LA CAZAN. Sătenii din Boholt au propria fabrică de ţuică, un cazan răcit cu apă minerală. Ei spun, în glumă, că sunt membrii celui mai puternic partid din România.
După ce au plimbat cazanul de ţuică pe la diferite izvoare din preajma localităţii, cu opt ani în urmă, localnicii din Boholt, Hunedoara, au decis să o instaleze chiar în centrul satului, lângă un izvor de apă minerală. Cazanul tradiţional se află, de fapt, la mai puţin de 100 de metri de fabrica de apă minerală de la Boholt, lăsată de izbelişte de stat cu vreo zece ani în urmă şi aflată acum în proces de „recondiţionare”, derulat de o companie hunedoreană. „Răcire” cu apă minerală Ţăranii s-au instalat aşa de bine încât cazanele pentru ţuică sunt amplasate pe un cuptor şi adăpostite de un şopron spaţios, în care cine are treabă are la dispoziţie curent electric, o masă, dar şi un pat. Departe de ei gândul să folosească apa minerală pentru „înmulţitul” ţuicii. Nicidecum. Apa minerală captată de la izvorul din apropiere , zonă-n care s-a găsit un jgeab de pe vremea ocupaţiei romane, este folosită doar pentru răcirea vasului de condensare, cel în care ţuica trece din stare gazoasă în stare lichidă. „Apa asta-i cea mai rece. Cu cât îi mai rece apa de la răcire, cu atât iese ţuica mai bună. Noi o cam facem la 40 de grade, aşa. Cine vrea, o face şi întoarsă şi o scoate la 60, chiar la 80 de grade”, spune Nicolae Luca (71 de ani). Apa care te arde pe gât În şopron e mai tot timpul veselie. Şi dacă nu bei ţuică, aburii de prune fermentate puse la fiert te-mbată. La nici cinci metri în dreapta şopronului, oameni de prin satele alăturate mai vin să-şi ia în bidoane apă minerală de Boholt şi strigă la cei ocupaţi cu producerea ţuicii „Băăă… da’ încă o conductă de la căldare-ncoace când trageţi? Că aici îi numa’ apă rece. Ia băgaţi voi şi nişte apă caldă, de-aia de-a voastră”. Răspunsul „muncitorilor de la căldări” vine negreşit: „Moşule, aia-i apă acră. Noi o luăm ş-o facem apă dulce şi-o mai facem să te şi ardă pe gât”. Susţinătorii GVU-ului La intrarea în „fabrica” de ţuică, tronează deja afişe cu unul dintre candidaţii la prezidenţiale: „Mi le-or dat două fete drăguţe. Am zis că să nu le refuz, dami pare rău că o trebuit să le lipesc şi că n-am avut un cui la îndemână, că i l-aş fi bătut în cap (candidatului de pe afiş - n.r.). Oricum, eu nu votez cu niciunul dintre ăştia de acuma. Io-s susţinător al GVU-ului. Adică Partidul Gâtlejului Veşnic Umed”, râde Gheorghe Voicu (57 de ani), recoman dân du-se mândru: „Mă cheamî Ghiuţ de la Văscăuţ’”. Câteva clipe mai târziu, Ghiuţ de la Văscăuţ redevine serios. Îşi aduce aminte că-n toamna asta n-a avut deloc prune şi că se află lângă cazanul de ţuică doar ca să-şi ajute vecinul, căruia i-a venit rândul la făcut ţuică. Trece din nou la treabă şi bagă-n cazan 10 găleţi cu prune fermentate. Dintr-un banc în altul În timp ce ajutorul său dă drumul roţii învârtite de un motor electric cu o curea de transmisie, pentru care taxa e de 2,5 lei pe oră, iese iar în faţa „făbricuţei” şi-l provoacă pe un nou muşteriu al izvorului de apă minerală aflat în vecinătate: „No, moşule! Iar ai greşit ţeava la care tre’ să vii cu sticla”. „Moşul”, care se numeşte Leudoru Luca şi spune că are „70 de ani fără 7”, nu se lasă şi-i răspunde: „Mă, tu nu ştii că beutura cea mai bună-i apa de izvor... dacă-ntr-un strop de apă pui un kil de vinişor?”. Iar seria de glume şi bancuri nici că dă vreun semn să se oprească vreodată, poate doar peste vreo 3-4 zile, când „fabrica” de ţuică din Boholt îşi va sista activitatea până la anul, în toamnă.
"Apa asta-i cea mai rece. Cu cât îi mai rece apa de la răcire, cu atât iese ţuica mai bună. Noi o cam facem la 40 de grade, aşa. Cine vrea, o face şi întoarsă şi o scoate la 60, chiar la 80 de grade.",
Nicolae Luca, sătean din Boholt ![]() ![]() CAMPANIA ALTORA. Deşi afişele electorale au împânzit Boholtul, localnicii se declară ataşaţi de un singur crez: cel al Gâtlejului Veşnic Umed Foto: Remus Suciu ![]() CICLURILE NATURALE. Regula de doi simplă: apa minerală răceşte, ţuica încălzeşte Foto: Remus Suciu ![]() FABRICA DE “VISE”. În satele româneşti, demonstraţia e ţinută în fiecare toamnă: capitalismul are faţă umană şi iz de alcool |
||||||||||||||||
|
||||||||||||||||
|
||












o tara de betivi vai de creierul lor!
tuica ii tampeste; alcoolul anemiaza ficatul pana il distruge. De aceea nu aveti tineret sanatos nici fizic nici mental, nici fotbalisti iar politicieni arata ca Basescu un scandalangiu!
aloooo ????
de aceea nu aveti tineret sanatos ??? Bah mamaligarule, ai sarit pirleazul si te crezi la adapost ? Adica tinerii americani nu beau decat lapte ;-) Va spun eu ca tinerii americani (cu fete cu tot) beau mai tare decat mamaligarii nostri si in plus americanii le mai trag si cu drogurile intro veselie, apoi o da in pornografie si animalism. Vad ca multi romani din afara habar nu au unde traiesc si pe ce lume traiesc si e normal atita timp cat ei muncesc si vin acasa, intra putin pe net si iar la munca si iar acasa pina ies la pensie fara sa aiba habar ce este in jurul lor.
de acord
total de acord cu tine. Romania e singura tara din lume unde ajutorul de somaj sau venitul minim garantat se cheltuie pe alcool !
TAMPIT ARTICOL
Despre niste rebuturi ale societatii...
aaaaa
si turmentatu si yo sunteti niste idioti rebuturile alea de care vb voi sunt tarani nostri care chiar muncesc ca stai tu linistit ca ala care ii betivan nu are el chef sa culeaga prune sa isi faca tuica. Si toti isi fac tuica asta inseamna ca toti sunt niste betivani???? nu fac mii de litri fac cat sa le ajunga pt un an sai sa mai si vanda sa poata creste un animal prin curte. Oricum in concluzie sunteti amandoi handicapati si nu fizic, mental.
da, ai dreptate
cei doi(yo si turmentatul) forumisti de ptofesie vorbesc prosti precum iepurasul la marginea padurii...habar nu au ce inseamna sa bei tuica de pruna(jinars)si sa minci sarmale cu carne de porc...niste diletanti
Halloween
Lasa-i in pace, au avut puseurile astea ca au vazut in fotografii despre cine era vorba sa-i bata un cui in cap, Prostanacu Geoana, ala cu lubenitele. I-ar fi util un dovleac in noaptea asta.
taranii astia pe care ii lauzi tu stii ca le da copiilor cate un paharel de tuica ca sa-i ...intareasca?
de mici, pe la 3 ani deja, la masa cand ei, maturii, nu incep mancarea pana nu iau un paharel doua pana la noua de tuica(provocand o hiperaciditate gastrica nesanatoasa, ei fiind clientii ulcerelor gastrice mai intai si apoi al ficatului gras si ascitei)le dau si alora mici cate un paharel si uite asa ii tampeste de mici(nervozitate pe prin plan prin intoxicarea celulei nervoase....)si pentruca iti spun toate astea eu sunt handicapatul mintal. Nu zic sa se bea rar cate un paharel de tuica dar obisnuinta asta la romani deja a dus la o natie degenerata in proportie de 80_90%!Acum pana si intelectualii beau si-s bat nevestele, asa de afectate pana la alterate le sunt celulelle nervoase!Dar si ele, femeile, beau asta-i buba!In mod normal omul nu ar trebui sa guste alcool daca vrea sa fie un om sanatos; doar atata alcool cat are 2-3 pahare de vin rosu(cel alb din comert are metabisulfit de sodiu pt limpezire si ca atare e nesanatos)
de acord cu tine
baietei de mai sus pe care mamicile lor ii imbraca cu chilotei roz si ii educau la cele mai inalte standarde nu cunosc viata la tara si isi varsa frustrarile traite in aglomerarile urbane.noroc ca se inventa internetul si pot zice si ei ceva ,undeva
Cine plateste taxele?
Statul ar trebui sa puna taxe pe cazan, sa limiteze productia de alcool si sa se testeze continutul de Cu si alte substantze toxice.
Dar cum in RO fiecare face ce vrea muschiul lui, de la presedinte la badea Gheo, o sa ramanem coada Europei, mana ieftina de lucru pt italieni si spanioli sau pt. firmele care ofera croaziere.
Ungurii ne-au furat "brand"-ul palinka. Votka rusilor sau whisky-ul scotian sunt OK, dar putini sunt pe lumea asta care pot bea tuica ca pe apa, ca romanul. Daca sunt respectate normele minime de igiena, am putea sa vindem si noi ceva. Dar romanashul se multumeste cu Dacia, tuica facuta sub sopron si neocomunisti portocalii. N-ai cu cine, vere!
habar nu au ce inseamna sa bei tuica de pruna(jinars)si sa minci sarmale cu carne de porc...niste diletanti
ba au habar ca spitalele sunt pline de cei cu oasemenea dieta! Carnea de porc e cea mai nociva carne! De ce crezi ca Biblia insasi o detesta! Ca e foarte gustos ce spui tu sunt de acord dar din pacate e total nesanatos! Un yoghin sau un calugar de la voi,(calugar adevarat nu preoti ortodocsi proveniti din absolventii de liceu de Baneasa_securitate)nu ar manca asa ceva, ci s-ar abtine desi e greu sa refuzi ispita culinara! Bolile cardio vasculare aici isi au originile. Cancerul vine si el tot pe filiera carnii de porc basca atatea alte cele suprapuse ei! Proteina animala trebuie inlocuita cu cea vegetala...zaharul e cancerigen caci e glucid sintetic, inlocueste-l cu mierea de albine etc mai citeste si tu si nu te da destept si ...arogant pe deasupra!
E destul sa citesc postarea.......
Ca sa ghicesc cu cine am de-aface.Aici primii postaci se recomanda ca doi consumatori fideli a acestui produs. Dar ca sa abata atentia se duc cu mintea tulbure si se iau de altii,specific bativanilor.
gatlejul decapitat , film prost
exageratzi iar .
va asteptam si la anul cu alt eveniment plin de rugina.
descompusi
Sa nu uitam pe stra,stramosul Burebista.El a incercat sa-si scoata poporul lui din euforia betiei,interzicand sa mai cultive vita de vie. Acum omul de pe la noi este liber sa se descompuna,sa devina animal,sa umble ametit toata ziua,Suntem liberi,am scapat de comunism si ne descompunem unii cu bautura,altii facand foamea.Dar suntem fericiti cand vedem ca unii dintre noi s-au distantat.Au averi imense,au ajuns prim-ministrii,presdinti de tara,parlamentari si din zi in zi tot mai multi dintre noi devenim lumpem-proletari.
din categoria securistii n-are somn
mai turmentatule care esti, mai ia si tu o pauza ca ai mare nevoie!
da
Nu am inteles ,de ce sa nu beie oameni un pahar,nu inteleg atitudinea scriitorilor de mai sus,pr. este ca la criticat este buna toata romania dar cand e de facut ceva toti se ascund pe unde pot.Nota zece,nu bea,nu fuma,nu vota.
PSD e partidu asta !
Se vad posterele cu Prostanacu si posterele cu PSD acolo! De ce mancatzi aiurea rahat si spunetzi ca e alt partid, ca e plin de postere cu PSD pe acolo. In zona aia de tembeli e plin de pesedisti. Sa vedetzi ce e in Bucovina, oamenii harnici si gospodari nu stau cu Prostanacu PSD pe garduri si nu se tin de facut tzuica si de baut mintzile, cerand de pomana de la PCR egal PSD.
aloooo
Acolo se face tuica , nu politica oameni buni.Ca intr-o zona este un partid , iar in alta altul este perfect echitabil,iar cei din Bucovina sunt tot atat de buni (sau rai ) ca si acestia.Sau este vreun partid in tara asta unde sa nu gasesti betivi ?Lasati politica pe cand veti avea mintea limpede !
mai usor cu jignirile
Ai fost cumva in zona aia? Cum iti permiti sa-i numesti tembeli? Asa pot sa-ti zic si eu moldovean p...
Ciocu' mic!
Pai nu voi din Bucovina ati scris din bietele mioare mesaje pentru conducatorul iubit, iar acum pomeniti de PCR. Daca geografic sunteti in zona de munte, cu avantajul dat de exploatarea resurselor de lemn si a unui peisaj natural exceptional, nu cred ca trebuie sa va considerati superiori altor categorii de romani.Peste tot in tara sunt si oameni harnici si oameni betivi si bogati si saraci.Cat despre politica, nu cred ca bunastarea zonei Bucovina este legata de partidul pe care-l slaviti.
vorbesc fara sa gandeasca
Cei care spun despre taranii care fac tuica ca sunt niste betivi nu gandesc. Chiar nu cunosc reaitatea din tara noastra. Vor ca acesti oameni sa plateasca impozite pentru ca muncesc tot anul pentru nimic? Majoritatea sunt batrani si au muncit toata viata la C.A.P. au pensii de mizerie si chiar daca vand o parte din tuica pe care o fac nu au sa se imbogateasca ci doar au sa aiba ceva mai multi bani cu care sa-si completeze veniturile. Betivi sunt ca peste tot chiar mai putini ca la oras. Nu vreau sa spun ca ei sunt cei mai defavorizati dar sa stiti ca nici bine nu o duc.
PT.ION
perfect adevarat Ioane comentatorii de doi bani care nu stiu ce inseamna munca dau doar din gura caci nu-i duce capu mai mult nu stiu ce inseamna munca
Inapoi la coada vacii
Asa e, vere .Comentatorii nu stiu ce e aia munca de la tzara. Dar celor care nu le convine realitatea, sa nu-si mai piarda vremea pe aici. Internetul te lasa sa-ti exprimi o parere. Din agricultura se fac bani numai cu subventii de la stat, dar la noi se fura prea mult de la Buc. ca sa ajunga si la tzarani. Am tot respectul pt. omul care munceste, dar sa nu ne ascundem dupa deget ca alcoolismul e o boala netratata in RO. In lumea civilizata, "cititorii fruntasi" mai merg si pe la dezacolizari, iar pentru producere de alcool fara licentza se fac ani grei de puscarie.
N-ai cu cine, vere!
Nume predestinat
Cum ziceau ca se numeste satul? Borholt?