Autentificare
User:
Pass:
Inregistrare | Login
Newsletter
e-mail'ul dumneavoastra
| Inregistreaza
Inregistreaza-te la newsletter
wwwoteaza
Ce ar trebui să facă PSD în privinţa senatorului Cătălin Voicu?
Să îi retragă sprijinul politic
Să îl excludă din partid
Nu ştiu/ Nu mă interesează
Voteaza| Rezultate
Arhiva
L M M J V S D
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
293031
Alege luna si anul
Martie
2010
EXEMPLU
Vancouver 2010
De acelasi autor 
„Sunt notat mai prost, pentru că sunt român!”
 
Andrei Călin
Miercuri, 20 Ianuarie 2010
VANCOUVER 2010. Zoltan Kelemen, patinatorul tricolor cu handicap de vedere calificat la Olimpiada de la Vancouver, se consideră persecutat de arbitri.

Într-un sport, patinaj artistic, în care excelează ţări precum Rusia, Canada şi America, România şi-a făcut loc cu greu loc la Olimpiada de la Vancouver, competiţie care se va desfăşura în perioada 12-28 februarie. La această disciplină, tricolorul va fi apărat de un singur sportiv, Zoltan Kelemen (23 de ani), originar din Miercurea Ciuc.

De 18 ani pe gheaţă, Kelemen performează într-un sport exclusivist, care combină rezistenţa fizică, agilitatea, curajul şi simţul artistic. Toate astea în condiţiile în care, în urma unui incident, şi-a pierdut ochiul drept, la vârsta de şase ani.

EVZ: Zoli, cum ai luat contact cu patinajul?
Zoltan Kelemen:
La cinci ani am pus pentru prima dată patinele în picioare şi de atunci nu le-am mai dat jos. Datorită mamei am ajuns să practic patinajul artistic, deşi aş fi vrut să joc hochei. Mama era însă reticentă, deoarece hocheiul este un sport foarte dur.

Ai concurat pe semnătură, deoarece nu primeai avizul medicilor...

Da, acum totul este în regulă. Sunt declarat apt, am OK-ul medicilor. Sunt un om şi un sportiv normal, care vrea să facă performanţă.

Ce înseamnă pentru tine participarea la Olimpada din acest an? A fost dificil să te califici la Vancouver?

Este un eveniment planetar care reprezintă apogeul oricărui sportiv. Pot spune că am intrat deja în febra pregătirilor. Sper să mă clasez între primii 24 de patinatori la programul liber. De calificat, m-am calificat ocupând, la un concurs desfăşurat în America, locul al cincilea, dintr-un total de 23 de sportivi participanţi.

Când va câştiga un patinator român o medalie la Jocurile Olimpice?
Când vom avea măcar 20-30 de patinoare puse la punct, pe care să se poată face antrenamente, când vor fi bani pentru cantonamente în străinătate, când sporturile de iarnă vor suscita interes şi în România. Nu cred însă că toate astea se vor petrece prea curând.

Se poate trăi din patinaj artistic?

În niciun caz. La noi, categoric nu. După 26-27 de ani, dacă te retragi şi participi în concursuri de profesionişti, poţi câştiga ceva bani. Altfel, nu te poţi gândi la partea financiară.

Provii dintr-o ţară fără tradiţie în acest sport. Cum rezişti?

Din cauza asta am probleme cu arbitrii. Sunt notat mai prost. Se pleacă de la ideea că, fiind român, nu am valoare pe gheaţă. Au fost cazuri când am primit note mai mici decât consideram eu că merit.

Ce alte sporturi te atrag?

Când eram la Miercurea Ciuc, mergeam la meciurile de hochei. Acum, mă uit la fotbal, la Liga Campionilor. Îmi place Unirea Urziceni, sunt un fan al lor. Şi îmi mai place Barcelona. La fotbalul nostru nu mă uit, e prea mult scandal.

CUMPĂNĂ

Ciucanul a vrut să agaţe patinele în cui în urmă cu patru ani

  • Zoltan Kelemen şi-a pierdut ochiul drept la vârsta de şase ani, după ce un tub de spray i-a explodat în faţă.

  • A continuat să practice patinajul şi a ajuns acum să facă parte din cercul exclusivist al participanţilor la Olimpiada de Iarnă.

  • Un alt moment delicat din viaţa sa a avut loc în 2006. „Am suferit atunci o fractură la glezna dreaptă. Mi-a fost foarte greu, dar am reuşit să trec şi peste acest episod. M-am refăcut, iar când am luat din nou contact cu gheaţa, am simţit că renasc”, ne-a declarat patinatorul.

  • Zoltan este antrenat de Cornel Gheorghe, la rândul lui un fost patinator. De aspectul artistic se ocupă Sorina Mladin, care completează stafful tehnic. „Lucrăm de şase ani împreună şi formăm o echipă sudată”, spune Kelemen.

  • Din pricina ajutorului financiar firav pe care i-l acordă Federaţia Română de Patinaj, Zoli are nevoie de sponsorizări. „Am colaborat cu o firmă de elctrocasnice, care mi-a plătit o parte importantă din ceea ce înseamnă cheltuieli de deplasare, de cazare, tot ceea ce ţine de un program de pregătire”.

  • Kelemen a terminat ANEFS-ul, apoi s-a înscris la Master, dorind să se specializeze în management sportiv: „Aş vrea să particip şi peste patru ani la Olimpiada de la Soci, din Rusia, apoi voi mai vedea ce va fi cu activitatea mea de patinator. După retragere, aş vrea să rămân în domeniu, poate să trec la profesionişti. Iubesc sportul ăsta şi vreau să stau prin preajmă”.


 
Articole din aceeasi categorie:
Licitaţie caritabilă pentru georgianul care a murit la Vancouver
JO 2010: Canada, record de medalii
România, locul 15 la bob 4
Vancouver 2010: O coreeancă a cucerit aurul olimpic la patinaj
Încă o surpriză la schi alpin
Vancouver 2010: Olandezilor le este frică să concureze la bob
Canada a distrus Rusia la hochei
Bobul românesc, pe locul 15 la Vancouver 2010
Vancouver 2010: Lindsey Vonn s-a accidentat
Românul care i-a bătut pe americani cu patinele de fier
[vezi toate]
Comentarii | Spune-ti parerea
  1. prostii...

    de kiko(Vizitator), marţi, 19 ianuarie 2010 - 23:20

    Serios?Nadia cum a luat 10 la Montereal?Valorea nu tine cont de tara de unde vii....Oamenii valorosi au cautare peste tot si conteaza mai putin tara de unde vin...

    1. mda prostii

      de MaDog(Vizitator), miercuri, 20 ianuarie 2010 - 00:03

      in gimnastica avem un renume, dar tu nu prea ai inteles ce spune tipul.

    2. tu nu intelegi..

      de kiko(Vizitator), miercuri, 20 ianuarie 2010 - 00:09

      nu,tu n-ai inteles ce spun eu...e vorba de vechea meteahna a romanului de-a se victimiza ca nu-i iese ceva..

    3. nadia

      de adi stancu(Vizitator), miercuri, 20 ianuarie 2010 - 01:03

      @matdog
      Renumele in gimnastica il avem de la Nadia...Pana la Nadia ce renume am avut?De la acel 10 a cam pornit totul...

    4. Sunt de acord cu Kiko

      de Cititor1(Vizitator), miercuri, 20 ianuarie 2010 - 17:14

      Sunt de acord cu Kiko, dar ar o aprte din vina si jurnalistul, fiindca trebuia sa insiste. Sportivul a spus la inceput ca este vorba de tari cu traditie in pationaj, dar apoi a vrut sa o simplifice. Pe de alta parte, trebuie sa recunoastem ca Nadia a fost un fenomen peste care nu se putea trece. Asta ca sa vorbim de sporturi unde arbitrajul poate fi subiectiv. Acolo probabil ca daca vii dintr-o tara fara traditie trebuie sa fii exceptional, ca o nota incorecta sa nu poata trece nesanctionata de public sau chiar de foruri superioare. Oricum, faptul ca tanarul are un antrenor roman, nu cred ca el se plange ca i-ar dauna cetatenia roman. Se paote plange insa, si pe buna drepate, ca la noi nu sunt create conditii mai bune pentru sporturile de iarna mai "elitiste". Eu il felicit pentru ambita lui, si ii doresc o clasare cat mai buna la JO. Important este ca s-a calificat si ca va participa. Hai Romania!

  2. Doamne ocroteste-i pe romani!

    de baba novac(Vizitator), miercuri, 20 ianuarie 2010 - 00:21

    Au fost cazuri cind a primit note mai mici decit merita, au fost cazuri in care a primit note mai mari decit merita....problema este alta, omul nu are conditiile sa se pregateasca pentru top. Cu note mari sau mici reusea un loc 25 sau un loc 35. Despre asta vorbeste. Nu despre aurul olimpic. In rest este vorba de bani, patinoare si .....mentalitate!

    1. ce inseamna ciucanul

      de marko bella(Vizitator), miercuri, 20 ianuarie 2010 - 02:23

      voi inventati cuvinte?
      Csíkszereda se numeste orasul si asa se va numii mereu.
      si Zoltan Kelemen este maghiar si nu roman din regiunea autonoma maghiara

    2. Pentru Marko Bella

      de Zoltan Szilagyi(Vizitator), miercuri, 20 ianuarie 2010 - 06:21

      Funar pe patul de moarte, vrea sa se boteze ungur.
      Lumea este socata, oare cum e posibil asa ceva, tocmai el, simbol al romanismului si a luptei impotriva ungurilor.
      "Vreau sa moara un ungur, nu un roman" - spune el.
      Tot la fel de socat sint si eu, draga Bella. Orice ungur stie ca se se scrie Bela, si nu Bella.
      Asa ca ma intreb: oare de ce un roman se da drept ungur pe forum si scrie numai ineptii.
      Viszontlatasra.

    3. Dlui Zoltan Szilagyi

      de Augustin Man, miercuri, 20 ianuarie 2010 - 11:39

      Am un prieten maghiar care-i spune politicianului respectiv "Marha Bela"! Minden jot!

    4. pentru Marcu Belu:

      de Ioan, miercuri, 20 ianuarie 2010 - 16:33

      Si daca pe baiat il chema Chiliman, atunci ce era?! Eu nu zic ca nu este interesant sa te joci cu onomastica. Dar e preferabil sa ai si ceva de spus ...

  3. derapaj artistic

    de Pista(Vizitator), miercuri, 20 ianuarie 2010 - 02:19

    Zoli, zi-le ca esti ungur. Vezi
    , poate-ti dau mai mult.

    1. Vezi sa nu ...

      de Ioan, miercuri, 20 ianuarie 2010 - 16:39

      Dupa modul demn si echilibrat in care vorbeste, Zoltan este un om de caracter, stie ce spune. Dar nu ma mir ca i s-a intamplat sa fie sub-evaluat, si de fapt chiar are dreptul sa spuna asta. Nu pare a se autovictimiza, ci spune ce are de spus. De altfel, toate-s vechi si noua toate: in fiecare sport, exista anumite "puteri" ale sportului respectiv, si ele cauta sa-si mentina statutul, inclusiv prin presiuni in favoarea "favoritilor" (ceea ce inseamna automat sub-evaluarea ne-favoritilor). Iti doresc multa sanatate si succes, Zoltan!

  4. Eu il inteleg

    de raul(Vizitator), miercuri, 20 ianuarie 2010 - 03:19

    Este posibil sa ia note mai mici decat merita. Patinajul artistic e totusi subiectiv iar aroganta si interesele celor "mari" este evidenta. Plus, e pe bani! Din reclame! de aici interesul de a castiga "ai lor". Nu cred ca trebuie sa-l comparam pe baiat cu tipicul fotbalist pe care "l-a furat arbitrul" si nici cu Nadia. Noi eram un nume si inainte de nadia, nu ca in '80-2004, dar nici cum suntem in patinaj artistic.
    Inainte de a-l critica, ar trebui sa-l admirati pentru ca a ajuns la Olimpiada, dupa ce si-a pierdut un ochi! Am sa-l urmaresc! Success!
    Un roman

    1. Ce-i mai important...

      de Eliza(Vizitator), miercuri, 20 ianuarie 2010 - 04:51

      Sunt complet de acord cu Raul. Prea repede sariti toti sa-l criticati si in schimb nu va uitati la ce-i mai important: c-a ajuns la Olimpiada. Asa ca ciocul mic, fiindca sigur nu i-a fost usor sa faca pasul asta considerand situatia sa.

    2. mici clarificari

      de kiko(Vizitator), miercuri, 20 ianuarie 2010 - 13:11

      Cred ca n-am fost inteles cum trebuie...Deci , in primul rand il admir pt ambitia lui si munca depusa ,pt ca omul chiar se zbate din greu DAR eu personal nu-s de acord cu meteahna romanului de-a se vitimiza mereu cum ca este mereu subapreciat in munca depusa doar pt ca are nationalitatea care o are..Este singura observatie care o am de facut ,in rest numa de bine despre el si cu asta cred c-am clarificat ce am avut de spus...

  5. Felicitari! E chiar impresionant cazul

    de Papertiger, miercuri, 20 ianuarie 2010 - 04:47

    In primul rand trebuie sa ne amintim ca sportul asta cere enorm de multa munca si pasiune, ca bani nu sunt (ca in fotbal tenis etc.). Iar faptul ca munceste atat de mult in ciuda unor handicapuri care ar descuraja pe oricine e chiar impresionant.
    Eu unul sunt mandru ca tipul se declara roman. Mai bine sa fiu conational cu el, decat cu romanii "neaosi" care comenteaza mai sus. Parca vad ca singurul sporturi "de performanta" practicate de aceastia sunt statul cu burta in sus pe canapea, bautul de tuica si improscatul de comentarii xenofobe, antisemite sau homofobe. La sporturile astea, aproape toti barbatii romani sunt campioni mondiali en titre!

  6. daca ciucan se pare ca e locuitor din miercurea ciuc

    de Eminemtul(Vizitator), miercuri, 20 ianuarie 2010 - 04:50

    atunci cum sar zice la locuitori din baicoi? la masculin sau la feminin?

    1. @Eminemtul

      de Ion Pribeagu(Vizitator), miercuri, 20 ianuarie 2010 - 11:19

      In Romania exista nume Baicoianu.

    2. ...

      de cris(Vizitator), joi, 21 ianuarie 2010 - 20:30

      mai bine zi cum le zic moldovenii celor care "chiloteaza" avioane ...

  7. felicitari

    de Vasile Alexandrescu(Vizitator), miercuri, 20 ianuarie 2010 - 07:49

    Jos palaria in fata acestui baiat. Titlul e tendentios cumva, nu asta e esenta a ceea ce a spus sportivul in interviu; iar daca a spus unele adevaruri, le-a spus pentru ca a fost intrebat, nu pentru ca a cautat cu tot dinadinsul sa se plinga; ca sa ajungi la valoarea asta in conditiile jalnice de la noi cere un talent, munca si daruire care nu-ti lasa timp sa te ocupi cu cautatul de scuze, cum fac tot felul de bagatori de seama.
    Reporterul a vrut sa fie spiritual-condescendent dar nu a reusit sa fie decit ghiolban.

  8. Succes

    de fan tenis(Vizitator), miercuri, 20 ianuarie 2010 - 08:37

    este de apreciat acest sportiv roman pentru munca depusa la antrenament el avand si probleme cu ochiul.noi trebuie sa apreciem acest sportiv si sa luam exemplu de la el.

  9. ...mult succes!

    de xl5(Vizitator), miercuri, 20 ianuarie 2010 - 09:16

    ...am toata admiratia pentru acest sportiv, nu este usor sa ajungi la olimpiada mai ales la patinaj unde noi nu am excelat niciodata. Titlul este neinspirat.

  10. Felicitari si bafta

    de Adrian(Vizitator), miercuri, 20 ianuarie 2010 - 09:49

    Eu iti urez noroc.

  11. Istoria sportului Romanesc ...

    de eugenb(Vizitator), miercuri, 20 ianuarie 2010 - 10:25

    Cine doreste sa verifice "istoria" acestei discipline sportive, ar gasi ca ... am avut patinatoare/i care au ridicat "Tricolorul" pe Catargul diferitelor Concursuri, in perioada 1960-1975 (chiar si in domeniul "Gimnasticii"). Dar totul este sa vrei sa-i cauti pe acei sportivi romani (binenteles ca erau si sportive/i care erau de alta nationalitate cei/cele care ne reprezentau). Se pare insa ca unii cred ca si ... sportivii erau tot una cu perioada respectiva (comunista), uitand ca atunci se muncea mai mult ... si pe bani mult mai putini (erau doar ... amatori, nu ca acuma ... profesionisti).
    Succes Zolten Kelemen pe viitor ! Iti ureaza un om (roman) care are si el are un handicap (semipareza pe dreapta) si care se lupta cu "oamenii de bine dar cu ... bani", care cred ca numai ei pot sa faca ceva util in viata.

  12. note...

    de Antin(Vizitator), miercuri, 20 ianuarie 2010 - 11:14

    Pai cum? Acum se tin de romani, cand li se pare ca-s nedreptatiti? Ei sunt ce le convine si cand le convine. Pana acuma urlau ca-s secui... Cine sa le mai inteleaga toate?
    In fine, bafta, ce n-ai fi.

  13. Sport

    de Ion Pribeagu(Vizitator), miercuri, 20 ianuarie 2010 - 11:28

    Mult succes Zoli. Toata admiratia si stima pentru ceea ce faci. Stiu ca nu e usor pentru unul venit din Romania sa razbeasca printre cei din tarile cu traditie. Cineva, insa, trebuie sa deschida calea. Tu esti unul dintre ei. Inca mai stiu ca in patinaj pe langa talent si iubire pentru sportul practicat mai e nevoie si de bani si nu in ultimul rand de onestitatea celor care dau notele. Nu sint mereu obiectivi. Intre cei puternici se dau lupte grele nu doar pe gheata. Se schimba si favoruri. Unii o aduc in discutie pe NADIA. Uita un singur lucru. In gimnastica NADIA a fost un fenomen care apare odata la 100 de ani sau chiar mai rar.

  14. note

    de naemo(Vizitator), miercuri, 20 ianuarie 2010 - 14:43

    Zoli iti doresc succes din toata inima iar cine nu-ti doreste succes este un nemernic.

  15. titlu de romani

    de Cristian(Vizitator), miercuri, 20 ianuarie 2010 - 16:29

    Vai noi romani, persecutati de toti - eu spun sa-i dai in judecata! Cand da Romania gol din offside clar, arbitrii au fost corecti, daca iau gol din offside, se exclude "greseala e omeneasca" si am fost furati. Treziti-va odata!!!

  16. bv zoli

    de alex(Vizitator), miercuri, 20 ianuarie 2010 - 17:00

    kiko esti un bouuuu.
    zoli mult succes!

  17. PENTRU KIKO

    de CRISTY(Vizitator), vineri, 22 ianuarie 2010 - 18:12

    KIKO,si tu esti notat [****], pentru ca esti un roman foarte ****. Dupa parerea mea,ai luat o nota foarte mare de la ALEX respectiv *****.
    ZOLY, MULTA SANATATE ITI UREZ,pentru ca de restul ai dat dovada ca poti sa treci.ESTI SINGURUL
    ROMAN DIN 22.000.000.care ai ajuns aici cu sustinere aproape 0,patinajul in RO a ramas o umbra din cauza multor [KIKO].BAFTA IN CONTINUARE.


Utile
Bucuresti
Iasi
Constanta
Timisoara
Cluj
 
 
                             
Acasa |  Copyright |  Termeni si conditii |  Contact |  Publicitate |  Ringier Romania |  Regulament Forum