ROMÂNIA A ALES
Turul II
Jurnal de campanie
Turul I
Militia alegerilor
Stiri
Avere
Prezidentialele in imagini
Declaratii memorabile
Poiana lui Iocan
Profilul candidatului
Mandat de presedinte
Sondaj comandat de EVZ
Eu cu cine votez
Autentificare
User:
Pass:
Inregistrare | Login
vezi galerie
De acelasi autor 
Fisiere multimedia atasate 
Eşecurile lui Oprescu, dovezi de independenţă
 
Oana Dobre
Silviu Sergiu
Sâmbătă, 07 Noiembrie 2009
Primarul Capitalei a reuşit să convingă electoratul din Bucureşti că bătăliile politice pierdute sunt dovezi ale respingerii sale de către sistem.

Sorin Oprescu se poate lăuda cu o performanţă de invidiat în politica autohtonă.

După foarte mulţi ani petrecuţi în PSD, „Doctorul” a reuşit să convingă electoratul din Bucureşti că este independent, acaparând o nişă care, până în momentul de faţă, s-a dovedit câştigătoare. După victoria în alegerile pentru Primăria Generală, Sorin Oprescu încearcă aceeaşi reţetă la alegerile prezidenţiale.

Cariera politică în interiorul PDSR (devenit PSD) l-a ajutat să pretindă, ulterior, că este independent. Cât a fost membru de partid, nu a ocupat niciodată o funcţie înaltă în administraţie, astfel că eticheta de PSD-ist nu i s-a lipit prea puternic de frunte.

„Doctorul” şi-a dorit funcţii, inclusiv pe cea de ministru al sănătăţii, dar a fost privit întotdeauna de liderii social-democraţi, în special de Adrian Năstase, drept o ameninţare. Din acest motiv, Năstase, ajutat de Dan Ioan Popescu (DIP), a făcut eforturi considerabile pentru a-l marginaliza.

După prezidenţialele din 2004, odată cu scandalurile de corupţie cu care s-au confruntat Năstase şi DIP, Oprescu a pus umărul la mazilirea celui de-al doilea din fruntea PSD Bucureşti. Nu a făcut-o singur, ci în tandem cu Marian Vanghelie. „Doctorul” este practic cel care l-a propulsat pe Vanghelie în politica la vârful partidului. El l-a susţinut să candideze la Primăria Capitalei, în 2005, împotriva lui Adriean Videanu (PDL).

După ce a preluat şefia filialei bucureştene a PSD, Oprescu a intrat în conflict cu protejatul său, scopul lui Vanghelie fiind acela de a-l lăsa fără funcţia recent dobândită. A reuşit în cele din urmă.

La sfârşitul lui 2006, Oprescu a fost contracandidatul lui Mircea Geoană la funcţia de preşedinte al PSD. Vanghelie l-a sprijinit pe Geoană. Acesta a ieşit învingător, l-a ajutat să-l marginalizeze pe Oprescu şi să-i sufle, astfel, conducerea filialei.

Alba-neagra cu semnăturile de susţinere

Oprescu a reuşit totuşi să întoarcă înfrângerile din politică în favoarea sa, ajutându-l să acrediteze ideea că a fost „marginalizat permanent de sistem”. Primul mare succes electoral pe cont propriu a fost victoria din 2008 din alegerile pentru Primăria Capitalei. Deşi suferise, în trecut, două înfrângeri în Capitală, a candidat ca independent.

A demisionat din PSD, pe motiv că partidul l-a desemnat candidat pe Cristian Diaconescu. Intrarea sa în cursă a fost precedată de un scandal început de presă, preluat de adversarii politici şi finalizat la tribunal: a fost acuzat de folosirea unor semnături false pe listele de susţinere şi folosirea bazei de date a Spitalului Universitar pentru a obţine adeziuni.

În aprilie 2008, ziarul „Cotidianul” a susţinut că a verificat o pagină din listele cu semnături de susţinere a lui Oprescu la Primăria Capitalei, iar majoritatea celor contactaţi au confirmat că semnăturile le-au fost falsificate. Curtea de Apel Bucureşti i-a permis însă să candideze ca independent, iar scanda lul l-a victimizat,  asigurându-i victoria în faţa lui Vasile Blaga (PDL). Prezidenţialele din 2009 l-au readus public alături de unul din tovarăşii din PSD, Octav Cozmâncă.

Ieşit din PSD, fostul şef de cadre al UTC i-a devenit şef de campanie independentului Oprescu. Alături de el, un rol important în cursa pentru Cotroceni a primarului Capitalei şi-a asumat şi Aurelian Bondrea, rectorul şi patronul fabricii de diplome „Spiru Haret”.

Printr-un ONG al Universităţii, acesta i-a pus la dispoziţie atât sediul de campanie cât şi logistica necesară în teritoriu.
(A contribuit Antoaneta Etves)

PROFESOR UNIVERSITAR

Scandalul lucrărilor ştiinţifice „fantomă”

Chiar dacă performanţele sale medicale nu au fost contestate, cariera academică a prezidenţiabilului independent a fost un alt subiect de controverse publice.

În ianuarie 2008, ziarul „Cotidianul” îl acuza pe Oprescu că „a devenit profesor universitar după ce a plastografiat dosarul pe baza căruia şi-a obţinut titlul. Concluzia ziarului: lucrările ştiinţifice pe care pretinde că le-a publicat nu se regăsesc în revista «Chirurgia».”

Potrivit „Cotidianul”, o cercetare la Biblioteca Centrală Universitară, unde se afla colecţia revistei „Chirurgia”, a demonstrat că opt articole pe care Sorin Oprescu susţine că le-a publicat între anii 1978 si 1994 nu se se află în numerele respective.

„La paginile unde ar trebui să înceapă lucrările sale se află fie începutul altor lucrări, scrise de alţi medici, fie sfârşitul unor articole, unde se precizează bibliografia utilizată. Din nou, nici în acest caz, numele lui Oprescu nu se regăseşte printre autori”, se afirmă în articolul respectiv.

Oprescu s-a apărat afirmând că a trecut lucrările vizate în dosar în baza unei adeverinţe primite după ce şi-a dat articolele spre publicare.

„Între momentul când o dădeai la publicat şi timpul când se publica puteau să treacă 10-11 luni, dar trebuia să fie pe parcursul aceluiaşi an. Nu treceau dintr-un an în altul sau nu ţi-o mai publicau niciodată, dar atunci nici nu-ţi mai dădeau hârtie să ţi-o publică”, a spus Oprescu.

„SISTEM CLIENTELAR”

Şi-a pierdut aproape toţi consilierii într-un an

Mandatul de primar general al lui Sorin Oprescu a fost presărat cu „hopuri” de imagine. Cele mai grave acuzaţii pe care edilul-şef le-a avut de înfruntat au venit tocmai din partea unui fost consilier: Adrian Thiess.

„De aproape un an de la preluarea acestei instituţii, Capitala este pe punctul de a fi predată voit sau nevoit fostului sistem clientelar”, a acuzat Thiess, odată cu demisia de la primărie. Acesta ceruse, în zadar, demiterea directorului general al Administraţiei Străzilor, Alina Roman, precum şi a consilierilor de imagine Marie Jeanne Ion şi Nadina Nedelea.

Primarul-general a insistat, totuşi, să le păstreze în echipă, chiar dacă şi-a pierdut astfel fostul colaborator din campanie. Marie Jeanne Ion şi Nadina Nedelea au pierdut, în cele din urmă, contractul de colaborare cu Oprescu, însă abia în preajma momentului în care acesta şi-a anunţat candidatura la preşedinţie.

La un an după ce a preluat fotoliul de edil, Sorin Oprescu a rămas aproape fără toţi membrii staffului care l-a ajutat să câştige primăria Bucureştiului.


SCANDAL. Adrian Thiess (stânga) a lansat acuzaţii grave
Foto: Agerpres

CONFLICT

„Plimbat” la DNA de Nicolăescu

Înlăturat, în anul 2005, de la conducerea Spitalului Universitar de proaspătul ministru liberal al sănătăţii, Eugen Nicolăescu, Sorin Oprescu a încercat să-şi recapete funcţia prin intermediul justiţiei şi bazându- se pe sprijinul colegilor săi din spital, care au organizat demonstraţii publice de simpatie.

Tot în justiţie avea însă să-l atace şi Nicolăescu. Acesta a depus două plângeri penale împotriva lui Sorin Oprescu - una la Departamentul Naţional Anticorupţie şi alta la Parchetul Judecătoriei Sector 5, în legătură cu utilizarea fondurilor spitalului.

Reclamaţiile vizau felul în care Sorin Oprescu a gestionat banii Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti şi faptul că a depăşit bugetul alocat unităţii sanitare. Acuzaţiile lui Nicolăescu au fost însă date uitării după ce Oprescu a pierdut definitiv, în justiţie, funcţia de la spital.


CITIŢI ŞI:

Sorin Oprescu, chirurgul devenit primar la a treia strigare
CV-ul lui Sorin Oprescu
Profil în imagini
Declaraţii memorabile
Declaraţia de avere a lui Sorin Oprescu
 
Comentarii | Spune-ti parerea
  1. esecurile lui Oprescu

    de nastasa(Vizitator), vineri, 6 noiembrie 2009 - 22:56

    Acest om nu a facut nimic deosebit in Bucuresti . A fost sef cu gargara, si mistocareala . Este un om care vorbeste dar nu face. A continuat planurile lui basescu si ale lui Videanu. L-a ridicat pe Vanghelie, si-a primit rasplata Nu stia ca ciocoii noi ii rastoarna pe cei vechi?

    1. Vai de mama lui

      de esec(Vizitator), sâmbătă, 7 noiembrie 2009 - 17:14

      in spatele astuia stau tot progeniturile lui iliescu. Halal independent. De unde credeti ca a avut asta independent asa cume el bani sa-si faca campanie si afise si aparitii la tv si toate celea? normal ca de la sforarii din spate

    2. OPRESCU, FIU DE GENERAL SECURIST, ESTE ESECUL BUCURESTENILOR!!!!

      de bucuresteanul(Vizitator), sâmbătă, 7 noiembrie 2009 - 17:59

      Oprescu, FIU DE GENERAL DE SECURITATE, nu a facut nimic ca primar in Bucuresti!!...S-a tinut de circ si de ciuburi!!! Are o singura realizare: a umplut orasul cu maidanezi!!! Si asta sa fie presedintele Romaniei???? Doamne fereste!!!...Cei din provincie sa ia nota de parerea bucurestenilor fraieriti de smecherasul Oprescu care va da tara pe mana lui Iliescu!!!!!!!

    3. sa nu aud

      de mioara (Vizitator), duminică, 8 noiembrie 2009 - 19:56

      sa nu aud ca ne conduce uritu asta!!!

  2. Esecurile lui Oprescu, dovezi de incompetenta

    de ion(Vizitator), sâmbătă, 7 noiembrie 2009 - 01:33

    ...era gresit un pic titlul. L-am corectat.

    1. medicul oparescu

      de oregri(Vizitator), sâmbătă, 7 noiembrie 2009 - 08:16

      PSD = famiglia De Medici si aia se omorau intre ei.

    2. Asa e !

      de ricky(Vizitator), sâmbătă, 7 noiembrie 2009 - 09:16

      Da' las' ca merge el in spital si mai pupa 2-3 femei de serviciu in vazul camerei TV si atunci sa vezi ce voturi aduna !

    3. DOI CANDIDATI AI PSD: GEOANA SI OPRESCU....DOI FII DE GENERALI SECURISTI!!!!!

      de BCURESTEANUL(Vizitator), sâmbătă, 7 noiembrie 2009 - 18:03

      Basescu nu este presedintele ideal!!!!....Da acord!!!.....Dar este cel mai putin rau dintre ceilalti candidati!!!....Nu va convine????.....Pai atunci votati cei doi candidati ai PSD.....VOTATI FII DE GENERALI SECURISTI: PE PROSTANACUL GEOANA SAU PE CIRCARUL OPRESCU!!!.....Asa ii veti da bolsevicului de Iliescu al patrulea mandat!!.........Si veti mentine privilegiile nomenclaturii comunisto-securiste......SA LASE NAVA LUI ILICI ILESCU VOICULESCU VANTU??????......URAAA!!!!

  3. Oprescu

    de Garfield, motanu, sâmbătă, 7 noiembrie 2009 - 01:58

    Produs tipic al sistemului: Tac-so general de securitate, ma-sa colonel de securitate, sefa de personal DSS, frate-su si fii-su doctori(?) si oameni de afaceri in domeniul medical, fosta nevasta, fiica doctorului personal al lui Ceausescu, despartiti din motive de infidelitate. Afemeiat notoriu si alcoolic. Am trait aceleasi vremuri, stiu cat de greu se intra la medicina, erau 12-13 pe un loc, iar hahalera asta intra cu 8. Dupa care trece examenele prin pile, santaje si pe baza de UASCR, sau cum dreaqu ii zicea la asociatia studentilor comunisti. Unul ca asta e la fel de nociv ca Basescu, si el fiu de colonel de securitate, informator asiduu si agent acoperit. Dupa 20 de ani, romanii nu au de ales decat dintre urmasii celor care ne-au chinuit, ucis si ne-au mancat tineretile! Prosti mai suntem! Ne meritam soarta! Rusine! Hm! Garfield, motanu (mancatu de pe acoperis)

    1. oparescu

      de teryy (Vizitator), sâmbătă, 7 noiembrie 2009 - 15:33

      bun comentariul despre doctor , asai e nociv ca basescu, dar totusi nu e un criminal ca ilici, um mascarici ca geoana un hot ca nastase.

    2. si unde mai pui ca a locuit si copilarit in Primaverii

      de don Bazil, sâmbătă, 7 noiembrie 2009 - 18:41

      Vezi ca pe ping pong don Nae zica ca Oprescu e bun, spune-i tu ca-i bun cu magiun

  4. Oprescu

    de Garfield, motanu, sâmbătă, 7 noiembrie 2009 - 02:36

    Produs tipic al sistemului: Tac-so general de securitate, ma-sa colonel de securitate, sefa de personal DSS, frate-su si fii-su doctori(?) si oameni de afaceri in domeniul medical, fosta nevasta, fiica doctorului personal al lui Ceausescu, despartiti din motive de infidelitate. Afemeiat notoriu si alcoolic. Am trait aceleasi vremuri, stiu cat de greu se intra la medicina, erau 12-13 pe un loc, iar hahalera asta intra cu 8. Dupa care trece examenele prin pile, santaje si pe baza de UASCR, sau cum dreaqu ii zicea la asociatia studentilor comunisti. Unul ca asta e la fel de nociv ca Basescu, si el fiu de colonel de securitate, informator asiduu si agent acoperit. Dupa 20 de ani, romanii nu au de ales decat dintre urmasii celor care ne-au chinuit, ucis si ne-au mancat tineretile! Prosti mai suntem! Ne meritam soarta! Rusine! Hm! Garfield, motanu (mancatu de pe acoperis)

    1. cam asa e...

      de nu pot sa-ti spun(Vizitator), sâmbătă, 7 noiembrie 2009 - 13:13

      Si il iubeste la nebunie pe Antonescu si acesta pe el.Se inteleg de minune , se respecta , s-ar sprijini unul pe altul la o adica. Ca doi fi ai tatucului ce sunt.Si cu tine trei.R'ati ai naibii sa fiti de farisei!La Ilie..scu-n poarta/ O pisica....

  5. Copil de securist

    de Johnny Utah, sâmbătă, 7 noiembrie 2009 - 03:16

    Tac`su a fot general de securitate, asta n-a avut niciodata in viata lui lipsuri !

  6. EVRIKA!

    de GIGEL NAIV, sâmbătă, 7 noiembrie 2009 - 03:43

    Domnule Silviu Sergiu,stimata doamna Oana Dobre ca Pamantul e rotund o stiam de mult.Ma mira faptul ca apare acest articol dupa atat amar de vreme.Pai ce, noi nu stiam asta?Toti cei care am dorit sa stim adevarul am aflat asta cu mult timp in urma.Iar cei orientati si manipulati tot nu o sa inteleaga cum a facut Colomb sa stea un ou drept.Doar simplul fapt ca tatal acestui doctor(?)a fost general de SEKURITATE la fel cum este si tatal distinsului Geoana trebuie sa ne dea mult de gandit(lucru deficitar la romani).In rest nu avem decat "tacerea mieilor".

  7. esecurile sale

    de ciupi(Vizitator), sâmbătă, 7 noiembrie 2009 - 05:57

    pot insemna insa si altceva si anume incapacitate, ca sa nu folosesc un termen mai radical, iar aceasta chestie nici nu mai conteaza daca este politica sau viceversa.

  8. PUTEREA KGB-LUI ASUPRA PROSTIMII ROMANESTI.

    de ursu, sâmbătă, 7 noiembrie 2009 - 07:16

    Prin securist-comunistul-iliist Oprescu Sorin aveti dovada cum isi creaiaza "liderii"kgb-ul in Romania.Acest individ, redus mintal,arogant si ancorat in vechiul sistem criminal securisto-ceausist nu a terminat macar cu o mentiune nici 8 clase.Altii au muncit pentru el,Oprescu Sorin doar s-a impaunat cu munca altora.irector la 4 spitale odata oprescu Sorin este raspunzator pentru nazism-stalinismul din medicina romaneasca.Moda independentului iesit in afara din haita este inselatoare asupra unui electorat romanesc care nu are modele politice demne de acordat incredere.Prin barfa marlaneasca,impotriva celor alaturi de care este raspunzator de crimele securist-comune Oprescu Sorin imbraca un aspect marsav de bucurestean mahalagiu, asa dupa cum Basescu are masca betivului ,sau Geoana pe cea a prostanacul.Oprescu Sorin ESTE CIUMAT,EL FACE PARTE DINTRE TERORISTII ILIISTO-KGB-ti, SE AUTOACUZA CU INCONSTIENTA,EL II POATE PACALI PE ROMANI DAR NU SI Europa ocidentala.

  9. Esecurile prostiei, smecheriei si incompetentei. Oprescu este lamentabil. Ar trebui sa se retraga din competitie si de la primarie.

    de Prof.Dr.Pache Pluto Oparascu(Vizitator), sâmbătă, 7 noiembrie 2009 - 08:49

    Cine l-a bagat in cursa si-a batut joc de el, iar tipul a crezut ca poate obtine voturi fara sa faca nimic, asa cum a obtinut toate lucrurile in viata lui pentru ca era fiu de general de securitate. Si-a batut joc de increderea bucurestenilor care l-au votat. Avea si tupeul sa creada ca va ramane in istoria Bucurestiului si va ramane ca primarul care n-a facut nimic, ci a stricat totul. De aceea, isi merita numele Pache Pluto Oparascu. Este jenant sa te afisezi cu titlurile de prof.dr pe toate gardurile si sa le discreditezi prin comportament.Are un limbaj mai prost ca al colegului Van Ghelie. El crede ca oamenii pot fi pacaliti cu bancuri si smecherii. Ce prostie!

  10. ROMANII AU O OBSESIE:DOSARUL PERSONAL

    de israelian(Vizitator), sâmbătă, 7 noiembrie 2009 - 09:23

    Aha,ta'tu a fost securist,agitator,nomeclaturist,etc.Asta o sa va duca de ripa. Nu conteaza omul ci dosarul cu ce au fost parintii.Ca la comunisti.Vai de mama voastra.
    Cred ca motanul asta a fost ceva mahar la secu....

    1. nu ai dreptate,

      de ursu, sâmbătă, 7 noiembrie 2009 - 12:03

      ..atat timp cat asasinii securisto-comunisti nu au fost judecati si condamnati pentru crimele lor savarsite impotriva romanilor,crime similare crimelor impotriva umanitatii.In cazul lui Oprescu Sorin nu este vorba de o obsesie, ci este vorba de fapte recunoscute chiar si de Oprescu Sorin,fapte criminal securiste cu care Oprescu sorin se lauda si pe care le-ar repeta impotriva romanilor daca ar avea si mai mare putere in mana.
      La un oarece post de televiziune acest individ lauda faptele criminale ale tatalui sau de care era mandru, asa dupa lauda crimele ordonate de iliescu ion in dec.1989 si-n iunie 1990.

    2. israelian

      de Garfield, motanu, sâmbătă, 7 noiembrie 2009 - 16:50

      N-am fost mahar la secu, sunt! Nu stiu cum e la voi, dar la noi nu sunt "buni" decat descendentii fostilor mahari de securitate sau partid. Pana si nulitatea asta de Oprescu a fost numit "revolutionar" si a primit drept rasplata un teren la Ciolpani, unde si-a construit rapid un viloi, locuit da generalul de tac-so si colonelesa de ma-sa. Tara geme de lipsuri iar el face cadou apartamente si masini amantelor. O haimana incompetenta propulsata de sistem! Hm! Garfield, motanu (maharu secu de pe acoperis)

  11. PDL a gresit la alegeriloe locale.

    de ......(Vizitator), sâmbătă, 7 noiembrie 2009 - 09:56

    PDL nu trebuia sa-l aleaga pe Blaga drept candidat la Primaria Capitalei. Staful PDL ar fi trebiut sa stie ca "miticii" au alergie la ardeleni, iar ardelenii au alergie la comporamentul dambovitean al miticilor. Pentru mitici nu exista capacitate de evaluare a cometentelor, nici criterii de evaluare. la ei primieaza patima. Daca pedelisti ar fi stiut acest lucru, cunoscut de toata tara, Bucurestiul nu sar fi ales cu primarul pleasca, mare "independent". Este atat de independent incat nici macar de el insusi nu depinde. Despre actuala candidatura a lui Oprescu ca independent, doar naivii pot fi imbroboditi.

    1. ce are **** cu prefectura?

      de A Micu, sâmbătă, 7 noiembrie 2009 - 15:07

      Prin **** a nu se intelege altceva decit instrumentul de cizmarie.
      Mitici, ardeleni, tochitura cu varza si contact cu realitatea 0 in spusele dumneavoastra. Blaga a fost lamentabil (asa cum e el intr-adevar) in alegeri, asta-i cauza esecului lui la primarie, nu fiindca-i ardelean (apropo: nu stiu ce parere au ardelenii despre bucuresteni dar bucurestenii, in general, au o parere destul de buna despre ardeleni). Si de altfel Oprescu a fost ales cu ceva peste 50% din voturile a 26% dintre bucuresteni, adica l-au votat cam 14% din alegatorii din Bucuresti.
      In rest, puteti baga strimbe intre romani cite vreti, cred ca romanii recunosc imediat manevra - va pierdeti timpul tovarasi.

    2. Nu ai dreptate, de..... Acest mascarici a pacalit.

      de Ghitza din Ineu, bucuresteanu(Vizitator), sâmbătă, 7 noiembrie 2009 - 18:46

      Miticii nu au alergie nici la ardeleni, nici la modoveni, nici la olteni. In definitiv cred ca sunt o multime de ardeleni, moldoveni si olteni in Bucuresti. Acest mascarici a pacalit o parte din bucuresteni, dar cred ca mafia securisto-comunista a jucat un rol esential. Este surprinzator cum a castigat aceasta nulitate .

  12. Esecurile spun totul despre....

    de Doctor Oetcher(Vizitator), sâmbătă, 7 noiembrie 2009 - 12:26

    aceasta figura macabra a politichiei romanesti.Doftorelu'are inca ombilicu'netaiat de la psd.Asa zisa independenta vine din lupta de orgolii dintre gastile mafiote din psd.Care pe care,care sa conduca,care merge pina la trasul la geoale si inlaturare.
    DIP a fost mazilit ?! Hai sa fim seriosi.Se odihneste bine mersi la umbra PC care este acum tovaras de cauza cu psd.Pe doftoras l-a tras cineva la raspundere pt lovele "cheltuite"aiurea la spital? Nici justia nu a fost in stare.Sau solidarizat doftorasii!Pai sigur cand e vorba de lovele in Ro toti se solidarizeaza !

  13. HMMM..

    de Sandu(Vizitator), sâmbătă, 7 noiembrie 2009 - 12:50

    Ma stiti ceva nu va comvine nu votati,zici ca va obliga cineva!Daca stam sa luam fiecare candidat la purificat listele nu se vor mai termina,garantez ca nu exista candidat fara semnaturi false,pentru ca daca ar fi reale pentru toti nu suntem destui oameni pentru cate semnaturi ar trebui sa fie.Uitativa la fiecare ce vrea sa faca pentru tara si apoi judecati,pentru mine cea mai importanta problema de prezent este coruptia si mafia politica.Daca privesc atent Oprescu este singurul care a pecizat aceasta problema si inca tine piept cu ea.De aceeia il votez si altcineva nu ma mai intereseaza.Oricum sunt sigur ca multa,cea mai multa lume nu mai vrea aceasta continuitate si este normal nu s-a realizat nimic de 20 ani si mai ales in ultimi 5!Oricum mai rau decat acum nu are cum sa ne fie decat daca ne tinem cu Basescu de mana in continuare !

  14. presedinte independent

    de Silviu(Vizitator), sâmbătă, 7 noiembrie 2009 - 13:08

    Cred ca parasirea psd-ului a fost cel mai bun lucru pe care putea sa il faca Oprescu.E clar ca Vanghelie si cu Geoana si-au dorit cu orice pret sa il inlature din partid,dar iata ca acest lucru a fost de bun augur pentru Oprescu.Odata cu castigarea functiei de primar a venit si sustinerea bucurestenilor .Pana la urma poate fi contestat si blamat de toti adversarii politici,important este ca se bucura de sustinerea populatiei.

    1. Du-te si numara cainii din Bucuresti,

      de Prof.Dr.SorinSecu(Vizitator), sâmbătă, 7 noiembrie 2009 - 18:49

      pentru ca nu ai habar de nimic. N-ai priceput nimic. Bine ca nu sunt multi ca tine.

  15. Astept cu nerabdare...

    de Koko(Vizitator), sâmbătă, 7 noiembrie 2009 - 13:45

    Astept cu nerabdare un articol in EVZ in care sa fie criticat si Basescu.

    1. n-o sa vedem prea curind

      de A Micu, sâmbătă, 7 noiembrie 2009 - 15:08

      Cel putin nu acum, in campanie electorala.

  16. un nedoctor anarhist in politica

    de telespectator(Vizitator), sâmbătă, 7 noiembrie 2009 - 15:16

    stopangiule,ce propavaduiesti tu: conducere politica fara partide politice,este anarhie,nu se regaste pe niciunde,decat in capul tau de forma unei mingi de rugby,cu gura ca sireturile aceleiasi mingi!

  17. pentru koko

    de hg(Vizitator), sâmbătă, 7 noiembrie 2009 - 15:42

    ...inseamna ca "citesti" EVZ cu ochii `nchisi !

  18. NU suntem in Franta!

    de natalia(Vizitator), sâmbătă, 7 noiembrie 2009 - 15:55

    Era de asteptat un asemenea articol! Nu se poate continua circul ieftin pe care il vinde Oprescu. El nu este independent nici financiar, nici politic, nici ideologic. Toate actiunile lui stau sub amprenta PSD-ului; e clar ca el a 2-a varianta, in cazul in care Geoana pica. Totusi cei din PSD nu au ales varianta de back-up cea mai potrivita. Tot Basescu e varinta potrivita, la tara potrivita! Degeaba vrem noi pe Sarkozy daca nu traim in Franta!

    1. De ce ar fi Franta un exemplu?

      de Non-francezu'(Vizitator), duminică, 8 noiembrie 2009 - 08:08

      Atat afacerile cat si politica in Franta merg numai pe pile si cunostinte. Majoritatea sefilor de firme si conducerea partidelor vine prin filiera facultatii ENA. Dupa care fac rocade intre ei. Romania, minus smecheria damboviteana, este exact ca Franta. Poate ar trebui sa ne uitam la alte tari pentru a avea un exemplu mai bun. Nici-una nu este perfecta dar putem gasii exemple mai eficiente. Poate tarile nordice. In rest alegeti oamenii dupa rezultate nu dupa cuvinte.

  19. Priviti-ii chipul,

    de ursu, sâmbătă, 7 noiembrie 2009 - 16:39

    ..Oprescu S orin are chipul impetrit de atat rautate si sete de a face rau. Mandibula inferioara ii este trasa in fata,pentru ca atunci cand taica-sau il lua sa asiste la schingiuirea detinutilor anticomunisti, sorinel isi strangea dintii din setea de a lovi si el.Multi oameni il numesc doctorul Moarte.Expresia lui preferata este "iti dau un cap in bot, asa cum spuneau si militienii si batausii namiti de militie si securitate.

  20. Modificarea legii electorale

    de Livia(Vizitator), sâmbătă, 7 noiembrie 2009 - 16:52

    E timpul ca si Romania , sa aibe doua partide mari , care ( daca e cazul !) sa fie ajutate de altele , sa formeze o majoritate!Asa se intampla peste tot in marile tari democratice!Sa nu uitam , ca Sua au doua partide mari, ca si Germania, sau Franta, Spania ,Germania,Marea Britanie,..,E momentul ca legea electorala , sa fie modificata!Pragul electoral pentru un partid , sa fie ridicat la un minium 9%, dar nu mai mult de 12%,....Asa vom avea pe scena politica doua mari partide si unul doua mai mici , care in caz de nevoie , dupa necesitati sa puna umarul la o guvernare.......Altfel, minunat aRomanie , va fi mereu o CACEALMA...............

  21. tot pt koko

    de ion temiri kablegu (Vizitator), sâmbătă, 7 noiembrie 2009 - 17:16

    Asta ar mai lipsi : sa fie si EZ un pion in corul propangandistic antibasescian ; in rest am impresia ca asistam la un teatru absurd in care fiecare politician, moderator media , formator de opinie participa la concursul" oglinda, oglinjoara cine-i al mai antibasescian din tara"...

  22. un pacalici

    de doar eu(Vizitator), sâmbătă, 7 noiembrie 2009 - 17:17

    oprescu n-are inci cea mai mica sansa la presedinte dpa ce a demonstrat ca nu poate sa faca nimic pentru bucuresti, daramite pentru tara! basescu este singurul care le mai poate tine piept securistilor alora in frunte cu prostanacul de geoana, o marioneta pentru adevaratii corpti si baroni din tara asta

  23. oprescu

    de chris gheorghe(Vizitator), sâmbătă, 7 noiembrie 2009 - 17:19

    L-am cunoscut pe acest "smecheras" doctor de mai
    bine de 30 de ani,de aceea va pot spune cu certitudine ca profesional a fost mai putin decit mediocru a avansat in plan profesional pe baza
    faimoaselor pile puse de tatal sau generalul de
    securitate Oprescu mai apoi de socrul sau colonelul
    de securitate Vasile Fica.Cu siretenia tipica golanilor
    proveniti din fosta nomenclatura si-a asigurat treptat posturi grase de conducere ajungind la un
    moment dat sa fie director si la Municipal si la Elias
    repet profesional un "O" si chestia asta nu o cunoaste marea masa a oamenilor simpli oameni
    onesti dar naivi care il cred mare dom doctor.
    Sincer te trec fiori la gindul ca dupa un marinar
    smecher s-ar putea (sper din tot sufletul sa NU) sa vina sa ne conduca un alt smecher fie el si DOCTOR

  24. Este bun sa spuna bancuri la cainii din

    de Ion KGBow(Vizitator), sâmbătă, 7 noiembrie 2009 - 18:20

    Parcul Herastrau, Aleea Michael Jackson.

  25. Numai Iliescu este de vina.

    de Prof.Dr Karagatza(Vizitator), sâmbătă, 7 noiembrie 2009 - 18:33

    A adunat toate secaturile securisto-comuniste, le-a pricopsit cu avutia tarii si acum aceste nulitati ne conduc, iar alte secaturi au pretentii sa ne conduca.

  26. Sloganurile "la moda"

    de Florin M., sâmbătă, 7 noiembrie 2009 - 19:30

    OPRESCU este DOVADA vie a MITOCANIEI ROMANESTI. Sloganurile sale electorale sunt urmatoarele: "Pauzele lungi si dese, cheia marilor succese !" , "Decat mult si fara rost, mai bine putin si prost !" si (nota bene !) "Din greseala in greseala, spre victoria finala !".
    Romani, votati-ni-l pe "doctoru' de suflete", ca sa ne fie (si) mai bine !

  27. imposibil

    de titu(Vizitator), duminică, 8 noiembrie 2009 - 19:49

    ambitile sint mari dar sa fiu in locul lui,ma-si uita mai intii in oglinda. si mi-a-si zice:
    adevarat ca am figura de om degenerat, mai bine sa ma retrag!!

  28. nu

    de ioana(Vizitator), duminică, 8 noiembrie 2009 - 20:42

    spun deavuma NU!!

  29. saturare

    de tica(Vizitator), duminică, 8 noiembrie 2009 - 22:32

    sterge poza ca m-a obosit tare rau!!!

  30. doctor

    de gigi(Vizitator), duminică, 8 noiembrie 2009 - 22:34

    doctoru, Tiriplic""

  31. PDL = asociatia interlopilor din RomaniaSA

    de trica(Vizitator), luni, 9 noiembrie 2009 - 11:52

    PDL = asociatia interlopilor din RomaniaSA
    PDL = asociatia interlopilor din RomaniaSA
    PDL = asociatia interlopilor din RomaniaSA
    PDL = asociatia interlopilor din RomaniaSA
    PDL = asociatia interlopilor din RomaniaSA
    PDL = asociatia interlopilor din RomaniaSA
    PDL = asociatia interlopilor din RomaniaSA
    PDL = asociatia interlopilor din RomaniaSA
    PDL = asociatia interlopilor din RomaniaSA
    PDL = asociatia interlopilor din RomaniaSA
    PDL = asociatia interlopilor din RomaniaSA

  32. daca ar stii!

    de robertinio(Vizitator), duminică, 15 noiembrie 2009 - 22:13

    daca s-ar afla adevarul despre oprescu atunci n-ar mai avea nimeni curajul sa-i ia partea. crin este un imbecil si nu cred ca-l jignesc. iar oprescu mi se pare sub nivelul lui. deci sa mai vorbim?

  33. cunostiinta

    de gugulanul(Vizitator), sâmbătă, 21 noiembrie 2009 - 19:17

    Imi aduc aminte ca in copilarie tata spunea ,uite la xsulescu mare comunist , pai inainte era mare legionar,tot astia sunt in frunte.
    Acum se schimba roata
    Uite ,ma , pai asta a fost mare comunist ,sau taica-su a fost mare... si tot asta este sus.
    Asai fratilor , asai la noi , la vremuri noi, tot noi !!
    Pai trebuie sa treaca copii, copiilor nostri , ca sa putem spune ,da ii baiat destept are , licenta ,masterat ,doctorat stie limbi straine ii baiat destept merita, numai daca ??se schimba sistemul ? reluam metehnele vechi ???