem in romania? Stucturile statului sant la pamant, justitia este o organizatie criminala de tip mafiot, militia o parodie iar finantele o pusculita pentru delicventi.
    Toate acestea deoarece Romania nu este condusa de clasa intelectuala ci de delicventi notorii.Privit la fata presedintelui , in diferite ipostaze si o sa-mi dati dreptate.
    Cu legile si constitutia romana, USA in mai putin de 6 luni ar fi exact ca Romania.

  3. Democratie versus dicatatura

    de Alex(Vizitator), duminică, 15 noiembrie 2009 - 12:11

    Dictatura nu este o solutie. Intotdeauna sfarseste cu pareri extrem de inguste si cu implementarea lor si mai limitat. Democratia intotdeauna va rezulta in frustrare pentru ca niciodata nu va satisface un singur individ complet. De asta nu ne place Basescu sau Geoana sau Antoescu, ceea ce este foarte bine. Dar democratia este de departe solutia optima in comparatie cu dictatura. Ceea ce lipseste in Romania este o educatie si mentalitate de concurenta etica si economie de piata libera. Aceasta se impune prin legi corecte si impuse corect, si respectul proprietatii private. Inca nu am vazut sau auzit de la conducatorii si politicienii romani o strategie economica simpla, clara si eficienta.

    1. Liber tradus

      de Ursul Bruno, duminică, 15 noiembrie 2009 - 12:31

      "Cum putem cere poporului capacitatea ca prin vot el sa decida asupra soartei tarii in aceste timpuri grele ? Este de mult timp cunoscut, democratia si-a demonstrat incapacitatea pentru progresul general."
      Winston Churchill - un democrat "recunoscut" de intraga lume.

    2. Despre clasa politica.

      de Horosanu Gheorghe(Vizitator), duminică, 15 noiembrie 2009 - 13:33

      Democratia, sigur este pana acum, cea mai, cea mai buna forma de a convetui intro societate.Insa dupa atata vreme de "conducere absoluta", libertatea de expresie, a dus la multe exagerari. Sunt mereu prezente in masmedia, aprecieri de genul :miliardarii de carton, hotii, coruptie peste tot,parlamentari care castiga enorm, justitie corupta, politicieni necinstiti, etc. Sigur, este adevarat in unele cazuri, dar sa nu generalizam. Sa nu uitam ca noi romanii, avem obiceiul de a ne compromite singuri. Din revolutie, am gasit todeauna motive sa o compromitem.Nu alegem nimic bun, scoatem in fata numai "gunoaiele".In istoria noastra am speriat si pe turci-motivul pentru care ne-au adus domni "fanariaoti". Cuza nu a fost bun, pentru noi, am adus un "neamt".Inainte de a arunca cu piatra, sa gandim precum Kenedy: "Noi ce am facut pentru tara ? Dambla.

    3. Dictactura sau nu dictactura asta-i adevarul pentru Romania !

      de libero(Vizitator), duminică, 15 noiembrie 2009 - 13:51

      Ia uite-l pe nenea din poza !
      Are o sticla in mana mai tarziu se va pune la disputa cu patima despre politica, economie, fotbal ... ca tot romu ce le stie pe toate si poate mai primesti si sticla in cap.
      Pana vom deveni un popor mai civilizat, nu vad alta solutie

    4. "Clasa politica" nu e bine zis

      de Ziaristul(Vizitator), duminică, 15 noiembrie 2009 - 15:57

      Aici la noi nu e politica, e HOTIE CRASA iar acesti asa zisi "politicieni" sunt cei mai mari banditi si hoti
      interlopi penali ce nu merita sa-i chemi politicieni.

  4. Raspuns pentru Liber tradus

    de Alex(Vizitator), duminică, 15 noiembrie 2009 - 12:43

    Churchil a pierdut alegerile de dupa cel de-al doilea razboi mondial. Fara indoiala ca a fost un politician si om extrem de inteligent dar a-si mentiona cel putin o greseala: vinderea Romaniei si a Europei de Est lui Stalin si URSS-ului. Acea hotarare a luat-o de unul singur.

    1. Inteligent ?

      de Ursul Bruno, duminică, 15 noiembrie 2009 - 16:07

      Nu prea, faptele sale de "vitejie" din primul razboi mondial spun altceva. A fost un "mic" dictator aservit intereselor evreiesti din acea vreme. Ca ne-a vandut lui Stalin, nu numai romanii au fost inselati de acest nemernic pentru care restul lumii nu conta.

    2. churchil cel sax

      de Patul Cel Nou(Vizitator), duminică, 15 noiembrie 2009 - 20:01

      Pentru mine ca Roman, politicianul Churchil a fost mai negativ ca Hitler. Nici un respect pentru acel tutungiu si betiv. Da, el ne-a vandut lui Stalin, ca ROMANIA sa nu devina tara beligeranta. Atunci Romania a fost subliniata in rapublici si la fel supravetuieste si azi in frunte cu urmasii lui Stalin. Asa ca mai terminati cu preshedintele ROMANIEI; nu a existat si nici nu o sa existe vre-odata. Votand presedintii din republicile Romanesti, votati cu divizarea Romanilor si implicit cu asupritorul Romanilor. Nici-un candidat la falsa functie nu a pomenit de Unirea Romanilor. Ce Romani sunt "ei" ?

    3. la teheran in 1943 sa facut harta

      de gaina bruna(Vizitator), luni, 16 noiembrie 2009 - 13:59

      tu esti oligofrenul Bruno
      ce legatura intre Churchil si evrei? ****

  5. Ne conduc mafiotii?

    de Ionescu Ion, luni, 16 noiembrie 2009 - 08:31

    Bogdan Chireac, un escroc ordinar, pe un fond de golanie de cea mai joasa speta, un obsedat sexual refulat intr-un limbaj uluitor de mizerabil.
    Ce sa mai creada un roman de rand, un tata de copii pe care vrea sa ii plaseze in randul intelectualilor, cand aude asemenea grozavii.
    Acesti parinti l-ar linsa pe "burtosul-cu-ochi- vicleni-Chireac", daca l-ar intalni pe strada. Ce zic profesorii, toti profesorii care isi dedica viata pregatirii morale si comportamentale a cetatenilor Romaniei, ce spun formatorii de opinie onorabili, ce spun ONG-istii care si-au facut un unic tel din atacarea murdara a presedintelui Basescu, ce spun conducatorii bisericii, ce spun intelectualii autentici care au avut incredere in acest broscoi ordinar, ce spun cei ce l-au avut zilnic in talk show-uri, cu misiunea de a varsa laturi asupra lui Basescu,

  6. Ne conduc mafiotii? URMARE

    de Ionescu Ion, luni, 16 noiembrie 2009 - 08:32

    , ce spun toti (Patriciu, etc.) care l-au ajutat si il ajuta sa se imbogateasca, sa se cocoate, mafiotic, printre cei mai puternici oameni, din politica si din afaceri.
    Pe laga el, escrocul, sarlatanul, ordinar-bombasticul Guse este un copil nevinovat.

  7. Responsabilitate

    de Ionescu Ion, luni, 16 noiembrie 2009 - 09:47

    Responsabilitate privind referendumul! /
    Duminica, doamna Ghiurco-TVR, a facut emisiunea "Referendum, da/nu".
    Pentru echilibru, a invitat cate doi sustinatori ai fiecarei parti a alternativei. De o parte (echipa "da") erau domnii prof.Stanomir si domnul ing. dizident, iar de cealalta parte (echipa "nu") era doamna dir. al Centrului de Cercetari juridice, impreuna cu bine-cunoscutul Alistar, avocat din echipa Patriciu.
    Se observa inexistenta echilibrului dintre cele doua parti, in privinta expertizei juridice (domnul inginer reprezenta doar constiinta omului din strada, neavand pregatirea juridica necesara pentru a conta in discutie).

  8. Responsabilitate URMARE

    de Ionescu Ion, luni, 16 noiembrie 2009 - 09:48

    URMARE/
    Unul dintre argumentele pe care le-au prezentat cei din echipa "nu" (contra referendumului) a fost faptul ca, prin reducerea numarului de parlamentari, va creste numarul de catateni reprezentati de un parlamentar, de la cca. 45.000, cat este in prezent, pentru fiecare din cei 471 de parlamentari, la cca. 75.000 de cetateni reprezentati de unul dintre cei 300 de parlamentari.
    Se stie ca, in America, Congresul (camera reprezentantilor senat) este compus din 530 de membri, adica un membru al congresului reprezinta 600.000 de cetateni.
    Daca am avea un grad de reprezentare egal cu cel din America, parlamentul nostru ar trebui sa fie compus numai din 22.000.000 : 600.000 = 37 parlamentari.
    Acesti indicatori trebue sa fie avuti in vedere de cei ce se opun reducerii numarului parlamentarilor din Romania, pentru a nu fi suspectati de partizanat politic sau de iresponsabilitate in tratarea problemelor majore ale tarii ( plsate in limitele unor dizertatii de salon).

  9. lasa-ne

    de george(Vizitator), sâmbătă, 21 noiembrie 2009 - 00:18

    Antonescu nu face decat sa acuze si atat in rest nu e in stare de nimica.