Minerii de la exploatarea minieră Petrila, judeţul Hunedoara, i-au comemorat azi, la intrarea în şut, pe ortacii care au murit în explozia de anul trecut.
La intrarea în schimbul II, ortacii au ţinut un moment de reculegere în amintirea colegilor lor şi au luat parte alături de rudele celor decedaţi la o slujbă de comemorare, care a avut loc în sala de apel a minei.
Pe chipul minerilor se citea tristeţea pricinuită de pierderea colegilor, însă şi o apăsare, o teamă de ce va mai urma. „N-o să uit niciodată imaginile acelea. Erau colegii mei din schimb. Eu eram mai în faţă la bandă. Nu pot să spun decât că îmi pare foarte rău, toţi erau tineri”, povesteşte unul dintre martorii accidentului. „Este o zi tristă pentru noi, toţi erau colegii noştri din schimbul II. Soarta a vrut să fie aşa dar oricare dintre noi am fi putut rămâne îngropaţi în pământ”, spune un alt ortac.
Scene din filmul recuperării
Actualul director general al CNH Constantin Jujan, cel care a coordonat operaţiunile de recuperare a victimelor, îşi aduce aminte de condiţiile în care s-au desfăşurat acestea.
„A fost destul de greu, a fost dramatic. Este o parte care nu a fost spusă atunci datorită condiţiilor grele în care s-a desfăşurat această operaţiune şi pentru a nu crea o stare suplimentară de stres pentru familiile celor care aveau soţii, taţii sau fii în această acţiune de recuperare a victimelor din subteran şi după aceea de izolare a zonei afectate. A fost o acţiune în 17 şi 18 noiembrie pe care am coordonat-o şi am reuşit în două etape să recuperăm cele 8 victime. Prima fază, pe cei patru salvatori şi, după aceea, pe cei care au rămas în abataj în timpul primei explozii din 15 noiembrie”, afirmă Jujan.
„Situaţia s-a înrăutăţit de atunci”
Minerii spun că de la o zi la alta lucrurile sunt tot mai rele, lipsesc materiale şi nu mai sunt nici măcar şuruburi, iar numai nevoia, faptul că au familii acasă, iar unii credite, îi mai determină să intre în subteran. „Anul trecut, după accident, vă mai aduceţi aminte că ne-au promis materiale şi investiţii. La emisiunea aceea a lui Tatulici acesta le spunea celor de la Guvern că să vedem după un an că situaţia va rămâne neschimbată în minele din Valea Jiului. Era optimist, situaţia s-a înrăutăţit de atunci. Am ajuns ca până şi şuruburile să ni le numere”, ne spune un miner, care are 19 ani de subteran.
„Îmbunătăţiri sunt, dar oricum mineritul este un domeniul în care progresul ştiinţei a pătruns mai greu tocmai datorită condiţiilor în care se desfăşoară această activitate, un mediu cu multe riscuri şi periculos”, afirmă şi directorul general Constantin Jujan.
Abatajul unde au avut loc exploziile nu a fost deschis nici astăzi, iar activitatea minei funcţionează la o treime din capacitate. Tocmai de aceea specialiştii din CNH şi de la mina Petrila studiază punerea în funcţie a unui nou abataj şi au un program de redeschidere a abatajului unde s-a produs deflagraţia.
Doar amânări în instanţă
Procesul exploziei de la mina Petrila a început în 15 septembrie la Judecătoria Petroşani, trei persoane din conducerea minei Petrila fiind trimise în judecată pentru accidentul în urma cărora şi-au pierdut viaţa 13 persoane, iar alte 15 au fost rănite.
Fostul director al minei Petrila Aurelian Necula, împreună cu Gheorghe Roşu, fost inginer şef cu securitatea şi sănătatea în muncă şi Ştefan Dan Ungur, fostul şef al sectorului aeraj şi şef al staţiei de salvare minieră a aceleiaşi exploatări, sunt învinuiţi de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă şi de nerespectarea măsurilor de protecţia muncii.
Până acum însă judecarea a fost amânată pe diferite motive invocate de inculpaţi, următorul termen fiind în 17 noiembrie. Dosarul are 24 de volume şi circa 6.000 de pagini, fiind potrivit avocaţilor al doilea ca mărime şi complexitate, după cel al mineriadei.