|
Alege luna si anul
 |
Martie |
 |
|
2010 |
|
|
|
Răzvan Exarhu: „O bună parte din ce trăim seamănă cu o cofetărie din Slatina”.„Atletul Albanez” îi spune şi e ţinută, evident, de o familie de albanezi, ultimii 11 din oraş. Fac bragă, îngheţată şi dulciuri de vreo 300 de ani. Cam cât îţi ia să obţii un gazon englezesc decent. Cofetăria e pierdută printre nişte blocuri, sedii de întreprinderi capitaliste şi alte clădiri stupide, într-un cartier în care casele vechi ale unui oraş pocit rău de comunism nu o duc foarte bine.
Intrarea face legătura abrupt cu o altă lume, care a intrat într-o existenţă paralelă acum vreo 80 de ani. Oamenii din spatele tejghelei se minunează că am venit de la Bucureşti, în oraşul în care s-a născut acum 100 de ani Eugen Ionescu, doar ca să beau bragă. E bine, e absurd.
Şi eu mă minunez că descopăr un gust pe care-l credeam pierdut pentru totdeauna, adică de când s-a închis prăvălia pe care o ţinea în Buşteni doamna Elena Bairamovici. Pe lângă o bragă şi o halviţă făcute cu ştiinţă de alchimist, am în faţă nişte negustori curajoşi care depind de bucuria celor pentru care lucrează, adică cei care ştiu să guste dulceaţa vieţii. Răsplata pentru un lucru bine făcut este că l-ai făcut, Emerson a zis-o.
Şi tot el m-a convins că fiecare existenţă conţine un soi de compensare pentru tot ce nu poate fi sau oferi. Faptul că noi nu o dibuim la timp nu-i anulează concreteţea. De exemplu, eu pot să mă bucur că fac o plăcintă cu mere, cu amendamentul că, totuşi, cei care o mănâncă s-ar putea bucura mai tare ca mine.
E posibil ca vreun maharajah să nu apuce să coacă vreo plăcintă în viaţa lui, dar restul vieţii sale funcţionează ca o compensare pentru ceea ce nu ajunge să facă. În acest mod, totul stă în perfect echilibru pe vârful unui ac. Ar fi drăguţ din partea noastră să nu zgâriem suportul pe care stă acul...
Ieşind din cofetărie, m-am simţit iniţiat într-un soi de organizaţie secretă, care nu are alt scop decât bucuria de a trăi. Asta a ajuns un fel de preocupare ocultă sau mult prea incultă. Şi privind la atmosfera asta de neuitat din ultima lună, mă gândeam ce ironic e că, deşi suntem balcanici şi acţionăm în fiecare secundă ca ultimii balcanici, se întâmplă atât de rar să extragem satisfacţie din treaba asta.
Judecăm ca nişte cetăţeni europeni veniţi de la recuperare nervoasă de la bunicul lui Heidi şi ne uităm la orice formă de viaţă care nu e împachetată în vidul cu care suntem obişnuiţi ca la un pericol epidemic de grad 1. Am auzit povestea unei întâlniri dintre un mare colecţionar de artă, filantrop şi om de afaceri armean, care avea invitat la masă un businessmen american. Care a întrebat ce este exact musacaua, după discuţia serioasă. Amândoi erau suficient de bătrâni şi bolnavi încât să nu aibă liber la mai mult decât un iaurt degresat.
După descrierea epopeică a variantei armeneşti de musaca, filantropul a spus că personalul pregătise în acea zi o tavă şi a chemat băiatul să prezinte mâncarea. Scena se sfârşeşte cu cei doi mari oameni care ştergeau cu atenţie, cu pâine, fiecare centrimetru din tava golită deja.
E adevărat că s-au prăpădit la scurt timp, dar povestea poate rămâne optimistă, din moment ce implică o alegere fermă. Şi probabil că toată această lungă ezitare în care suntem îndemnaţi să trăim face scuzabilă dispariţia bucuriei, care aşteaptă pregătită în cel mai bun pahar de bragă, din cel mai neaşteptat loc din lume. Cum spunea un înţelept modern, fiecare om ar trebui să creadă în ceva. Eu cred că am să-mi mai torn un pahar cu bragă.
|
|
|
|
|
|
|
Articole din aceeasi categorie:
|
|
|
|
 |
Utile |
|
|
Bucuresti |
 |
Iasi |
|
Constanta |
|
Timisoara |
|
Cluj |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
BET |
|
BET-C |
|
BET-FI |
|
RAQC |
|
RTL |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
are dreptate razvan
imi place ca nu a uitat de busteni dar pentru o braga nu trebuia sa alergi pana la slatina....e mai aproape braila!
Articol excelent
In aceste zile in care am cam uitat sa mai si traim de atita politica,o braga sau o plimbare in aer liber (nu conteza unde important e sa pleci) si apoi sa simti natura virgina... cite zile si si citi ani pierdem noi aiurea cautind ce? Cind de fapt tot ce vedem in jurul nostru-chiar si un pahar de braga-sunt de fapt farmecul existentei noastre.
Amintiri despre braga din copilaria mea [1]
Eu sunt la origini ploiestean. Cand am ajuns la gimnaziu, pe vremea aceea baietii faceau orele de 'practica' fie la atelierul scolii, fie la o manufactura din oras. Se 'studia' arta traforajului si a piro-gravurii pentru propasirea patriei socialiste!!! Ce vremuri. Atelierul scolii pe care o urmam era in cartierul Mihai Bravu. Pe str. Alex. Vlahuta, chiar aproape de intersectia cu str. Mihai Bravu se afla o bragarie, dupa spusele batranilor afacerea pornise inca dinainte de razboi. Era o cazatura de baraca, facuta din lemn. In spate cu o gradina maricica, modest intretinuta, adiacenta Stadionului Petrolul. Nu mai imi aduc aminte cine erau proprietarii. Se vindea si alvita. Eu nu eram prea mare amator de braga (alti colegi sorbeau litri intregi) dar la alvita eram primul, spre disperarea alor mei care ma cicaleau tot timpul ca imi voi strica dintii.
continuare [2]
Unde vreau sa ajung. Acel colt de strada mi-a ramas intamparit in minte cu lux de amanunte. Dupa atati ani de zile imi amintesc forma cladirii, standul dinspre strada de lemn ars de soare. Era un colt din vechea Romanie, dinainte de razboi, ce aducea cu Ploiestul patriarhal din povestile bunicilor. Bragaria era ultima forma a capitalismului 'desantat' dinainte de razboi, care rezista cu stoicism intr-o Romanie gri si anosta a Epocii De Aur. A fost punctul de intalnire cu multi colegi (Ne vedem la braga!) pentru a porni mai departe spre atelier sau orele de practica cum se numeau. Din pacate azi a disparut. Ca si multe alte zone din Ploiesti (Piata Romana, Centru Civic) care au fost complet distruse de planul diabolic de sistematizare a administratiei Ceausescu. Vechile cladiri in stil eclectic au disparut si au lasat locul blocurilor gri-sobolan ale anilor '80 ca si in oricare alt oras romanesc. Foarte bun articol, Razvan, iti citesc comentariile cu mare placere.
Ploiesti... si braga
Si eu am crescut in Ploiesti, dar braga cea mai buna am baut-o la Constanta. Ne-am mutat acolo in '78 si m-am intors in Ploiesti in '87 sa fac facultatea la IPG. Partea de la gara pana in centru de-o parte si de alta a bulevardului cu castani, mai ales partea dreapta (cu gara in spate) imi starneste nostalgii. Cand simt in nari miros de petrosin sau de smoala imi aduc aminte orele de inot de la Rafinaria Vega.... Cat despre braga, stiam de albanezii din Slatina dar n-am apucat inca sa ajung. Si mi-e o pofta de braga... am luat pe rand toate simigeriile din Constanta doar, doar voi gasi sa-mi fac pofta. In Constanta mai e un turc in Piata Grivitei care face braga dar nu se aseamana cu ce beam cand eram copil. Am inteles totusi ca in Mangalia, la Braila (sau Galati) si la Slatina se mai poate bea o braga buna.
@lucian: "orele de inot de la Rafinaria Vega"
Nostim! Cat am fost copil am refuzat sa merg sa invat inotul 'La Bazin' (cel de care amintesti la Rafinaria Vega) pentru ca circula un zvon printrei cei de varsta mea pe strada ca profesorii sunt 'ai naibii', 'dau cu papucul la fund' si 'te arunca in bazin'. Asadar micii ploiesteni invatau sa inoate urmand 'metoda atomica' (radicala). Despre C-ta: zona preferata este cea a Peninsulei - din pacate azi multe cladiri stau sa cada (in cel mai bun caz) sau sunt literalmente in ruina, pot colapsa la primul cutremur (ma refer la cele de pe stradutele care converg in P-ta Ovidiu). Un mare pacat. Cu bine!
Amintiri...
"Amintiri avem cu noi totdeauna !
Amintire e clipa traita-n prezent." spune un poet timisorean, asa-i ca sunt extrem de frumoase lucrurile "extrem" de simple, precum un pahar de braga, sau o cefea la nisip?
Cand eram in Romania anilor 70, 100g de cafea adusa dintr-un oras mai mare ori 2 kg carne de vitel cumparata cu multe riscuri ( la negru binenteles), reprezentau un motiv de a avea prietenii apropiati adunati sa mai schimbe o vorba , doua, intotdeauna impotriva celor ce ne furau dreptul de micile placere. Ce vremuri! Acum, sa auzim numai de bine!
braga
Am fost la Mangalia duminica trecuta in speranta ca vom gasi braga. Din pacate ni s-a spus ca nu mai au si nici nu vor mai avea braga... asa ca au mai ramas Slatina si Galati (sau Braila) cu proxima ocazie.
Amintiri frumoase
Razvan, felicitari pentru articol. Citindu-l, am constatat cu stupoare ca anul acesta n-am mancat deloc inghetata de la turci.
Sunt din Slatina de fel, am locuit acolo de cand m-am nascut pana in '99, cand am terminat liceul si am venit la Bucuresti. Noi, in Slatina, spuneam "la turci", desi stiam ca-s albanezi. Asa s-a impamantenit vorba. "Hai sa mancam o inghetata la turci". Imi amintesc perfect de duminicile din perioada comunista. Toata lumea mergea la turci sa manance o inghetata, sau sa bea o braga sau un citro. Iar ca sa mananci o inghetata la ei, luai coada cu mult din afara magazinului. Pe lipsurile alea, bunatatile lor erau o desfatare iar magazinul avea un aer aparte, boem. Iar domnul Enver (Dumnezeu - al lor sau al nostru- sa-l ierte, parca asa-l chema) era mereu zambitor. Inalt, mustacios, cu sortul alb legat de mijloc, multumit in sinea lui ca oamenii ii iubeau inghetata.
P.S. Felicitari si pentru articolul din Decat o revista
Amintiri frumoase
Apropo, dupa "revolutie", copii lor deschisesera un al doilea magazin in Slatina. Imi amintesc ca aveau pe pereti poze cu James Rosepeppe - fost ambasador al SUA la Bucuresti - si membrii grupului Divertis. Trecusera si ei prin Slatina si, cum auzisera de inghetata "turcilor", le-au calcat pragul magazinului
Amintiri din tinerete
Si eu vreau sa te felicit Razvane pentru acest articol.
Articolul tau mi-a adus aminte de tineretea mea,cand ma duceam in fiecare dimineata in Piata Kogalniceanu din Bucuresti sa beau cafea turceasca la nisip.Era o camaruta mica unde se facea cea mai buna cafea turceasca din Bucuresti.Localul se chema"Trandafirul Rosu".De cate ori ma duceam la Constanta,mergeam in Piata Grivitei ca sa beau braga si sa mananc sarailie.
Dar stii care este culmea acum?Lucrez de un an de zile in Turcia,dar aici nimeni nu a auzit de cafea turceasca la nisip sau de sarailie.Poate ca la noi ii spunea sarailie si aici baclava.Am colindat lumea intreaga,dar dulciuri asa de bune ca aici nu gasesti in multe tari.
Articolul tau ma uns pe suflet.Iti multumesc!
Te iubesc, Razvane!
Si asta, nu de azi, ci de cind te citesc. Dar azi ai atins o coarda duioasa a sufletului meu: am baut braga si de la Bairamovici Nezbudin (el a fost primul!), in fata cinematografului "Progresul" din Busteni, si de la "turcii" din Slatina. M-ai putea invidia pentru o a treia sursa de braga adevarata: cea din Piata Ovidiu din Constanta, unde licoarea era insotitoarea unor senzationali covrigi. Am spus "era"... Toate cele bune!
Enver Memish
Frumos articol! Va asteptam la Slatina la un pahar de braga!